Léon: The Professional – un asasin romantic

0
342

Atât pentru Matilda (Natalie Portman) , cât și pentru Léon (Jean Reno), motivul pentru care au vrut să devină asasini profesioniști a fost unul personal. Diferența dintre ei este că Matilda este încă în perioada de antrenament și trage cu bile cu cerneală colorată, iar Léon „curăță” traficanți de droguri. 

Lui Luc Besson (La Femme Nikita, The Sixth Element), care semnează regia lui Leon: The Professional, îi place la nebunie să se joace cu aparențele. Într-un interviu despre realizarea acestui film, a declarat că proiectele sale urmăresc ca spectatorului să i se pară alb la sfârșit ceea ce inițial percepuse ca negru. Ai crede, după câteva minute din Léon, că el, asasinul de 30 și ceva de ani, o va adopta pe ea, fetița speriată, de 12 ani, atunci când familia îi este asasinată. Pe parcurs însă, avem din ce în ce mai mult impresia că este, de fapt, invers: Matilda îl adoptă pe Léon cu aceeași hotărâre cu care îi spune, într-o dimineață: „M-am hotărât ce vreau să fac cu viața mea: vreau să fiu curățătoare ca tine.

De altfel, scenariul are câteva astfel de supape bune prin care personajele își emană adevărata natură. Într-un dialog, Matilda îi spune lui Léon că s-a maturizat, însă nu este destul de în vârstă pentru anumite lucruri, în timp ce asasinul crede despre el că este destul de mare, dar nu a crescut destul.

După ce îl vedem, în deschidere, executând cu sânge rece o trupă de dealeri de droguri, Léon surprinde prin tabieturile sale domestice: are grijă din singura sa prietenă, o plantă într-un ghiveci, care îi seamănă pentru că nu are rădăcini, se bucură cu o fascinație de copil la musical-uri cu Gene Kelly și nu face rabat de la a bea lapte la micul dejun. Ca să nu mai vorbim că, atunci când ucide, poartă o tichiuță, pentru că „nu își poate permite să răcească”.

Între cei doi protagoniști se leagă o chimie greu de definit, dar credibilă și ușor de înțeles și simțit. Matilda bravează de cele mai multe ori, încearcă să îl seducă pe Léon și câteodată lasă garda jos și se comportă ca un copil, țopăie și joacă șarade. De fapt, motivul pentru care își face un scop din a se răzbuna pe cei care i-au ucis familia este frățiorul său vitreg, de patru ani, care murise și el în asaltul armat.

Cel care i se opune Matildei este Stansfield (interpretat remarcabil de Gary Oldman), un ofițer corupt de la Parchetul Antidrog care îi măcelărește fetei toată familia pentru că tatăl ei se atinsese de drogurile pe care acesta i le încredințase. Dacă asasinul romantic și sensibil sau fetița determinată și hotărâtă sunt deja prezențe vibrante în film, ofițerul Stansfield este cireașa de pe tort. El însuși dependent de droguri și psihopat, adoră să ucidă în timp ce își derulează în cap simfoniile lui Beethoven. Înainte de asemenea episoade, ia un drog neidentificat și se contorsionează și trosnește din toate încheieturile de plăcere când și-l administrează.

Atmosfera este la fel de versatilă ca personajele: Besson nu ocolește scenele de acțiune intensă, însă acestea nu sunt decât un prilej de a varia dinamica din secvențe și de a crea presiune psihologică mai mult prin sugestie. Schimbările de perspectivă și lumină bine alese potențează unele momente-cheie ale filmului, precum „momentul adopției” Matildei, când aceasta este salvată de  Léon și pare că înseși porțile raiului i s-au deschis.

Versiunea americană este curățată de anumite scene în care sexualitatea dintre cei doi era exploatată mai mult, însă cred că aceasta a fost o alegere fericită a regizorului. În orice caz, jocul lui Natalie Portman de acum douăzeci de ani este destul de bun, încât Besson nu trebuie să își facă deloc griji că acest aspect al relației dintre cei doi nu a fost transmis.

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here