La source des femmes de Radu Mihaileanu – didactic, dar frumos vizual

0
940

In acest weekend a intrat pe ecrane ultimul film semnat de regizorul francez de origine romana, Radu Mihaileanu: La source des femmes (Izvorul femeilor). Titlul face referire la izvorul de unde femeile dintr-un sat magrebian aduc apa. Filmul, care a avut premiera la Cannes in 2011, este un amestec de lectii umaniste, imagini frumoase, costume exotice si ritmuri africane, toate sustinute de jocul foarte bun al actritei de origine algeriana, Leila Bekhti.

Ca toate celelalte filme ale lui Radu Mihaileanu (Concertul, Va, vis et deviens, Train de vie, Trahir), al cincilea sau lungmetraj incearca sa transforme un subiect dificil –  saracia lucie si prejudecatile – intr-un succes de public, folosindu-se de actori frumosi, muzica si cateva glume. (Interesant, Mihaileanu sare de la tema predilecta a persecutarii evreilor, el insusi evreu, la un film despre o societate musulmana.) Dincolo de lipsa de subtilitate a lectiei de morala pe care Radu Mihaileanu ne-o serveste, in genul: occidentali lafaiti in confort, iata ce suporta femeile musulmane, filmul iti da fara sa intentioneze o stare de bine folosind exact aceasta lectie. Oricat de nefericit si stresat ai fi, este imposibil sa nu te loveasca, privind La source des femmes, revelatia norocului de a te fi nascut intr-o societate civilizata in care problemele tale par insignifiante in comparatie cu cele ale personajelor din film.

Povestea este un caz clasic á la Lisistrata, femeia ce si-a convins in Antichitate concetatenele sa nu mai ofere privilegii sexuale sotilor, pentru a-i forta sa negocieze incheierea Razboiului peloponezian. In Le source des femmes, Leila, sotia lui Cami, invatatorul dintr-un sat magrebian, le convinge pe celelalte femei sa se foloseasca de sex pentru a-i convinge sa sustina cauza aducerii apei printr-o conducta in sat. Femeile hotarasc sa refuze placerile sexuale sotilor, inclusiv dupa ce ajung sa fie abuzate fizic si verbal.

E interesant cum insasi armele folosite de Mihaileanu se intorc impotriva lui. Pe langa lectia menita sa scoata ochii occidentalilor si care ajunge, prin inversare, sa transmita o stare de bine, militantismul lui didacticist impotriva barbariilor releva superficialitate. Pentru ca trateaza teme grave doar pe jumatate si in treacat.

Dincolo de neajunsurile filmului, imaginile cu peisaje si costume berbere (ce par cateodata rupte dintr-o reclama turistica), muzica ritmata si actorii aratosi reusesc sa ne ajute sa inghitim mai usor medicamentul pe care ni-l administreaza Mihaileanu. (Ca sa te convingi ai la dispozitie mai jos o colectie de imagini din film.) Scena mea preferata este una mai mult decat generoasa vizual. Iti taie rasuflarea: femeile se imbaiaza impreuna si stau la taclale intr-un amestec de moleseala vesela si intimitate. Scena este un tribut foarte reusit facut picturii lui Ingres, Baia turceasca.

Pe langa frumoasa si delicata actrita Leila Bekhti, in rolul principal (rolul a fost scris chiar pentru ea), si multi alti actori extrem de vitali, in film se remarca Biyouna, actrita tot de origine algeriana, ca si Leila Bekhti, in rolul unei femei trecute prin multe dar inca voluntara si cu simtul umorului.

La capitolul ciudatenii, e de remarcat ca filmul este vorbit in darijia, un dialect marocan, pe care actorii au fost obligati sa il invete special pentru film.

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here