La vie de bohème

0
215

Învăluită într-o romantică melancolie – mereu apăsată de o problemă sau de alta  – viaţa unor artişti este prezentată într-un film, franţuzesc, jucat de actori finlandezi… Opera lui Henri Murger – poet şi nuvelist francez din secolul al XIX-lea – care la inspirat si pe Puccini pentru a creea "La Boheme" este readaptată in aceasta productie şi de Kaurismaki.

Regizat în 1992 La vie de Bohème detaliază fără să cosmetizeze, prea tare, aventurile unor prieteni: un scriitor un pianist şi un pictor. Acţiunea are loc în anii 90’, bineînţeles, în Paris.

Protagoniştii  sunt boemi aşadar nepăsători prin excelenţă. Chiar şi aşa, cel puţin în acest film, ei arata în plus răbdare, inventivitate, întelegere şi prietenie sau poate într-un cuvânt: demnitate. Cei trei întâlnesc tot ceea ce poate să ofere soarta mai bun dar şi mai rău. Atunci când munca le este apreciată, câştigă suficienţi bani şi ştiu cum să nu facă prea mare caz din asta; atunci când sunt încolţiţi de problemele ne arată aceiaşi, stranie dar eleganta cunoaştere fermă, pe care o au asupra propriilor vieţi.

În ceea ce priveşte legătura cu spectatorul acest film presupune oscilaţiile sdridente. Poţi crede că fiecare dintre boemi este un talent pursânge căruia îi lipseşte doar puţin noroc iar la scena următoare să fi revoltat de lejeritatea cu care ai acordat "like-ul" – atunci când vine vorba despre judecarea "frumosului". Poate aici este principalul punct tare al filmului, starea de totală incertitudine cu care reuşeşte să îşi întreţină publicul. Deasemenea e bine de ştiut că un discernămat cert nu apare nici la sfârşitul filmului; măcar, ai impresia că un soi de verdict pozitiv pluteşte mereu prin preajmă.

Filmat în alb-negru şi citat în filmului lui Jim JarmushThe Limits of Control–  regia se confundă într-un inconfundabil stil franţuzesc cu acel "je m'en fiche" aparte. Producţia se mai aseamănă prin lejeritate şi prin interactivitatea pe care o are faţă de spectator cu un alt film franţuzesc: Delicatessen – regizat de Marc Caro.

Referinţele de mai sus ar trebui poate ignorate pentru că lucrurile sunt un pic mai serioase în La vie de Boheme, cum elementul tragic reuşeşte să împânzească orice pretenţie de suprareal pe care îl are acest scenariu. Până şi relaţia "casual" dintre pictorul Rodolfo şi vânzătoarea Mimi este una dureros de tristă dar în acelaşi timp ciudat de certă. Fiecare “următoare scenă” întăreşte o stare anume de magie, de total nebănuit ce spre finalul filmului leagă, de la cap la coadă, o poveste tristă  dar plină de speranţă ce induioşează.

Fără “timpi morţi” chiar dacă nu duce lipsă de unele cadre largi sau fixe filmul nu plictiseşte. Imaginile au acea calitate aparte de a fi plăcute pentru neconvenţionalului, atât de natural, pe care îl capturează; aşadar se poate vorbii chiar despre un film de artă, în sensul postmodern al cuvântului. O inconfundabilă poveste, de dragoste, de dragoste pentru viaţă.

Merită oricând văzut.

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here