Le Redoutable – Godard vazut de muza lui, Anne Wiazemsky

0
1437
foto: Les Films de Cannes a Bucarest/filmedefestival.ro

Le Redoutable are toate şansele de a intra în topul filmelor care pot schimba modul în care generaţiile mai tinere vor percepe un monstru sacru al generaţiilor din trecut. Jean-Luc Godard, considerat unul dintre inovatorii cinematografiei mondiale din anii ’60, s-ar putea să rămână în mintea noilor generaţii aşa cum l-a interpretat Louis Garrel, sau, mai bine zis, cum l-a prezentat Anne Wiazemsky (scriitoarea şi actriţa ce i-a fost soţie) în volumul autobiografic Un an apres. Rolul lui Anne Wiazemsky este interpretat de Stacy Martin, devenită celebră datorită rolului din Nymphomaniac.

Calităţile vizuale ale filmului vor fi pe placul nostalgicilor. Ei vor aprecia gama cromatică precum şi decorurile ce reamintesc de interioarele transformate de Godard în compoziţii geometrice apropiate de pictura modernă cu influenţe de Pop-art, pentru care au fost apreciate filmele cult precum La chinoise ori Le mepris. Interpretarea oferită de Stacy Martin aminteşte de senzualitatea adolescentină a unor actriţe devenite simbolurile frumuseţii în peliculele Nouvelle Vague.

foto: Independenta Film

Le Redoutable se înscrie în noua modă a filmelor biografice în care nu mai contează atât de mult respectarea unei succesiuni a faptelor din viaţa unei personalităţi pentru a oferi o imagine cât mai apropiată de adevăr, asemenea unui documentar. Le Redoutable face parte din categoria filmelor în care un anumit eveniment biografic este decupat apoi reconstruit în cheia unei noi reinterpretări ce se îndepărtează de continuitatea unei biografii, apropiindu-se mai mult de un amestec al genurilor. Mulţi vor spune că nu este un film despre viaţa lui Godard, ci despre mintea lui, sau mai degrabă un film în care un regizor oferă propria perspectivă asupra frământărilor cărora le-a căzut pradă un alt regizor.

În Le Redoutable imaginea lui Godard este reanalizată în lumina evenimentelor din primăvara lui ’68, a protestelor studenţeşti ce au paralizat nu doar Parisul, ci întreaga Franţă. În acea primăvară incandescentă, Godard avea să devină din ce în ce mai preocupat de legătura dintre cinematografie şi cutremurele din viaţa politică a Franţei, aşa cum anticipa şi controversatul film Chinezoaica, despre nişte tineri seduşi de maoism.

Le Redoutable a fost prezentat asemenea unui film ce surprinde modificările din conştiinţa lui Godard, anunţate de controversatul film La Chinoise, în care a distribuit-o pe Anne Wiazemsky. Dar filmul nu va capta această schimbare sub forma unei metamorfoze produse de o revelaţie reflectată de un ton solemn, ci o va transforma într-o serie de purtări şi replici menite să producă efectul unor toane explozive de adolescent revoltat, ce-şi transformă nemulţumirile şi angoasele în teribilism ilar. Te vor amuza momentele de irascibilitate, pe care Hazanavicius le redă într-o notă caricaturală. Apoi vei vedea cum începe să degenereze tensiunea din cuplu, cauzată de ideile obsesive ale lui Godard, ce ajunge să transforme momentele de maximă intimitate amoroasă în prelegeri politice, spre disperarea mult mai tinerei sale consoarte aduse în pragul epuizării psihice.

Actorul Louis Garrel afirma în cadrul discuţiei via Skype, ce i-a urmat proiecţiei din cadrul festivalului Les Films de Cannes a Bucarest, că tinerii din generaţia lui priveau cu nostalgie perioada revoltelor din anii ’60. Dar acest Godard interpretat de el seamănă mai degrabă cu o caricatură (una sofisticată, ce-i drept), decât cu un simbol al revoluţiei. Urmărind Le Redoutable, vei avea impresia că nu doar Godard este caricaturizat, ci însăşi spiritul unei generaţii de tineri răzvrătiţi, de copii teribili ce au luat cu asalt bulevardele Parisului pentru a schimba o întreagă Europă.

Scenele dramatice din timpul protestelor sunt descrise amănunţit şi veridic în cartea Un an apres, a lui Anne Wiasemsky. Ea şi-a riscat viaţa pentru a fi alături de Godard în mijlocul mulţimii dezlănţuite, apoi împrăştiate de poliţiştii ce au intervenit brutal. Doar că scenele din film nu păstrează adrenalina degajată de imaginile rememorate de aceasta, ci devin sursa unui comic involuntar datorită replicilor schimbate de Godard cu protestatarii care îl roagă să mai facă nişte filme cu Belmondo.

foto: Independenta Film

Michel Hazanavicius reinterpretează convertirea (sau mai bine zis autoconvertirea) lui Godard la stângismul contestatar într-un registru comic-absurd. La fel tratează şi frământările ce au fisurat relaţia lui Godard cu Anne Wiazemsky (distribuită în Chinezoaica). Tonul serios al unui regizor ce-şi mistifică personajul, transformându-l într-un monument, dispare cu totul din acest film. Vei descoperi mai degrabă un ton parodic demn de o comedie de artă. Îţi vei aminti de comediile despre un intelectual iconic al unei epoci, dar care pare să-şi piardă minţile nu într-un mod grav, ci într-unul demn de o comedie spumoasă cu geniali nevrotici şi neînţeleşi, ce regresează la teribilismul adolescentin atunci când resping regulile autorităţii sau când intră în polemici aprinse.

Michel Hazanavicius (Oscarul pentru The Artist) a reuşit să împartă cinefilii în două tabere, în funcţie de vârsta pe care o au, de modul în care se raportează la filmele vechi (mai ales la cele din epoca Nouvelle Vague) şi de gradul de admiraţie pe care o au faţă de Godard. Spectatorilor care abia acum îl descoperă pe Godard, interpretarea actorului Louis Garrel li se va părea un amestec amuzant de idei excentrice, dialoguri în care filosofia de viaţă ia o notă obsesiv-absurdă şi (uneori) aberantă, amintind de personajele din filmele lui Woody Allen. Se vor amuza urmărind scenele ce dezvăluie obsesiile şi tendinţele nevrotice ale personajului, menite să condimenteze exploziv relaţia cu soţia abia ieşită din adolescenţă, dar înzestrată cu tactul şi răbdarea unei femei cu mulţi ani de căsnicie alături de un geniu dificil.

Celor pentru care Godard a fost un zeu al noii cinematografii şi un fin analist al celei de-a şaptea arte, aşa cum a dovedit-o prin textele din Cahiers du Cinema, filmul lui Michel Hazanavicius li se va părea o caricatură mai mult decât ireverenţioasă. Nu puţini vor fi aceia care vor considera filmul o blasfemie, declarând că nu poate exista o ironie mai mare în istoria cinematografiei decât să-l pui pe Louis Garrel să interpreteze varianta caricaturală a marelui cineast după ce tatăl acestuia – regizorul Philippe Garrel – l-a venerat pe Godard, considerându-i filmele motivul pentru care şi-a dorit să devină la rândul său un cineast. În cartea Un an apres (care a stat la baza filmului Le Redoutable), fosta soţie a lui Godard amintea bucuria fără margini a lui Philippe Garrel, aflat la începutul carierei, după ce Godard i-a laudat filmul Marie pour memoire, zicând apoi: Este vremea lui Garrel. Eu nu voi mai face filme. Acesta era anunţul (stupefiant pentru Anne Wiazemsky) rupturii dintre noul Godard angajat politic şi acel stil inconfundabil ce l-a impus în lumea cinematografiei, prin filmele-cult realizate înainte de primăvara lui 1968.

Fanii lui Godard s-ar putea să fie iritaţi la culme de posibilitatea ca el să rămână în conştiinţa viitoarelor generaţii de cinefili drept un idealist naiv, ce a pierdut contactul lucid cu realitatea, devenind un comunist maoist penibil. Ce-i drept, Anne Wiasemsky, marcată de căsnicia tumultuoasă cu el, aşa îl descrie, dar fără patimă şi fără ură sau acuze. În amintirile ei, Godard rămâne cineastul genial şi vizionar pe care îl ştim, dar cam răvăşit de propriile obsesii, transformate în idei radicale privind influenţa pe care trebuie să o aibă ideile politice asupra artei. Anne Wiazemsky a fost martora unei metamorfoze ce ia o turnură absurd-parodică. Este metamorfoza prin care Godard vrea să se dezică de vechiul Godard, de filmele dinainte de 1968 – anul în care a hotărât să se implice în revoltele studenţeşti ce au dus la protestele ce au paralizat întreaga Franţă şi au zguduit din temelii credibilitatea şi reputaţia mitică a lui Charles de Gaulle.

foto: http://www.premiere.fr/Cinema/News-Cinema/Le-Redoutable-bande-annonce-officielle-du-film-sur-Jean-Luc-Godard

Regizorul insistă asupra episoadelor ce au dus la metamorfoza ideologică dar şi cinematografică a lui Godard. De fapt, întregul film descrie comic lupta lui Godard cu propria faimă ce l-a prezentat într-o anumită ispostază în conştiinţa publicului cinefil. Vechiul Godard ce a regizat A bout de souffle sau Pierrot le Fou este detestat de noul Godard, ce declară moartea stilului cinematografic impus chiar de el. Unii compară această dezicere de vechiul sine cu efortul unui artist ce se reinventează şi care este iritat de cererile fanilor ce îl vor pe cel de dinaintea reinventării. Alţii ar compara ostilitatea noului Godard pentru vechea cinematografie cu idealul socialiştilor ce doreau ca toată arta să fie acaparată de preocupările politice, nemaiexistând creaţie fără mesaj politic, fără chemarea la implicarea cu iz de militantism.

Legătura din ce în ce mai puternică dintre artă şi politică este resimţită mai ales în viaţa de cuplu. Intimitatea dintre Anne şi Godard este invadată de noile opinii exprimate pătimaş de Godard, fiecare discuţie devenind un butoi cu pulbere ce va duce, de cele mai multe ori, la o turnură comică a unui dialog cu tentă intelectualist-ideologică. Noul Godard îi va spune soţiei sale că a murit, un alt Godard luându-i locul.

În Le Redoutable, noul Godard îşi afirmă din ce în ce mai răspicat solidaritatea cu studenţii marxişti, îşi urăşte filmele ce l-au făcut celebru şi este enervat de oamenii care îşi arată aprecierea făcând referire la primele sale filme, devenite unele cult. Apogeul dezicerii de trecut reprezintă reuşita lui de a împiedica, alături de alţi cineaşti rebeli, desfăşurarea Festivalului de Film de la Cannes, dar şi ruperea unor legături de prietenie cu alţi regizori vizionari. Toate acestea vor duce la o desfăşurare comică de fapte şi dialoguri, în care Stacy Martin interpretează credibil o muză adolescentă aparent fragilă, însă având suficientă răbdare şi tact încât să gestioneze matur urmările generate de nişte gesturi nebuneşti făcute de partenerul ce îşi iese din minţi, la un moment dat.

Regizorul surprinde atât schimbările protagonistului, cât şi atitudinea stupefiată a lui Anne Wiasemsky, devenită prima victimă a irascibilităţii lui, a criticilor şi a posesivităţii ce o transformă în prizoniera unui bărbat aclamat de parcă ar fi un geniu, dar transformat, în intimitate, într-un tiran nevrotic, sub care se ascunde un copil mare, cu suflet ros de îndoieli, revolte şi anxietate. Ce-i drept, personajul Anne Wiazemsky este mai slab conturat. Interpretată delicat şi discret de Stacy Martin, fosta soţie a lui Godard are rolul de observator îngăduitor mai ales în momentele în care ieşirile partenerului o pun într-o lumină stânjenitoare. Ea trebuie să îşi exerseze răbdarea în momentele în care Godard izbucneşte şi devine de nesuportat, asemenea unui mizantrop morocanos cu purtări de intelectual activist ce denunţă strident relaxarea burgheziei pe Coasta de Azur când masele fierb în Parisul răscoalei.

Acest Godard văzut de Anne Wiazemsky şi transformat într-un personaj caricatural va fi privit cu suspiciune de noua generaţie de cinefili din cauza apropierii sale de cercurile intelectualilor cu simpatii comuniste (mulţi dintre ei admirându-l pe Mao). În contextul frământărilor politice actuale, mulţi cinefili europeni îl vor considera pe Godard nepermis de naiv pentru o personalitate de talia lui, taxându-i vehement simpatiile politice. Însă cei familiarizaţi cu lecturile ce descriu spiritul anilor ’60 vor înţelege că marii intelectuali ai Occidentului vedeau doar poleiala idealist-utopică a comunismului, nebănuindu-i faţa sordidă cunoscută de cei din lagăre, aşadar îi vor ierta (sau poatenu) simpatiile controversate.

Citeşte şi Un an apres – Romanul ce a stat la baza filmului Le Redoutable

Un an de studiu – Paris, Godard şi iniţierea feminină pe placul cinefililor

4 scurt-metraje dedicate celor pasionaţi de arhitectură şi urbanism

Un an apres – Romanul ce a stat la baza filmului Le Redoutable

Un an de studiu – Paris, Godard si initierea feminina pe placul cinefililor

4 scurt-metraje dedicate celor pasionati de arhitectura si de urbanism

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here