Lectii de dans pentru varstnici si avansati – Un carusel al memoriei amoroase

0
447

Cum vin astăzi pe la dumneavoastră, domnişoarelor, aşa mergeam pe vremuri pe la biserică, să le admir pe fetele frumoase de acolo. Cam aşa începe fraza delirantă ce se întinde pe mai mult de o sută de pagini şi prin care un pantofar în slujba casei imperiale austro-ungare îşi deapănă amintirile cu exuberanţa unei nostalgii excentrice presărate cu evocări fără perdea ce i-ar putea face pe interlocutorii mai tineri să-l considere un moşulica un pic cam ţăcănit, dar al naibii de simpatic. Şi nu e de mirare că tocmai un astfel de personaj a fost rugat să-şi rememoreze tinereţea de însuşi acrobatul frazelor năstrusnice şi al tragediilor în culori vesele precum o pictură naivă de la Săpânţa.

Amintirile acestui pantofar imperial nu au cap, şi nici coadă, ci doar picioare de femei frumoase, calapoduri fine şi o manoperă devenită un bilet pentru huzur. Şi nu trebuie să ne intrige obsesia pentru evocările picante în stil comic, doar se trăgea de şireturi cu cele mai bune dame ale epocii, după cum a lăsat să se înţeleagă, dar a rămas un burlac înzestrat cu talentul unui povestitor autoironic, numai bun pentru a-i încălzi bătrâneţea în care dorul după faima de altădată îl face să confunde imaginarul cu memoria. Pentru a nu se îneca în propria melancolie, mai trage cu ochiul la trupul gol al unei tinere pierdute într-o livadă, singura consolare după o viaţă dedicată plăcerilor cu aerul rafinat al unui salon imperial sau al unui atelier de lux.

Lecţii de dans pentru vârstnici şi avansaţieste un roman în care Bohumil Hrabal se dezlănţuie cel mai bine. Nu are limite atunci când vrea să fie ludic, să te facă să râzi în hohote şi să te întrebi dacă nu cumva el şi protagonistul inventat au fost făcuţi după acelaşi calapod, unul capabil să trasforme tragediile din istoria colectivă şi accidentele absurde într-o frază gata să se întindă de-a lungul unui roman. Asemenea unui magician ce se pregăteşte să facă dintr-un material maleabil forme inedite, având grijă ca spectatorul uimit să nu îi poată desluşi trucurile, Hrabal reuşeşte să ia o singură frază din care să plămădească nişte personaje bizare, atitudini excentrice, zburdălnicii tragicomice pline de nostalgii dublate de aluziile geopolitice legate de ultimii ani de glorie austro-ungară.

Cu fiecare pagină ai impresia că te-ai urcat într-un carusel gata să se învârtă din ce în ce mai repede până când realitatea devine o suită halucinantă de imagini ale unei epoci de aur cu dichis împărătesc. Văzută din acest carusel, natura umană seamănă cu vernisajul unui pictor naiv ce imită stilul umorului negru de la Săpânţa, dar care mai întâi îi transformă pe localnicii maramureşeni în cehi, apoi îi aşează în salonul unei cafenele vieneze în care dă buzna un alai de personaje fugite dintr-un film regizat de Fellini, care, la fel cum face şi Hrabal, deghizează trecutul într-o defilare plină de nostalgie, înlocuind coerenţa narativă cu amintirile de un comic plin de candoare. Aşa cum te-a obişnuit prin alte romane ale sale, Hrabal rămâne un prestigidator al ironiei candide şi al tragediilor povestite pe un ton comic, fără a fi acuzat că ia în derizoriu lucrurile sfinte şi grave dându-le o notă de nihilism grotesc.

Datorită stilului inedit, romanul se parcurge într-un maraton al hohotelor de râs, obligând fraza din care este făcut să curgă într-un ritm febril, amestecând istoria oficială cu amintirile de holtei pişicher ale pantofarului de lux gata să fugă mâncând pământul când femeile îi cer să renunţe la burlăcie. Deşi nu crede în orânduiala amoroasă de modă veche, consimţită la starea civilă, atunci când vine vorba despre nuanţele pe care trebuie să le capete anecdotele, anumite legende urbane şi manierele alese în relaţia cu damele ce îi fac ochi dulci, pantofarul continuă să spere la reîntoarcerea în raiul eleganţei imperiale de altădată. Prin reveriile amuzante (dar şi amare) ale personajului său, Hrabal îşi transformă romanul într-un oftat greu provocat de nostalgie, fiecare amintire nefiind altceva decât o variantă burlescă a istoriei cehe sub umbrela unui mare imperiu ce a schimbat modul în care oamenii mărunţi în faţa deciziilor luate de nişte giganţi se raportează la identitate.

Pentru cei îndrăgostiţi de stilul lui Hrabal, Lecţii de dans pentru vârstnici şi avansaţi conţine tot ce are acesta mai frumos: degringolada plină de umor dulce-amar cu aluzii pişcătoare, imaginaţia dezlănţuită şi mai ales caricaturile duioase, care pot face din tragedie o comedie nostalgică, prin care fiinţele ce pierd totul capătă un aer demn, apoi ajung în paradisul unde nu mai există tristeţe şi unde până şi moartea râde în hohote când vede spectacolul absurd al vanităţilor care destramă nu numai un imperiu, ci şi o lume.

Editura Art, 2015

imagini: uhdigitallibrary.blogspot.com/www.walltor.com/wallpaper

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here