The Leisure Seeker – O calatorie spre Florida, pentru fanii lui Helen Mirren si ai lui Hemingway

0
889

Chiar dacă prezintă ultima călătorie a unui cuplu despre care ştii că nu o mai duce mult din cauza problemelor provocate de înaintarea în vârstă, comedia tandră şi dulce-amară The Leisure Seeker – ce a deschis BIFF 2018 – poate fi antidotul perfect pentru acele seri plictisitoare din mijlocul săptămânii, când simţi că eşti captiv în propriul oraş, tânjind epuizat la evadări în locuri însorite, cu apusuri de un violet incandescent, cu drumuri ce dau spre orizonturi deschise de culoarea mării ce atinge albastrul cerului.

Încă de la prima scenă ai impresia că trebuie să îţi faci bagajele ce promit o vacanţă de vară de neuitat. Modul în care Paolo Virzi adaptează cinematografic romanul omonim al lui Michael Zadoorian, captând entuziasmul unui road trip din Nord până-n freneticul şi însoritul Sud, îţi dă iluzia că partenerii cuplului interpretat amuzant, expresiv şi duios de Helen Mirren şi Donald Sutherland te iau din propriul spaţiu, te urcă în rulota lor vintage, te întreabă dacă vrei să oprească pe drum pentru a-ţi lua şi ţie un hamburger american veritabil, apoi te fac martorul replicilor savuroase. Aşadar, poţi spune că din acest punct de vedere, The Leisure Seeker, un film ce mizează pe jocul unor actori consacraţi, şi-a îndeplinit şi al doilea rol (pe lângă cel de a-ţi trezi empatia) – acela de a te ajuta să evadezi în mijlocul naturii, unde să te simţi liber.

Te vei simţi cu atât mai bine şi mai liber dacă îţi plac povestirile lui Hemingway şi vocea lui Janis Joplin cântând faimosul hit Bobby Mcgee, cu al lui vers ce descrie o întreagă filosofie de viaţă – Freedom’s just another word for nothin’ left to lose. Nu de alta, dar nici personajele filmului nu mai au ce pierde. John (Donald Sutherland) suferă de Alzheimer, iar Ella (Helen Mirren), soţia lui, de cancer. Doar că nici unul nu-şi arată boala. Ei fac din simptome începutul unor scene comice, deloc forţate, care decurg firesc, oricât de greu ar părea luându-se în calcul diagnosticul medical.

La vârsta la care pe alţii îi aşteaptă azilul, cu al său program bine stabilit, Ella şi John preferă să se comporte precum doi adolescenţi ştrengari, care au înşelat vigilenţa părinţilor grijulii pentru a se bucura de prima lor mare călătorie în calitate de cuplu de nedespărţit. Călătoria spre Florida este darul Ellei pentru soţul fascinat de lumea şi de sensibilitatea lui Hemingway. În Florida (Key West) se află casa lui Hemingway, o casă amintind de arhitectura cubaneză, devenită azi muzeu. John a fost profesor, the most inspiring professor ar spune o fostă elevă întâlnită pe drum.

După cum a demonstrat şi în filmul Nebune de fericire, lui Paolo Virzi îi ies de minune comediile inspirate din dramele oamenilor plini de viaţă, dar cărora societatea obtuză vrea să le nege dreptul de a îmbrăţişa frumuseţea lumii în care trăiesc, după ce primesc diagnostice medicale ce devin verdicte dureroase. În The Leisure Seeker, cele două personaje  – Ella şi John – fug de copiii lor, care vor să le ofere o bătrâneţe liniştită într-un azil, când ei şi-ar dori să îşi trateze bolile necruţătoare trăind aşa cum au făcut-o întotdeauna: călătorind împreună.

Filmul are două puncte forte. Unul este frumuseţea vizuală a scenelor inundate de lumina caldă a Sudului sau de cea discretă a beculeţelor din campingul unde opreşte rulota ce aminteşte de băruleţele de pe o plajă îndrăgită de boemi. Imaginile seducătoare sunt meritul celebrului Luca Bigazzi, cunoscut datorit magiei din filmele lui Sorrentino sau imaginilor feerice demne de basmele meridionale, din Sicilian Ghost Story. Şi în The Leisure Seeker vei regăsi aceeaşi magie a nopţii sau a înserării marine, de data aceasta exprimând nostalgia cuplului format din suflete-pereche, care transformă feţele de masă, ori alte cârpe găsite în rulotă, într-un ecran de proiecţie, pe care apar fotografii din tinereţe sau din vacanţele petrecute alături de copii.

Al doilea punct forte este interpretarea actoricească. Modul în care Helen Mirren şi Donald Sutherland intră în rolurile unor parteneri care fac haz de necaz şi care se pot bucura de viaţă când alţii consideră că trupurile lor sunt distruse de boală şi de bătrâneţe, îţi reînvie credinţa în acea mare iubire care trece proba timpului şi în existenţa unor parteneri care nu se plictisesc unul de celălalt şi care încă mai vor să se surprindă reciproc. Vor fi ce-i drept şi nişte surprize mai puţin plăcute, atunci când unul dintre ei se dă de gol cu privire la o aventură extraconjugală din tinereţe, devenită pretextul unora dintre cele mai amuzante scene din film, dar şi celor mai sensibile, care vorbesc despre imposibilitatea de a trăi fără celălalt, în ciuda slăbiciunilor acestuia.

Vei descoperi genul de personaje care oferă dinamism şi tandreţe filmului doar prin reacţiile şi modul în care privesc succesiunea peisajelor. Paolo Virzi reuşeşte să te facă să-i însoţeşti până la capăt şi să-i îndrăgeşti datorită ideilor trăznite cu ajutorul cărora trec peste dificultăţile şi pericolele apărute în lungul drum spre Florida.

Personajele au fost construite astfel încât să trezească simpatia spectatorilor, oferindu-le răspunsuri ce alungă marile temeri legate de singuratate, de bătrâneţe, de pierderea fiinţei iubite şi a poftei de viaţă odată cu trecerea timpului. Totodată, personajele au fost construite şi interpretate astfel încât să devină repere pentru spectatorii ce se încăpăţânează să creadă în puterea fiinţei umane de a-şi păstra intactă dragostea de viaţă la vârsta cunoscută şi sub cinica denumire de bătrâneţe.

Donald Sutherlad interpretează adorabil rolul profesorului care nu renunţă la menirea sa nici după ce iese la pensie. Este profesorul ideal şi idealist, care nu ezită să îi încurajeze să-şi reia studiile nici pe adolescenţii semianalfabeţi care vor să-l jefuiască. Profită de fiecare ocazie pentru a le reaminti celor tineri de frumuseţea cărţilor scrise de Hemingway, de poezia ascunsă în proza lui, în spatele conciziei aparent aride. Autenticitatea interpretării lui Donald Sutherland îţi va trezi cheful de a lua romanul Bătrânul şi marea sau un volum de povestiri scrise de Hemingway, pe care să îl pui în bagaje pentru a-l citi într-un hamac, pe o plajă sălbatică, unde te-a trimis (măcar imaginar) dorul de ducă.

Lui Helen Mirren îi reuşeşte perfect rolul soţiei visătoare, isteţe şi pişichere, care, deşi nu are mintea sofisticată a soţului devenit profesor, şi nici nu este o cititoare împătimită, este în schimb o femeie capabilă să iubească fără limite. Ella este răbdătoare cu soţul ce are frecvent pierderi de memorie ce îl pun în situaţii penibile, îl binedispune, îl protejează, fiindu-i şi iubită fermecătoare, şi mamă tolerantă şi o bună camaradă pentru călătorii. Dacă John este intelectualul candid, Ella este partenera care dă sarea şi piperul lumii acestuia, prin toate calităţile atribuite de obicei feminităţii: răbdarea, căldura, senzualitatea, zâmbetul, devotamentul şi atitudinea protectoare.

Mulţi ar spune că filmul europeanului Paolo Virzi se înscrie în marea tradiţie americană a road tripului, care a dat romane şi filme-cult datorită cărora destinaţia finală a căpătat forţa de atracţie a unui loc sacru. Locuinţa lui Hemingway este sacră, însă iubirea personajului masculin pentru opera lui nu este una cu iz artificial-monumentalist, ci mai degrabă umanist-sentimentală, încât poţi folosi The Leisure Seeker pentru a-i convinge pe elevi să-i citească pe clasici.

Unii ar fi tentaţi să detecteze în spatele acestui personaj îndrăgostit de opera lui Hemingway un mesaj satiric la adresa acelei Americi dornice de a se complace în ignoranţă şi autosuficienţă. Rulota se strecoară şi pe străduţele confiscate de admiratorii lui Trump (acţiunea se petrece în 2016, în timpul campaniei electorale). Această intenţie caustică la adresa unei Americi privite prin lentila clişeelor ce susţin divizarea la nivel cultural şi educaţional poate fi detectată în biografia personajului masculin – un yankeu elevat, însurat cu o femeie din Sudul asociat unei mentalităţi retrograde.

Personajul dependent de lectură nu serveşte doar pentru a delimita subtil graniţele dintre cele două Americi sau pentru a lega tema road tripului de realitatea socială (există o scenă în care Paolo Virzi face o metaforă explozivă din pierderile de memorie ale personajului minerit în mijlocul unui miting pro-Trump, în care se scandau îndemnuri rasiste). John, acest personaj intelectual care îşi păstrează naturaleţea senină atribuită americanului simplu, este folosit pentru a-i permite filmului să ajungă atât la un public elevat, ce preferă mai degrabă filmele de festival, cât şi la unul ce preferă filmele cu mesaje profunde legate de marile teme precum: iubirea, moartea, lucrurile esenţiale care definesc viaţa unui om împlinit, dar care să nu perturbe uşurătatea unei zile de vară.

Paolo Virzi leagă atât de bine lejeritatea unei călătorii estivale de obsesia personajului John pentru sensibilitatea filosofică ascunsă în opera lui Hemingway, încât nu-i face să se simtă prost nici măcar pe cei ce-i acuză de snobism şi de aroganţă pe bookaholicii dornici de a-şi împărtăşi pasiunea pentru lectură, bucurându-se de voluptatea citatelor preferate şi împărtăşind-o apoi cu alţii.

Citeşte şi M – Golanul cu suflet bun

Mariţa – Amuzantele infidelităţi povestite într-o Dacie

M – Golanul cu suflet bun

Marita – Amuzantele infidelitati povestite intr-o Dacie

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here