Les Films de Cannes a Bucarest – Filmul-soc regizat de Alain Guiraudie si alte pelicule despre iubiri tumultuoase

0
753
Unde: CinemaPRO, Cinema Elvira Popescu, Studio Horia Bernea (Muzeul Taranului Roman), Sala Auditorium (Muzeul National de Arta al Romaniei)

Cand: 14 Oct - 23 Oct 2016

De la ediţia din 2016 a evenimentului Les Films de Cannes a Bucarest nu vor lipsi filmul-şoc prin care Alain Guiraudie a zguduit Riviera (Rester Vertical), şi nici peliculele despre iubiri vulcanice având protagonişti cu trăsături viclene, tenebroase, candide sau misterioase. Printre filmele care vor fi proiectate între 14 şi 23 octombrie vor fi: After the Storm (r: Hirokazu Hore-eda), Ma Loute (Bruno Dumont), Mal de Pierres/From the Land of The Moon (Nicole Garcia) şi The Handmaiden (Park Chan-wook).

Cinefililor pentru care Pasolini a fost un zeu al cinematografiei dezlănţuite şi descătuşate critici de la Cannes le recomandă Rester Vertical, un film în care Alain Guiraudie (L’Inconnu du lac) nu s-a sfiit să includă scene explicite de sex şi o naştere naturală. Damien Bonnard, unul dintre cei mai apreciaţi actori europeni, interpretează rolul unui scenarist rămas fără inspiraţie, care pleacă în căutarea unui lup în munţii din sudul Franţei. În această călătorie o întâlneşte pe Marie, care îi va dărui un copil, apoi îl va părăsi. Încercând să intre în rolul tatălui singur, va avea parte de întâmplări bizare, în mijlocul cărora va încerca să îşi păstreze luciditatea.

Tot o poveste zbuciumată o readuce la Cannes şi pe Juliette Binoche. Filmul Ma Loute este o reinterpretare a temei legate de iubirea imposibilă dintre doi tineri proveniţi din lumi diferite. El este fiul unor pescari, ea, fiica unei familii burgheze cu apucături specifice decadenţilor. Povestea anunţă o desfăşurare aparte a umorului care transpune lupta de clasă într-o idilă ce iese din tipare.

Pe lângă Ma Loute, spectatorii vor mai avea parte de încă două poveşti de epocă. Una o are în prim-plan de Marion Cotillard, în filmul Mal de Pierres/From the Land of The Moon. Regizoarea Nicole Garcia a distribuit-o în rolul unei femei care îşi înfruntă familia, şocând cercul social din care face parte atunci când refuză o căsătorie aranjată.

În varianta filmului coreean, iubirile imposibile de altădată implică şarlatani, manipulatori şi complicitatea dintre o menajeră şi un fals nobil japonez. Aşa vede regizorul Park Chan-wook interpretarea exotică a romanului Fingersmith (Din vârful degetelor, Ed. Polirom), scris de Sarah Waters. În locul Angliei victoriene, în filmul The Handmaiden avem o imagine a Coreei din anii ’30, aflată sub ocupaţie japoneză. În această lume nesigură, o tânără săracă devine servitoarea unei aristocrate aflate sub dominaţia unchiului autoritar. În spatele dorinţei de a deveni unul dintre angajaţii moşiei tânăra servitoare ascunde un plan riscant, pus la cale de un escroc, dar care va fi dat peste cap de legătura neaşteptată care se va înfiripa între cele două femei, gata să ignore graniţele sociale.

Dacă v-a emoţionat filmul care în 2013 a câştigat Premiul Juriului la Cannes – Like Father, Like Son – veţi fi curioşi în legătură cu noul film al regizorului Hirokazu Hore-eda. Pelicula prezentată în 2016 la Cannes – After the Stormredă problemele unui tată divorţat, care vrea să reînnoade legăturile cu familia sa. Un taifun dezlănţuit forţează întreaga familie să împartă acelaşi adăpost şi îi va da prilejul de a-şi exprima trăirile nemărturisite.

 

 

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here