Les Miserables – cei lipsiti de noroc canta

0
338

Mizerabilii în varianta lui Tom Hooper (câştigător al unui Oscar pentru King's Speech) e un film înduioşător. Fidel musicalului pus în scenă pentru teatru în 1980 de către Alain Boublil şi Jean-Marc Natel, pe muzica lui Claude-Michel Schönberg, filmul alege să omită capitole întregi din romanul lui  Victor Hugo, favorizând potretistica personajelor.

Nivel narativ este veriga slabă a musicalului. Lucrurile se precipită pe alocuri şi trecerile bruşte de la un episod la altul nu par să aibă prea multă logică, stârnind râsul acolo unde ar fi trebuit să impresioneze. Iar elipsele despre care vorbeam mai sus îl împiedică pe spectator să rămână conectat la ceea ce vede.  Este o alegere pe care regizorul a făcut-o în numele fidelităţii faţă de originalul lui Boublil.

Compensează însă, după cum spuneam,  prin profunzimea descrierii personajelor. Fiecare are monologul său și are ocazia să-şi explice faptele, atrăgând astfel înţelegerea spectatorului. Şi, mai ales, fiecare are un principiu sau o cauză în numele cărora acţionează. Înţelegem de ce Javert îl urmăreşte neîncetat pe Jean Valjean; înţelegem de ce Jean Valjean a furat acea pâine pentru care a fost arestat, de ce  fură apoi argintul unei mănăstiri care i-a deschis uşa. Fantine are de asemenea motivele sale pentru a se prostitua: trebuie să trimită bani familiei care-i creşte copila. Iar Eponine îi ascunde lui Marius scrisoarea de la Cosette în numele iubirii pe care i-o poartă.

Punerea în scenă e grandioasă. Şi asta nu datorită peisajelor "pariziene" (multe dintre scene au fost turnate în Marea Britanie), care nu impresionează. Ci pentru că regizorul a făcut un pariu cu sine însuşi: nu numai că le-a cerut actorilor să cânte  melodii extrem de solicitante vocal, dar le-a cerut s-o facă live pe platou.  Rezultatul este  o interpretare actoricească cu  încărcătură emoţională ce trece dincolo de ecrane.

Dar atuul principal al filmului este fără doar şi poate ditribuţia  de excepţie – Hugh Jackman este formidabil în rolul lui Jean Valjean. Scena de început, în care îl vedem trăgând de frânghiile unui vapor împreună cu ceilalţi deţinuţi, nu are cum să nu te impresioneze. Anne Hathaway este o Fantine sensibilă, curajoasă, puternică în ciuda a ceea ce i se întâmplă. Russell Crowe e un Javert neîndurător dar cu principii, Amanda Seyfried (Cosette ) şi Eddie Redmayne (Marius) sunt de o inocenţă emoţionantă iar Helena Bonham Carter şi Sacha Baron Cohen (soţii Thénardier) dau dovadă de o viclenie adorabilă.

Mizerabilii este un film de o intensitate care oscilează pe parcursul celor două ore şi jumătate. Atunci când crezi ca ai văzut suficient încât să-ţi poţi forma o părere şi eşti gata să-l arunci la coş sau să-l ridici în slăvi, tonul se schimbă brusc şi nu-ţi rămâne decât să urmăreşi în continuare. 

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here