Les vacances de Monsieur Hulot – una din cele mai bune comedii ale cinematografiei

0
740

Monsieur Hulot,  personajul ilar al regizorului, actorului si creatorului de film Jacques Tati, care l-a inspirat si pe Rowan Atkinson in formarea lui Mr. Bean, are o parte din verva lui Chaplin si o doza considerabila din induiosatoarea stangacie a inspectorului Clouseau. Este un gentleman perfect lipsit de orice talent practic, cu probleme de acomodare la tehnologie, dar intotdeauna cu intentii prietenoase si bonome si cu gesturi elegante. 

Fiecare film construit in jurul lui Monsieur Hulot a fost datorita personajului si stilului lui Tati o comedie suprarealist de haioasa, fara macar o urma de umor ieftin sau vulgar: Les Vacances de Monsieur Hulot (1953), Mon Oncle (1959), Play Time (1967) si Trafic (1971). Preferatul este Les vacances de Monsieur Hulot (Vacanta Domnului Hulot), o ironie inocenta la adresa valurilor migratoare de burghezi care pleaca cu arme si bagaje in vacanta si o comedie complet inspirata din materialul oferit observatorului Tati de comportamentul celor din jur, material savant puse in scena si regizat apoi in film.

De multe ori, turistii parca pornesc la razboi, cu determinarea unor militari antrenati indelung (probabil de la ultimul concediu) pentru a se simti bine cu orice pret si de a pleca spre distractie si relaxare perfect echipati si pregatiti. Asa sunt si turistii din Les vacances de Monsieur Hulot, cei care se grabesc in grupulete nerabdatoare si dezorganizate spre litoralul francez, fara sa stie ca ceea ce ii asteapta acolo ii va exaspera constant si fara gres.

Si asta deoarece printre ei se va afla un oarecare domn Hulot, un individ desirat, cu pantalonii ridicati mult peste brau si prinsi sufocant cu bretele, devenind astfel caraghios de scurti, cu sosete dungate la vedere, purtand o palarie indoita strengareste la spate si fumand o pipa din care se itesc caraghios firele de tutun. Acest domn este un taciturn, dar nu are nevoie de cuvinte pentru a-si face simtita prezenta: supracompenseaza masina sa, care scoate sunete nesanatoase la fiecare metru parcurs, speriindu-i sau trezindu-i pe toti din somn, dar si modul sau incredibil de a merge pe varfuri, cu pas saltat, schimbandu-si constant directia prin rasuciri bruste care vor provoca atatea si atatea daune.

Hulot este un incurca-lume (mult prea) bine-intentionat, si sufletist. El nu-si doreste altceva decat sa vasleasca linistit intr-o canoe : nu e vina sa ca isi face unele calcule gresite, iar aceasta se rupe la mijloc, formand ceva asemanator botului unui monstru marin ce va speria o plaja intreaga, deschizandu-se intermitent cu fiecare sfortare a prizonierului de a se elibera… Nu poti sa-l blamezi nici cand rastoarna cricul masinii, aceasta luand-o la vale cu doua doamne inauntru, patrunzand pe proprietatea unui individ care are ca hobby trasul cu pusca. Hulot incerca doar sa-si inlocuiasca roata din spate..

Dar personajul nostru nu provoaca numai dezastre si ar fi gresit sa spunem ca e un ghinionist. In vacanta de pomina, Hulot descopera ca este imbatabil la tenis : dupa doua miscari brute si cat se poate de ridicole, invatate de la vanzatoarea care ii vinde racheta, acesta reuseste sa-i umileasca pe jucatorii mai experimentati care sunt intrigati de « norocul incepatorului ».   Iar pe blonda diafana pe care toata suflarea masculina de pe plaja incearca sa o impresioneze in fel si chip, naivul Hulot va reusi sa o faca sa rada si chiar sa danseze cu el.

Desi turistii se vor satura repede de haosul provocat de neindemanaticul personaj, acesta reuseste sa starneasca si simpatii : o britanica de varsta a treia, vesnic imbrobodita cu o odioasa plasa de par, este incantata peste masura de manierele si de geniul sportiv al domnului « Hue-Low »(cum il striga aceasta afectuos); un alt domn, sotul unei femei care se extaziaza insuportabil la fiecare vapor si la fiecare scoica de pe plaja, apreciaza ruperea monotoniei prin stilul imposibil al lui Hulot; iar un baietel chiar incearca sa-l imite pe neobisnuitul oaspete al hotelului, atras fiind de toate perturbarile provocate de acesta.

Filmul aduce a film mut. Dincolo de comicul de situatie construit si condus genial de Jacques Tati, una din trasaturile distinctive ale Les vacances de Monsieur Hulot (si ale filmografiei lui Tati in general) este dialogul redus la minimum impreuna cu estomparea sunetului (mai putin in cazul zgomotelor comice). Umorul origineaza din miscarile atent coregrafiate, din interactiunile si « ciocnirile » dintre personaje, din mimica si gestica atat de expresive, exact ca intr-un film mut, doar ca sunt mult mai sofisticat regizate.

Pentru sarmul irecuperabil al anilor ’50 si pentru originalitatea umorului care curge spumos si viu ca sampania de abia destupata, Les Vancances de Monsieur Hulot este un film care merita (re)vazut. Vei avea o surpriza placuta.

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here