Leul de Aur al Festivalului de la Venetia a fost castigat de regizorul Kim Ki-duk, cu Pieta

0
531

Juriul editiei cu numarul 69 a Festivalului de Film de la Venetia, condus de regizorul american Michael Mann, a anuntat in aceasta seara castigatorii.

Leul de Aur

Marele premiu a fost castigat de filmul regizorului coreean Kim Ki-duk, Pietá. Foarte apreciatul regizor a fost in acest an pentru a patra oara invitat la Venetia. Kim Ki-duk, regizor deja cult la 51 de ani, este cunoscut pentru 3-Iron, The Isle, Samaritan Girl, Spring, Summer, Fall, Winter…and Spring, Arirang, Breath.

 

Leul de Argint si premiul pentru cea mai buna interpretare masculina

Leul de Argint pentru cea mai buna regie a fost castigat de regizorul american Paul Thomas Anderson, prezent la Venetia cu The Master, a carui imagine este semnata de romanul Mihai Malaimare Jr. Actorul Philip Seymour-Hoffman, unul din personajele principale ale filmului, a castigat Coppa Volpi, premiul pentru interpretare masculina. Regizorul Paul Thomas Anderson a realizat  There Will Be Blood, Magnolia sau Boogie Nights.

Premiul special al juriului

Regizorul austriac Ulrich Seidl, prezent la Cannes 2012 cu prima parte a trilogiei Paradisul, a primit la Venetia premiul special al juriului pentru cea de a doua parte din aceeasi trilogie, Paradies: Glaube (Paradise: Faith).

 

Premiul pentru cea mai buna interpretare feminina

Coppa Volpi a fost primit de Hadas Yaron, actrita din filmul Lemale et ha'chalal (Fill The Void), al regizoarei israeliene Rama Bursthein.

Premiul pentru cel mai bun scenariu

Filmul Après Mai (Something In The Air), al regizorului si scenaristului francez Olivier Assayas, a avut cel mai apreciat scenariu din Festival.

Premiul pentru cea mai buna imagine

Singurul italian premiat, regizorul Daniele Cipri, a primit pentru imaginea din È stato il figlio premiul pentru cea mai buna imagine, semnata tot de Cipri.

Pentru a vedea detalii despre toate filmele aflate in competitia din acest an de la Venetia, consulta Festivalul de la Venetia 2012: filmele care se lupta pentru Leul de Aur.

 

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here