Leviathan – Statul este un baron local

0
366

Un peisaj marin cu ţărmuri ce amintesc de ţinuturile mitice şi o barcă eşuată, ale cărei resturi par scheletul unei balene, îţi dau impresia că asişti la începutul unei poveşti pline de parabole ieşite din timp. Apoi blocurile cenuşii, de mic oraş industrial sovietic, uitat de lume, te aduc în prezentul sumbru al omului ce vrea să-şi apare căsuţa idilică, singura construcţie degajând candoare în mijlocul dezolarii monocrome, dar care a fost construită pe terenul de lângă mare, atât de râvnit de un baron local din Rusia lui Putin. Acest baron greoi, cu ceafa groasă, râs grosolan şi porniri dictatoriale reprezintă Statul în regiune şi îi dă apă la moară personajului care susţine că omul este cel mai rău animal. Împotriva monstrului lacom ce beneficiază de protecţia politicienilor se ridică proprietarul căsuţei pe care vrea să o dărâme, Colea (Aleksey Serebryakov), tipologia cinstitului hotărât, aprig şi îndărătnic până şi atunci când ştie că poate fi strivit.

Leviathan este genul de film pe care occidentalii îl privesc asemenea unui ghid cinematografic pentru acea parte a continentului văzută ca fiind sursa răului, a tot ceea ce înseamnă primitivism, corupţie, teroare. Este ţinutul sălbatic de la marginea civilizaţiei, unde zace diavolul ce s-a deghizat într-un om cu putere absolută, un feroce animal ce îşi devorează oponenţii, simţind plăcerea laşă a peştişorului neînsemnat ce se închipuie adevăratul monstru biblic, iar închipuirea este întărită de susţinerea unui preot bine aşezat în ierarhia bisericească, al cărui lanţ din aur, de care atârnă ostentativ o iconiţă, aminteşte de accesoriile opulente ale unui rapper în vogă. Ceea ce poate fi pentru vestici o poveste din lumi îndepărtate, o parabolă contemporană suprarealistă sau o variantă exagerată a realităţii dure poate fi un deja-vu pentru cei care au trăit pe pielea lor abuzurile din România anilor 2000, când un întreg judeţ era curtea de joacă a unui semianalfabet cu mare trecere la Partid.

Regizorul Andrey Zvyanginstsev preia tema omului simplu, dar grandios prin curajul său, aflat în lupta cu statul corupt, reprezentat de monstrul ce se dovedeşte a fi o caricatură grotescă, o fiinţă mică, dar capabilă, tocmai prin micimea ei, să se strecoare servil pe lângă cei mai puternici decât el, încât să se apere de pericolele ce-l pot strivi pe cel ce stă drept în faţa lor în loc să se pitească în ape stătute, dar sigure. Colea nu vrea siguranţa unor astfel de ape. Este încăpăţânat, incapabil de atitudinea prevăzătoare a prietenul său avocat, este iute la mânie când i se încalcă acele drepturi pe care omul crescut în legile nescrise, vechi de când lumea, le crede inalienabile. Doar că Statul reprezentat de baronul local ce îşi devorează supuşii nu crede în legile naturale, fireşti, ale dreptăţii arhaice, făcându-l pe Colea să pară un inadaptat smintit şi recalcitrant în faţa unui monstru de uscat cu limbă de lemn, ce mai aruncă din când în când o ciozvârtă către un aghiotant cu insignă, pentru a împiedica depunerea unei plângeri penale împotriva sa.

În loc să preia tema luptei dintre omul simplu şi tiranul corupt prin oferirea măreţiei specifice unei parabole, regizorul îşi îndoapă eroii cu vodcă, îi face să pară nişte papuşi nevoiaşe ce îşi vor dreptatea într-o lume absurdă, condusă de atotputernicii pentru care ei nu sunt decât nişte animale neastâmpărate, ce trebuie puse la punct prin buldozere, ameninţări sau călătorii forţate la marginea oraşului, unde ţeava pistolul devine mai rece. Protagonistul filmului nu ajunge revoluţionarul ce anima oraşul amorţit în teroare şi nici nu are vocaţia unui Iona prins în burta unei balene. Rămâne un luptător singuratic, din ce în ce mai ciufut, un tată ratat şi un cap de familie căreia toţi îi joacă feste când lupta ajunge în punctul culminant.

Leviathannu trezeşte admiraţia fanatică pentru omul simplu ajuns eroul mitic, dar în schimb coboară trăirile spectatorului la nivelul unei game afective fireşti, în care nu se pompează emoţiile unui eroism artificial. Nu te ia pe sus măreţia, dar te zguduie revolta provocată de laşitatea buhăită a primarului, te apasă neputinţa lui Colea, te amuză din când în când nişte zvâcniri ale umorului negru bine exersat de oamenii care ştiu să piardă înainte de a fi luptat vreodată şi te bântuie acea triadă malefică atât de întâlnită şi în spaţiul carpato-danubiano-pontic: autoritatea coruptă, biserica devenită instrument de propagandă şi de ungere medievală a stăpânului absolut şi frica. Şi tocmai din această primitivă triadă se naşte paradoxul atât de bine dezvăluit de regizor: într-un stat condus de reflexele condiţionate ale dictaturii postsovietice, în care nici o acţiune a omului nu este întâmplătoare în ochii celui ce deţine puterea, viaţa oamenilor este lăsată la întâmplare prin însăşi lipsa de sens a unei autorităţi ce le urmăreşte orice pas.

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here