Life of Pi – o parabola fondanta

0
579

" A story that will make you believe in God.." – aşa este descrisă povestea lui Piscine Molitor Patel,  personajul principal din cartea şi filmul  Life of Pi. Afirmaţia este cât se poate de valabilă în privinţa cărţii, captivantă prin stilul în care abordează problema spiritualităţii, introspecţie şi atenţie la detaliu. În privinţa filmului însă, este relativă. Producţia regizată de Ang Lee, deşi desăvârşită ca imagine, face anumite compromisuri pentru a-şi asigura succesul în box-office.

Ang Lee (Sense and Sensibility,1995; Crouching Tiger, Hidden Dragon, 2000; Brokeback Mountain, 2005), renumit pentru capacitatea de a-şi transforma radical abordarea regizorală în funcţie de subiectul filmului, reuşeşte să surprindă caracterul de parabolă al poveştii care i-a adus scriitorului Yann Martel premiul Man Booker în 2002, reducând însă semnificativ partea de transformare interioară a personajului, tratată ceva mai superficial. În multe momente cheie, filmul este construit astfel încât să stârnească mai degrabă fascinaţie decât empatie, opţiune firească totuşi dacă ne gândim că avem de-a face cu o producţie hollywoodiană.

Prin cadre cu o cromatică vie şi o scenografie fantezistă, filmul capătă aura unui basm vizual, fiind astfel garantat succesul său comercial. Pelicula atenuează cu mult intensitatea scrierii, care pune accentul pe trăirile lui Pi Patel (interpretat de 4 actori diferiţi, Gautam Belur, Ayush Tandon, Suraj Sharma şi Irrfan Khan), cel care petrece aproape un an pe o barcă în largul oceanului, având drept companion (sau alter-ego) un feroce tigru bengalez.

Experienţa lui Pi este intrigantă şi emoţionantă, de la decizia sa de a adopta cu egală devoţiune trei religii (hinduismul, creştinismul şi islamismul) până la stoicismul cu care face faţă agoniei provocate de lipsurile şi suferinţa resimţite în larg, după naufragiul vasului Tsimtsum în urma căruia îşi pierde familia. Spectaculosul poveştii îl reprezintă, bineînţeles, cele 227 de zile petrecute pe barca de salvare ce se vede nevoit să o împartă după naufragiu cu Richard Parker. Numele caraghios al tigrului se datorează unei greşeali a vânătorului care îl capturează şi notează propriul nume în locul unde ar fi trebuit să îl treacă pe cel al animalului. Şi numele lui Pi, Piscine Molitor, are o origine neobişnuită: acesta este numit după piscina pariziană favorită a unchiului său, ajungând ţinta ironiilor colegilor de şcoală care nu se pot abţine de la a-i pronuţa numele ca verbul american pissing

Dincolo de caracterul darwinian de luptă între specii pentru teritoriu şi supremaţie, relaţia care se dezvoltă între Pi şi Richard Parker este fascinantă din toate punctele de vedere. Împărţindu-şi spaţiul vital cu unul dintre cei mai de temut prădători, Pi va trebui să înveţe să îl supună şi, odată cu el, să îşi supună temerile şi îndoielile inerente propriei naturi, demonstrând superioritatea omului în faţa animalului, a spiritului în faţa instinctualului. Printr-un Richard Parker realizat exclusiv pe calculator, ale cărui expresii şi manifestări îl fac neobişnuit de expresiv, aproape uman, şi un Pi interpretat impecabil de Suraj Sharma (probabil un nou Dev Patel), pelicula nu dezamăgeşte: simţi, admiri şi eşti impresionat de evoluţia personajului care este pe cât de fragil prin condiţia sa, pe atât de puternic prin spirit şi voinţă.

Datorită directorului chilian de fotografie Claudio Miranda (The Curious Case of Benjamin Button, 2008; Tron: Legacy, 2010), imaginea seduce pur şi simplu. Supraprocesat, aducând filmul la pragul dintre animaţie şi fantasy, vizualul susţine caracterul ireal, magic al poveştii cu final misterios. Nuanţele aproape fondante ale decorurilor indiene de la începutul filmului, care te introduce în lumea paradisiacă a grădinii zoologice din Pondicherry, se continuă prin luminozitatea copleşitoare a scenelor din largul oceanului. Imaginile atent lucrate, gândite special pentru a crea un 3D captivant, reflectă puterea fabuloasă a naturii, căreia naufragiatul Pi va fi nevoit să i se supună. Iar dezlănţuirile acesteia, de la furtunile din larg până la ferocitatea animalelor din barca ce aminteşte de arca lui Noe, devin, în viziunea regizorului, expresia clară a divinului – nu poţi rămâne rece la scena în care Pi, în mijlocul unor valuri năprasnice provocate de o furtună care îi zguduie ambarcaţiunea rudimentară ca pe un dop de plută, îşi strigă înfrângerea şi lasă totul în mâinile divinităţii.

Filmul este unul dintre cei mai importanţi candidaţi la Oscar, fiind nominalizat la 11 categorii, printre care se numără şi cea mai bună regie de film (Ang Lee), cea mai bună imagine (Claudio Miranda) şi cel mai bun scenariu adaptat (David Magee). Dar chiar făcând abstracţie de confirmarea oficială pe care o va primi din partea Academiei, producţia este, dincolo de orice dubiu, un succes, îmbinând un fond vizual spectaculos cu o poveste fascinantă.

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here