Lighthousekeeping – Povestitorii adevarati nu cred in finaluri

0
551

Jeanette Winterson scrie pentru cei ce îşi doresc o lectură care să aline, dar fără mesaje care să invite la un optimism superficial, imposibil de atins. În cărţile sale, binele învinge datorită poveştilor întinse la nesfârşit, din care iau nastere alte şi alte poveşti, nicidecum datorită acelui final perfect, în care toţi sunt fericiţi. De fapt, într-unul dintre cele mai frumoase romane scrise de Winterson – Lighthousekeeping – oamenii nu pot fi fericiţi decât atunci când acceptă că viaţa este o istorisire în continuă schimbare şi că-n în momentele dificile nu le rămân decât poveştile scrise de oamenii de altădată pentru a-i salva pe cei din prezent.

Că poveştile aduc fericirea în cele mai nefericite momente – fericire înţeleasă ca bucurie de a trăi – o ştie cel mai bine Silver, personajul central. Silver este un copil orfan ocrotit de păzitorul unui far de lângă un oraş uitat de lume. De la acest păzitor, pe nume Pew, Silver învaţă cea mai bună lecţie de supravieţuire în orice situaţie: credinţa în imposibilitatea unui sfârşit. Este credinţa supremă, care obligă personajele să meargă mai departe, oricât de întunecate le-ar fi orizonturile.

Tell me a story, Pew.

What kind of story, child?

A story with a happy ending.

There’s no such thing in all the world.

As a happy ending?

As an ending.

Prin acest roman, Jeanette Winterson te face să te întorci la raftul unde stau cărţile ei, aşa cum se întorceau marinarii spre lumina farului ce alunga întunecimea angoasantă a unei mări opace. Winterson te momeşte cu poveşti. Dar înainte de a-şi răsturna sacul plin de istorii cu personaje pline de secrete şi tot atâtea feţe ascunse, îţi arată cât de important este să găseşti un loc potrivit pentru a elibera aceste poveşti, astfel încât să te scufunzi nestingherit în ele. Locul trebuie să fie unul situat între o realitate confirmată de istorie şi atemporalitate, iar farul din Salts (un orăşel ce prosperase datorită comerţului maritim, apoi dat uitării) este exact locul de care se poate lega o scriitoare precum Jeanette Winterson pentru a înşira o multitudine de poveşti.

Lumina farului nu cheamă doar nave, ci şi legende. Păzitorul farului ştie poveşti, pe care le spune marinarilor. Marinarii le povestesc altora. Odată cu mărfurile, ei mută dintr-o parte în alta a lumii şi poveştile auzite de la fiecare păzitor al farurilor întâlnite pe drum. Se întorc nu doar cu bunuri preţioase din călătoriile lor, ci şi cu poveşti nemaiauzite.

Nu întâmplător şi-a ales autoarea un far pentru a construi o lume securizantă pentru eroii cărţii. Este un far ce a intrat în istorie, construit în ţinutul vizitat de marele Darwin, dar este şi în afara timpului, fiind izolat de tumultul aşezărilor aflate sub dictatura orelor bine drămuite. Această situare în afara timpului impiedică obsesia pentru verosimil să erodeze consistenţa unor povesti ce par iesite din comun.

Farul din acest roman uneşte de fapt poveştile a două personaje: Silver, copilul adoptat de păzitorul farului, şi Babel Dark, bărbatul cu două feţe. Despre Babel Dark se spune că ar fi sursa de inspiraţie pentru faimosul personaj cu două personalităţi – una donimată de cumpătare, alta supusă instinctelor tenebroase – din romanul The Strange Case of Dr Jekyll and Mr. Hyde, scris de Robert Louis Stevenson.

Silver, personajul-narator al romanului, trăieşte în secolul XX. Babel Dark, a cărui poveste este mereu amintită de păzitorul farului, pe nume Pew, a trăit cu un secol în urmă. A fost un bărbat chinuit, plin de contradicţii. A iubit pătimaş, dar a şi rănit. A vrut să îşi ţină în frâu pornirile vulcanice, însă nimic nu i-a adus o mai mare bucurie decât clipa în care s-a lăsat în voia trăirilor năvalnice. L-a cunoscut şi pe Darwin, după ce a descoperit o peşteră plină de fosile.

Odată cu popularitatea lui Darwin, Babel, care era preot, începea să se îndoiască de lumea pe care o cunoştea. Însă îndoielile nu se rezumau la cele privind naşterea omului, ce au dus la gâlceava dintre ştiinţă şi fanaticii religioşi, ci îl făceau să extindă teoria lui Darwin la sensul vieţii. Darwin îl făcuse pe Babel să se îndoiască de corectitudinea adevărurilor individuale. Aşa cum natura este într-o continuă transformare, speciile fiind nevoite să se adapteze, la fel şi lumea începea să fie pentru Babel o certitudine a existenţei incertitudinii. Posibilitatea absenţei unui adevăr fix, veşnic, era copleşitoare.

Ajuns într-un impas, Babel Dark începe să amestece în mintea lui gândurile despre iubirea pierdută şi mesajele transmise de teoriile lui Darwin despre continua evoluţie a vieţii. Babel vede însă dincolo de lumea biologiei. Aşa cum le vedea el, descoperirile ştiinţifice zguduiau mai degrabă universul afectiv al omului. Darwin a vorbit de fapt despre o continuă evoluţie prin schimbare, revelând sensuri mai profunde, într-un moment al vieţii în care Babel Dark ar fi dat orice să anuleze posibilitatea unei astfel de schimbări. El ar fi vrut să oprească timpul, deoarece transformarea adusă de schimbare însemna pentru el pierderea unui paradis. Cititorii vor descoperi unul dintre cele mai frumoase argumente care să combată argumentele prinvind aplicabilitatea darwinismului nemilos în lumea fiinţelor umane, în care se spune că doar exemplarul dominator poate fi cu adevărat împlinit.

Povestea lui Babel Dark o însoţeşte pe Silver precum o profeţie. Babel a devenit conştient de legea perpetuei schimbări. La fel şi protagonista nevoită să ia viaţa de la capăt după ce autorităţile decid că tehnologia poate înlocui umanul în funcţionarea farului. Autorităţile îl obligă pe cel ce păzeşte farul (Pew) să îşi găsească un alt rost. La fel i se cere şi lui Silver, adoptată de Pew. În secolul inovaţiilor prezenţa lui Pew nu mai este necesară, farul putând să funcţioneze şi fără oameni. Odată cu alungarea din far, Silver se vede nevoită să cunoască o altă mare – cea a unei societăţi de care fusese izolată. Asemenea speciilor ce l-au obsedat pe Darwin, care i-a vorbit lui Babel Dark după ce a fost părăsit de femeia iubită, Silver trebuie să se adapteze la condiţii noi, să accepte schimbarea. Aşa va începe propria călătorie în lume, însetată de afecţiune.

În romanul Lighthousekeeping regăseşti acelaşi talent al lui Jeanette Winterson de a folosi detalii aparent banale, sub care ascunde o încrengătură de metafore. Fiecare detaliu are un ecou în celelalte, unul bine premeditat. Winterson foloseşte jocuri de cuvinte sau referinţe literare ingenioase ce scot la suprafaţă trăirile uitate ale cititorului. Numele personajelor devin simboluri. La fel şi trimiterile către alte opere literare sau către numele unor personalităţi istorice. Toate aceste detalii şi metafore alcătuiesc un puzzle, care devine mesajul transmis de carte. Nu voi devoala mesajul. Este un mesaj simplu, vechi de când lumea, însă construit ingenios prin alăturarea mai multor simboluri.

 Jeannette Winterson stăpâneşte acel talent al marilor scriitori capabili de a crea o ţesătură sofisticată din amănunte simplificate. Foloseşte detalii istorice şi literare precum un erudit, însă nu are nevoie (doar) de cititori-enciclopedie. Ştie cum să unească prin ţesătura complicată informaţiile din mai multe domenii oferind totodată explicaţii accesibile, pe care să le integreze în povestea de ansamblu pentru a nu face din acest roman o lectură greu de parcurs. Mai mult, aceste explicaţii sunt oferite sub forma unor detalii ce devin metafore acroşante pentru sensurile viitoarelor etape ale poveştii. Aşadar, Lighthousekeeping seamănă cu o plasă având multe noduri, pe care personajul central o face din ce în ce mai mare.

Ai fi tentat să afirmi că ai în faţă o lume a poveştilor în care să te refugiezi. Însă poveştile lui Winterson sunt departe de a fi nişte droguri pentru cei epuizaţi de timpul cotidian. În loc să te scoată din real, ea te ajută să fii şi mai ancorat în el, însă într-un mod sănătos: prin creativitate şi metafore care dau sens haosului din interiorul fiecăruia sau din lumea ce pare uneori plină de evenimente lipsite de sens. Când simte că lumea devine de neînţeles, personajul cărţii o transformă într-o poveste cu multiple înţelesuri.

La rândul tău, vei descoperi, sub stratul de poveşti atemporale din acest roman, nişte probleme ce îl macină pe omul actual. Poveştile cărora personajele vor să le dea un sens devin o terapie împotriva maladiilor sufleteşti precum: neacceptarea de sine, neîmplinirea cauzată de imposibilitatea de a fi ceea ce vrei să fii, în anumite etape ale vieţii, însingurarea, lipsa de afecţiune, alienarea prin înlocuirea umanului cu tehnologia sau respingerea celor consideraţi a fi diferiţi. Doar că Jeannette Winterson reinterpretează original toate aceste probleme. Le schimbă diagnosticul şi oferă o cu totul altă soluţie, una mai empatică şi mai apropiată de nevoia omului din ziua de azi de a fi acceptat, mai ales când nu se place pe el însuşi.

Tell me a story, Pew.

What story, child?

One that begins again.

That’s the story of life.

But is it the story of my life?

Only if you tell it.

Citeşte şi Scris pe trup – Ce-ţi rămâne după o mare iubire

O paranteză în timp – Jeanette Winterson aduce în prezent o piesă a lui Shakespeare

Scris pe trup – Ce-ti ramane sub piele, in oase, celule si tesuturi dupa o mare iubire

O paranteza in timp – Jeanette Winterson aduce in prezent o piesa de Shakespeare

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here