Locuri de vizitat in Bucuresti – 20 de obiective turistice unde sa te simti bine

0
3244
bucuresti bucharest locuri de vizitat in bucuresti

Vii curând in Bucuresti si nu vrei sa ratezi cele mai bune obiective turistice? Locuiesti aici dar vrei sa descoperi locuri de vizitat in Bucuresti? Atunci încearcă propunerile noastre. Sunt locuri unde te vei simți bine, fie singur sau împreună cu prietenii sau familia.

1. Grădina Botanică – unul dintre cele mai frumoase locuri de vizitat in Bucuresti

gradina botanica bucuresti locuri de vizitat in bucuresti

sursa foto: www.cotroceni.ro

Grădina Botanică este un loc special, unde vei lua o pauză de la agitația din Bucuresti. Ascunse în inima Grădinii, și mai departe de orice zgomot, veți găsi serele. Intrați cu încredere! Preferatele noastre sunt cele cu cactuși. 🙂 Iar accesul în sere costă doar 2 lei.

2. Muzeul Cotroceni – unul dintre cele mai elegante locuri de vizitat in Bucuresti

muzeul cotroceni bucuresti

sursa foto: paginadebanci.ro

Vis-a-vis de Grădina Botanică este intrarea la Muzeul Cotroceni. Vizita trebuie programată, pentru că se face doar cu ghidul muzeului. Dar va fi cu atât mai deosebită. Te vei plimba practic prin aceleași încăperi în care au trăit regii și reginele României. Pentru mai multe motive de a vizita Muzeul, vezi articolul nostru despre Muzeul Cotroceni.

3. Casa memorială Ion Minulescu – unul din cele mai relaxante locuri de vizitat in Bucuresti 

casa ion minulescu bucuresti

sursa foto: mnlr.ro

Foarte aproape de Muzeul Cotroceni, se află apartamentul familiei poetului Ion Minulescu. E un apartament care te invită la relaxare și visare. Mai mult, te vei întoarce în atmosfera din saloanele Bucureștiului interbelic. Gazdă vă va fi o doamnă foarte simpatică, apropiată a familiei Minulescu.

4. Cartierul Cotroceni 

cartierul cotroceni

sursa foto: www.facebook.com/cartiercotroceni/

Dacă ați intrat în spiritul Bucureștiului de altădată, vă propunem să continuați această stare. Cum? Plimbându-vă prin cartierul Cotroceni. Veți descoperi străduțe liniștite și case frumoase, cu pisici tolănite la fiecare colț. De asemenea, veți putea încerca restaurantele și cafenelele cartierului. Dar și produsele micilor afaceri din Cotroceni.

5. Palatul Parlamentului – unul dintre cele mai controversate locuri de vizitat in Bucuresti

palatul parlamentului bucurestisursa foto: www.accorhotels.ro

Revenim la istoria mai recentă a Bucureștiului, cu o vizită la Casa Poporului/Palatul Parlamentului, foarte aproape de Cotroceni. Pentru a putea fi construită, aici a fost ras un cartier întreg… Din acest motiv și nu numai, este unul dintre cele mai controversate locuri de vizitat in Bucuresti. Dar și unul dintre cele mai căutate, atât de turiști străini, cât și români.

Mai multe despre ce poți descoperi aici găsești în articolul nostru despre Palatul Parlamentului.

6. Muzeul Național de Artă Contemporană

muzeul national de arta contemporana - locuri de vizitat in bucuresti

sursa foto: www.ziarulmetropolis.ro

În Palatul Parlamentului este găzduit unul dintre cele mai interesante muzee din București. Este vorba despre Muzeul Național de Artă Contemporană, unde vei admira artă contemporană românească și străină. La finalul vizitei, faceți-vă timp să vă destindeți pe terasa de pe acoperiș. De aici puteți vedea o parte din București, parcul Palatului Parlamentului, dar și Catedrala Neamului…

7. Muzeul de Artă Recentă  – unul dintre cele mai cool locuri de vizitat in Bucuresti

muzeul de arta recenta bucuresti

sursa foto: igloo.ro

Că tot vorbim de artă contemporană, nu ratați unul dintre muzeele noi din București, MARe – Muzeul de Artă Recentă. Este un muzeu privat care găzduiește colecția creatorului muzeului, dar nu numai. Veți avea ocazia să vedeți expoziții temporare, inclusiv ale unor artiști străini cunoscuți. Dacă vreți să vă simțiți ca într-un muzeu de afară, MARe este pe măsura acestei așteptări.

8. Muzeul Zambaccian – Picasso și Matisse îi întâlnesc pe Tonitza și Grigorescu

Muzeul Zambaccian obiective turistice in bucuresti

sursa foto: mnar.arts.ro

La câteva străzi distanță de Muzeul de Artă Recentă vă așteaptă Muzeul Zambaccian. Colecția de pictură și sculptură modernă a muzeului este pusă în valoare într-o vilă superbă. E un muzeu prietenos, cu opere semnate de Tonitza, Theodor Pallady, Petrașcu, Nicolae Grigorescu, dar și Picasso, Cezanne sau Matisse.

9. Calea Victoriei și Cartierul Creativ

calea victoriei obiective turistice in bucuresti

sursa: booking.com

De la Muzeul Zambaccian mergeți până în Piața Victoriei de unde intrați apoi pe Calea Victoriei. Calea Victoriei e una dintre vechile străzi ale Bucureștiului, care își păstrează farmecul de altădată. În plus, pe Calea Victoriei sau în apropiere veți putea admira mai multe muzee și clădiri arătoase.

Tot aici veți descoperi magazine, ateliere creative, cafenele, baruri, ciocolaterii, cofetarii, restaurante etc. Vă recomandăm așadar s-o luați la pas sau să închiriați o bicicletă sau trotinetă. Pentru ultimele două variante vă așteaptă o pistă specială destul de generoasă. Vedeți aici o hartă care să vă ajute să alegeți punctele care vă interesează cel mai mult din Cartierul Creativ. Vă sugerăm să o deschideți direct în Google Maps.

10. Muzeul Colecțiilor de Artă

muzeul colectiilor de arta obiective turistice in bucuresti

sursa foto: Wikipedia.ro

La 900m de la intrarea pe Calea Victoriei vă veți întâlni cu Muzeul Colecțiilor de Artă, recent refăcut. Așa cum îi spune și numele, găzduiește colecții de artă donate statului român. De aceea muzeul este destul de divers, adunând laolaltă de la artă religioasă și obiecte decorative, până la artă contemporană. La fel ca și Muzeul Zambaccian, e foarte plăcut și prietenos cu vizitatorii. Informații despre orarul de vizitare a Muzeului Colecțiilor de Artă, găsiți aici.

11. Muzeul Național de Artă al României

muzeul national de arta al romaniei obiective turistice in romania

sursa foto: mnar.arts.ro

După alte câteva sute de metri veți ajunge la Muzeul Național de Artă. Aici veți admira cea mai valoroasă colecție de artă românească veche și modernă, dar și artă europeană. Mai multe informații despre ce puteți vedea aici, găsiți pe site-ul Muzeului Național de Artă.

12. Ateneul Român – unul dintre cele mai simbolice locuri de vizitat in Bucuresti

sursa foto: wikipedia.org

Vis-a-vis de Muzeul Național de Artă se află Ateneul Român, un simbol al Bucureștiului și al României. Este una dintre cele mai impresionante clădiri din România, atât la exterior, cât și interior. Aici au ținut conferințe sau concerte unele dintre cele mai mari figuri ale culturii românești. (În Cimitirul Bellu se află pietrele funerare ale multora dintre acestea, printre care Eminescu, Caragiale și Coșbuc.)

Informații despre cum îl puteți vizita găsiți pe site-ul Filarmonicii George Enescu, asta dacă nu mergeți direct la un concert de muzică clasică al Filarmonicii la Ateneu.

13. Caru’ cu Bere

caru cu bere - locuri de vizitat in bucuresti

sursa foto: carucubere.ro

În continuare, mai jos pe Calea Victoriei, ajungem în dreptul Centrului Vechi. Aici avem cel puțin două locuri de văzut: Caru’ cu Bere și Biserica Stavropoleos. Carul, construit în stil neogotic, este monument istoric de arhitectură. Dar e și un loc tare bun pentru o masă românească după o zi prin București. Faceți-vă rezervări din timp, sunt șanse mari să nu găsiți locuri altfel.

14. Biserica Stavropoleos

biserica stavropoleos bucuresti_incinta

sursa foto: stavropoleos.ro

Ești în căutare de câteva momente de liniște după plimbarea pe Calea Victoriei? Intră atunci în curtea interioară a Bisericii Stavropoleos și admiră detaliile construcției în stil brâncovenesc, azi monument istoric și oază de calm.

15. Palatul Universul – hub de energie creativă

palatul universul Foto_Andrei_Margulescu bucuresti

sursa: wikipedia.org

Palatul Universul nu e un monument istoric, dar e de văzut și încercat. Zumzăie de energie creativă și e numai bun pentru petrecerea câtorva ore de relaxare și răsfăț în București. Astfel, este casa unui teatru, a unui birou de arhitectură, agenții de publicitate și unui studio de înregistrări. De asemenea aici funcționează o sală de dans, un design shop și o galerie de artă. Vă recomandăm așadar să vedeți ce vă îmbie cafeneaua și barul din Palat, dar și ceilalți chiriași.

16. Muzeul Satului

muzeul satului bucuresti

sursa foto: muzeul-satului.ro

Ce ziceți de un muzeu în aer liber? Să încercați viața satului în centrul Bucureștiului? Muzeul Satului cuprinde o colecție foarte cuprinzătoare, de peste 120 de case și dependințe țărănești din diverse zone ale țării. Programul de vizitare îl găsiți pe site-ul Muzeului Satului.

17. Casa Melik – Muzeul Theodor Pallady

Muzeul_Theodor_Pallady locuri de vazut bucuresti

sursa foto: mnar.arts.ro

Avem norocul ca una dintre cele mai vechi și frumoase case din București să fie deschisă pentru vizitatori. În plus, multe picturi semnate de Theodor Pallady și-au găsit aici găzduirea.

18. Casa memorială Anton Pann – unul dintre cele mai interactive locuri de vizitat in Bucuresti

casa memoriala anton pann bucuresti locuri de vizitat in bucuresti

sursa foto: mnlr.ro

Deschisă în 2018, Casa memorială Anton Pann este numai bună de vizitat, mai ales de familiile cu copii. Este o casă memorială ca afară. Pentru că poți interacționa cu mai tot ce este în casă. Te poți juca cu instalații, animații, o arhivă de sunete și instrumente muzicale. Poți să auzi instrumentele în bucățile muzicale compuse de Anton Pann. Toate de mai sus au menirea să vă întoarcă în timpul și vremurile în care a trăit Anton Pann. Casa e interesantă și din punctul de vedere al istoriei Bucureștiului. Pentru că poți vedea și simți aici cum era Bucureștiul acum două secole.

19. Casa memorială Tudor Arghezi – livada din mijlocul Bucurestiului

casa memoriala tudor arghezi -locuri de vizitat in bucuresti

sursa foto: mnlr.ro

O livadă de aproape două hectare în mijlocul Bucureștiului, să fie adevărat? Da, este Casa memorială Tudor Arghezi. Este un colț izolat de agitația de zi cu zi, unde să vă relaxați în grădină și să ascultați povestea casei și a familiei Arghezi.

20. Parcul Natural Vacaresti – unul dintre cele mai neobișnuite locuri de vizitat in Bucuresti

parc natural vacaresti locuri de vizitat in bucuresti

sursa foto: parcnaturalvacaresti.ro

Căutați un București diferit? Atunci Parcul Natural Văcărești este pentru voi. Este o deltă născută în mijlocul Bucureștiului, în ceea ce trebuia să fie un lac din sistemul hidrologic al Bucureștiului. Doar că proiectul de pe vremea comunismului nu a fost finalizat. Așa că, în zecii de ani care au urmat, groapa de aproape 190 ha a fost recucerită de natură.

La început tapetată cu beton și înconjurată de un dig, azi este prima și singura arie naturală protejată din București. Merită să fie văzută la pas. Vei putea admira peste 90 de specii de păsări, unele rare, printre care egrete, lișițe, lebede, cormorani, pescăruși. Dar și animăluțe precum vidre. Puteți vizita parcul atât pe cont propriu, dar și organizat. O vizită în Parcul Văcărești vă va umple de energie. Și veți vedea ce minuni poate face natura în lupta cu betoanele.

Acestea sunt cele 20 de locuri de vizitat in Bucuresti pe care vi le recomandăm. În plus, Bucureștiul are de oferit zeci de cafenele, grădini, restaurante, ateliere, magazine. Relaxați-vă descoperindu-le în pauzele dintre plimbările în parcuri și vizitele de mai sus.

Sursa feature photo: Travel365.md

Muzee Bucuresti – 12 muzee din Bucuresti pe care merita sa le vezi

Muzeul Cotroceni – 5 lucruri faine pe care le-am văzut acolo

Cimitirul Bellu – povestile ascunse de la Bellu si de ce sa-l vezi macar o data in viata

 

Biblioteca Bucuresti – BCU, Biblioteca Nationala, Metropolitana si multe altele

Casa Poporului – 10 lucruri de stiut despre Palatul Parlamentului

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here