Lumea de orez – Lacomia razbunatorului

0
428

Pagoda Gâştei Sălbaticeeste unul dintre simbolurile chinezilor aflaţi în căutarea păcii sufleteşti. Pentru ţăranul sinistrat din China anilor ’20-’30, Gâsca Mare era adevăratul paradis, unul al abundenţei. Nu era numele unui templu, ci al celei mai mari prăvălii de orez de pe Strada Cărămidarilor, situată într-o zonă mizeră a unui oraş de pe malul unui râu din Nord. Aici orezul avea strălucirea pe care doar oamenii ce au cunoscut lipsurile i-o pot atribui unui aliment. Năştea rivalităţi, lupte pentru putere, răfuieli, febra lăcomiei şi a mâniei, dar şi fetişurile ce amestecau pasiunea şi erotismul cu goana după sacii bunăstării. Când prăvălia Gâsca Mare a fost înhăţată de Cinci-Dragoni, un supravieţuitor înfometat dintr-un sat luat de ape cu tot cu plantaţii, s-a dezlănţuit urgia resentimentelor şi a pulsiunilor întunecate ce zăceau în adâncurile celui umilit.

Din 2012, anul în care Mo Yan a primit Premiul Nobel pentru Literatură, tot mai mulţi cititori şi-au îndreptat privirea spre China şi spre acele romane ce dezvăluie o faţă nevăzută a ţării, din perspectiva oamenilor care trăiesc în marile oraşe, la marginea lor sau în satele unde tradiţia şi schimbările (de cele mai multe ori) impuse de modernizare se ciocnesc. Alături de Mo Yan, Su Tong este unul dintre cei mai cunoscuţi autori chinezi în Occident, în mare parte şi datorită unor scrieri ecranizate şi apreciate de critici, dar mai ales talentului său de a crea nişte romane în care imaginile puternice au intensitatea vizuală şi dinamismul unor scene de film ce redau vacarmul unui mare oraş, cu locuitori şi străzi pestriţe, unde viaţa şi mai ales dramele pulsează într-un ritm ispititor.

Spre deosebire de Mo Yan, care l-a fermecat pe cititorul vestic prin realismul magic adaptat la apetitul pentru partea fabuloasă din poveştile cu tâlc ale sătenilor din partea  de nord a Chinei, Su Tong apelează la un realism brutal, necruţător, dar nu din cauza unor detalii şocante, ci prin tendinţa de a-şi perpeli fiecare personaj în focul propriilor neputinţe, care iau forma unor pasiuni şi instincte malefice gata să pârjolească întreaga lume în numele unei nedreptăţi sociale ce trebuie reglate cu orice preţ. Un fiu al nedreptăţilor este şi Cinci-Dragon, orfanul din Satul cu nuci, urcat pe furiş într-un tren ce transporta cărbuni spre mare oraş, unde îşi va găsi atât orezul ce îi va aduce saţietatea mult visată pe când răbda de foame, cât şi nefericirea mascată de pornirile tiraniei.

Odată ajuns într-un mare oraş-port din partea de nord a Chinei, lui Cinci-Dragoni i se înfăţişează o lume neaşteptată, luată pe sus de schimbarile şi contrastele din perioada interbelică. Mizeria şi foametea, tâlharii ce făceau parte din Frăţia portului, umilinţele îndurate la umbra prăvăliilor cu faţade ce-i luau ochii şi de unde plecau sudulmi ce ardeau urechile greu încercate ale celui lăsat în voia sorţii de mic se amestecă prin mintea lui cu siluetele ademenitoare ale femeilor emancipate, de care se simte atras, dar le priveşte cu teama celui ce a cunoscut deja poveştile bărbaţilor prea repede ruinaţi de acele slăbiciuni zgândărite de farmecele feminine. Astfel de farmece intrau şi în arsenalul celei mai frumoase (dar şi hulite) adolescente precoce de pe Strada Cărămidarilor, nimeni alta decât amanta celui poreclit Domnul, aflat în fruntea hoţilor din Frăţia portului şi considerat varianta orientală al unui mafiot. Această adolescentă dezgheţată şi gata să-şi satisfacă orice plăcere este şi fiica unui renumit negustor de orez, a cărui prăvălie va încăpea treptat pe mâna lui Cinci-Dragoni. Mila stârnită de imaginea dezolantă a înfometatului Cinci-Dragoni, în pragul morţii din cauza inaniţiei va pecetlui decăderea tatălui ei, Jupânul Feng, şi nefericirea surorii, care nu-l avea deloc la inimă pe noul băiat de prăvălie pripăşit în patul salvatoarei lui.

Intrat sub aripa Jupânului Feng, Cinci-Dragoni îndură umilinţele celui sărac într-o lume unde compasiunea lipsea, apoi devine stăpânul prăvăliei acestuia, printr-o perseverenţă diabolică, atent folosită pentru eliminarea oricărui rival şi în pedepsirea propriilor copii. Umilinţele cunoscute de băiatul înfometat şi lipsit de afecţiune vor naşte acei monştri ai complexului e inferioritate şi ai parvenitismului feroce şi grotesc, în al cărui tablou se întâlnesc duhoarea mizeriei, amintirile coşmăreşti din timpul foametei, dinţii de aur, furia, bolile excesului, dominarea celor lucizi, care devin oglinda prevestitoare a deformării ce pune stăpânire pe mintea şi trăirile lui Cinci-Dragoni, şi crimele.

Primele victime ale umilitului ajuns peste noapte jupân sunt cele două moştenitoare ale prăvăliei de orez Gâsca Mare. Rând pe rând îi vor deveni soţii obediente, deşi nu le va fi cu adevărat stăpân. Chiar dacă le transformă în prizoniere după ce devine stăpânul prăvăliei, se va zăvorâ, la rândul său, fără să ştie, într-o lume a necunoscutului feminin, unde cochetăria, răbdarea, îndărătnicia şi armele seducţiei îi vor încurca planurile, îi vor slăbi vigilenţa şi îl vor înspăimânta prin acea nesupunere sofisticată, demnă de un mare oraş. De fapt, întâlnind-o pe fata cea mare a Juânului Feng, ce devenise amanta celui mai bogat interlop din oraş, dar şi a unuia dintre acoliţii acestuia, tulburând ordinea din temuta bandă ce alcătuia Frăţia portului, Cinci-Dragoni descoperă acea legătura tainică, aţâţătoare şi pe atât de periculoasă dintre feminitatea emancipată şi dezordinea amoroasă de pe străzile ce musteau de ispite. Asemenea oraşului în care l-a lăsat vagonul plin de cărbuni a carui trepidaţie o va retrăi în multe coşmaruri, femeile întâlnite în prăvălia de orez a Jupânului Feng şi în bordelurile piperate vor trezi amestecul apăsător dintre atracţia năvalnică, tenţia copleşitoare şi dispreţul celui ce se vrea stăpân peste o lume ce nu-i poate fi devoalată, prea mare pentru a fi închisă în regatul celui ce nu avea nimic, mereu frustrat de  abundenţa oraşului nelegiuit şi deşucheat ce l-a privit de sus şi care va rezista şi fără ca el să o poată cuprinde şi posada în totalitate, precum ocapcană uriaşă care te ispiteşte să te arunci singur în plasa ei.

Deşi pare o clasică  şi previzibilă poveste despre un parvenit ce stârneşte dezgust şi revoltă în rândul cititorilor, dar şi compasiune dacă sunt înzestraţi cu multă răbdare, Lumea de orez te ţine captiv datorită scriiturii dinamice, al cărei ritm curge precum un film în care dramele personale se petrec în furnicarul unui mare oraş ce pulsează haotic, astfel încât nici scenele şocante şi nici deznădejdea sufocantă ce pluteşte deasupra personajelor nu te vor face să laşi cartea din mână. Evoluţia întâmplărilor te ţine cu sufletul la gură ori de câte ori este dat peste cap raportul de forţe dintre personajele ce duc o luptă psihologică pentru putere. Su Tong are o scriitură ce îmbină stilul unui roman de tip realist, dezvăluind o Chină gata să te bântuie şi după ce ai terminat cartea şi pe care o simţi foarte aproape în timpul lecturii, cu observaţiile demne de un psihanalist, mai ales în scenele în care sexualitatea consumată deasupra unei grămezi de orez şi plăcerea obsesivă a lui Cinci-Dragoni de a introduce boabe în trupul femeilor posedate devine simbolul unei lumi unde trăirile, senzaţiile şi întreaga umanitate au fost coborâte la nivelul pântecelor. Cinci-Dragoni va găsi plăcerea în capacitatea de a îngurgita şi de a devora, ce trece dincolo de saţietate, spre zona instinctelor năvalnice, dar şi morbide, ridicate din adâncuri pentru a se revărsa peste orezul fetişizat în dezlanţuiri patologice.

Su Tong a reuşit să creeze un personaj pe care îl regăseşti în toate epocile şi în toate oraşele unde s-au păstrat discrepanţele uriaşe dintre clasele sociale. Asemenea unei vietăţi primitive şi lacome, Cinci-Dragoni supravieţuieste şi devine o verigă importantă din fauna acelei părţi fetide a unui mare oraş. Vine din mizerie şi este înveninat de inegalitate, iar ignorarea şi dispretul celor din jur îl transformă într-un cameleon rapace. Talentul de a supravieţui şi perseverenţa hrăpăreaţă sunt cele două trăsături care te fac să îţi pui întrebări legate de originea răului şi de limitele compasiunii. Îl deteşti, dar îl şi compătimeşti (cu mare greutate, ce-i drept) ori de câte ori acesta rememorează acele zilele de foamete, când, fugit din calea inundaţiilor, şi-a găsit salvarea în hurducăiala unui vagon plin de cărbuni, a căror imagine de la începutul romanului prevesteşte o abundenţă întunecată, aducătoare de moarte.

Editura Humanitas Fiction, 2015

imagini: wikimovies.net/www.china.org.cn

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here