Lumea lui Arthur Newman – Modalitati ingenioase de a trece peste criza varstei mijlocii

0
381

Arthur Newman nu există. El este un produs al imaginaţiei, un ideal … Idealul lui Wallace Avery (Colin Firth), un om ajuns în punctul în care nu îşi mai recunoaşte viaţa. Dacă cei mai mulţi dintre noi încearcă să-şi uite trecutul, Wallace încearcă să lase în spate prezentul. Şi când prezentul său este o carieră eşuată ca jucător de golf profesionist, o soţie care l-a părăsit, un fiu care îl ignoră şi o iubită constant dezamăgită de el, cine suntem noi să-l condamnăm?

Planul său de “evadare” este pe cât de simplu, pe atât de lipsit de imaginaţie. Prin obţinerea unui act de identitate fals, un nou Mercedes ales să definească noua sa personalitate carismatică şi înscenarea propriei morţi pe o plajă părăsită din Jacksonville, Wallace Avery, omul aflat în pragul unei depresii, se transformă în Arthur Newman, un bărbat prietenos ce trebuie să ajungă în Terre Haute pentru a deveni instructor de golf la un club.

Wallace descoperă, însă, repede că viaţa trăită ca Arthur Newman este la fel de lipsită de împliniri ca şi înainte. Asta până când o întâlneşte pe Mike (Emily Blunt), o hoaţă de buzunare, obişnuită să ia câte puţin de la cei pe care îi întâlneşte doar pentru a dispărea după aceea şi la fel de determinată ca şi Wallace în fuga sa de realitate. Şi pentru că nu îşi doresc să fie ei înșişi, Mike şi Wallace încep să îşi asume indentitățile cuplurilor pe care le întâlnesc pe stradă, invadându-le casa, purtându-le hainele şi formând o conexiune emoţională şi fizică în paturile respectivilor.

În parte road-trip, în parte introspecţie personală, Lumea lui Arthur Newman încearcă să răspundă la întrebările mari ale vieţii cu soluţii uşoare. Morala filmului pleacă de la premisa că în viaţă nu poţi fugi de probleme şi că este întotdeauna preferabil să fii tu însuţi. Însă, odată terminat filmul, nu sunt sigură că această morală se aplică şi în cazul lui Mike şi Wallace, personalităţile lor fiind la fel de superficiale şi stereotipice ca şi identităţile în care cei doi se afundă.

Colin Firth se simte extrem de confortabil în rolul depresiviului şi reprimatului Wallace/Arthur a cărui natură bună îl determină într-un final să ia decizia corectă. Nici nu-i de mirare, ţinând cont că Firth şi-a clădit cariera pe acest tip de personaje, singura variabilă aici fiind accentul american ce a luat locul celui tipic englezesc. Emily Blunt are mai puţin noroc cu Mike a cărei traiectorie puternic înrădăcinată în stereotipul “zânei maniace” nu îi permite vreun moment să se comporte ca o persoană adevărată, ci doar să se avânte în decizii din ce în ce mai aberante ce îi hrănesc instabilitatea emoţională. Cu toate acestea, filmul ne cere să empatizam cu cei doi în ciuda lipsei de motive în acest sens şi, pentru că Firth şi Blunt sunt, până la urmă, extrem de carismatici şi fermecători, aproape picăm în plasă pe parcursul filmului.

În regia lui Dante Ariola şi după un scenariu scris de Becky Johnston (Seven Years în Tibet, The Prince of Tides), Lumea lui Arthur Newman exploatează fiecare strop de melancolie şi dramatism, lăsând foarte puţin loc pentru comedie, reflecţie sau decizii incomode dar poate mai realiste. Rezoluţia filmului este împachetată şi legată cu o mare fundă roşie, fiind apoi servită cu entuziasm drept o poveste “de treabă” ce  încearcă să nu supere pe nimeni şi să mulţumească pe toată lumea.

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here