Lupu – un debut magic realist

0
726

Într-un bloc ce se aseamănă cu un Macondo dâmbovițean, adolescentul Lupu aleargă ca un sălbatic pe scările întortocheate dintre realitate și fantezie de la un etaj la altul, bătând din ușă în ușă, sunând la fiecare sonerie, împreună cu fata de care este îndrăgostit. Nu vă faceți griji, vecinii nu se supără, jumătate sunt morți, unul e un Sergiu Nicolaescu senil și ilustru, iar ceilalți probabil că se uită la același nenorocit de documentar cu boșimani a lui Attenborough, ce rulează pe toate ecranele televizoarelor aprinse la vreun moment dat de personaje. În mod sigur cineva ar trebui să facă o plângere la firma de cablu.

 

Sper că am lăsat să se vadă că nu este tocmai un film obișnuit pentru ce te-ai aștepta de la un regizor român tânăr. Nu tu avorturi în perioada comunistă, nu tu polițiști intelectuali cu probleme de conștiință, nu tu nici măcar o doză de revoluție sau un rom-com de tranziție cu muncitorii de la uzina Aro. Avem una bucată de masturbare cu voyeur pe la începutul filmului și o crimă imaginară marca Amour pe la sfârșit, dar parcă nu e destul.

 

Se spune că cel mai uşor de scris este debutul, pentru că artistul are o poveste de spus, acea poveste care l-a fascinat şi poate obsedat îndeajuns de mult încât să o apuce pe calea artei. Lupu se simte ca fiind asta pentru Bogdan Mustaţă. O eliberare dintr-o singură suflare a unui coming of age preparat pe la o mulțime de programe de dezvoltare a scenariului (Script&Pitch, Torino Film Lab, Sundance, Nipkow). Lupu este un băiat de 16 ani, ce nu îndrăznește niciodată mai mult decât să privească timid prin geamuri colorate cum mama lui văduvă face sex cu vecinul de scară în baie sau să arunce o privire, prin uși puțin crăpate, la formele Clarei (Ada Condeescu), obiectul dorințelor lui sexuale, mangâiate de alți bărbați. El are o nevoie compulsivă de a-i ajuta pe ceilalți mai slabi decât el, fie că vorbim despre tatăl său mort de doi ani, ce încă nu se dă plecat din casă sau pe vecinul bătrân, jucat de Sergiu Nicolaescu, care încă își mai așteaptă soția moartă să vină acasă de la cumpărături. Culmea este că vine, ca să mai moară o dată.

 

Licantropia e utilizată ca metaforă pentru adolescență, însă nu vă imaginați vârcolacii la bustul gol din Twilight, ci mai degrabă Michael J. Fox fără excesul de păr în Teen Wolf. Un puști derutat, ce încearcă să găsească un sens și o fată într-o lume care pare să-l izbească din toate direcțiile, când el nici nu a învățat să țină garda ridicată. Dar tânărul nostru ajunge, într-un final, la un soi de maturitate și pleacă zâmbind în noapte, asta după ce a ucis pe cineva și a făcut sex pentru prima oară. Sau nu? The plot thikens.

 

Nu este perfect, ca toate începuturile, dar poate tocmai de asta este proaspăt şi sălbatic, pulsând la propriu şi la figurat, o să aflaţi la ce mă refer dacă o să-l vizionaţi; un val de sânge proaspăt binevenit într-o cinematografie românească ce pare cramponată într-o formulă. Formulă pe care Mustață o cunoaște, căci numele lui a devenit cunoscut în 2008 prin scurtmetrajul O zi bună de plajă, câștigător al premiului Ursul de Aur la Festivalul de Film de la Berlin, ce respectă toate regulile minimalismului mioritic. Dar aici el o aplică subversiv. Ia realitatea, atât de dragă noului val românesc, o răstoarnă în cap până o apucă amețeala, apoi îi dă drumul să umble ca o bețivă de mână cu un adolescent arhetipal ce încă o mai crede ideală și demnă de iubit. Pentru că nu a văzut destule filme autohtone, de acolo ar fi aflat că ar trebui să o seducă și apoi să o vândă la produs în străinătate.

 

Lupu e construit din tăceri, iar atunci când vorbește, mai bine ar tăcea. Dialogurile nu sunt nici pe aproape punctul forte al scenariului, dar sunt amuzante în inadaptarea lor. Ada Condeescu emite probabil cele mai prețioase replici – nici nu e greu ținând cont de faptul că actorul principal de 17 ani, Mihai Vasilescu, spune atâtea propoziții cât să le numeri pe degete (iar una dintre ele este: Vreți clătite?) –  de genul: Am putea să facem dragoste, și apoi să ne sinucidem. Așa aș putea să te învăț și ce e moartea. Sau la fel de memorabila: Vrei să ne futem? El – Privire de căprioară pierdută, tăcere. Ea – Ieși afară!

 

Imaginea este miezul dulce al filmului. De foarte puţini ori ţi se pare că ceva nu este la locul lui într-o scenă, mici detalii cromatice, vestimentare şi o atenţie deosebită acordată integrării lente a spectatorului în estetica universului gândit de regizor, zdrobeşte orice împotrivire pe care spectatorul ar putea-o avea din cauza constantei pendulări între realitate şi imaginar. Până și shoturile cu Ada Condeescu, care s-au vrut a la Brigitte Bardot în Le Mepris, dar au ieșit mai mult a la Megan Fox în Transformers, cu repetate poze erotice și mișcări languroase prin pat, sunt de acolo. Sunt din acel imaginar încins al unui adolescent ros de dorință.

 

O să închei cu vorbele pline de haz ale actriței Camelia Zorlescu despre film și regizor, de la Q&A-ul ce a urmat proiecției de la cinema Studio, cu ocazia Nopții Albe a Filmului Românesc 2013, pentru că rezumă foarte bine și părerea mea: Acestui regizor îi clocotește creierul foarte mult, așa că sare de la una la alta, dar o să mai auziți de el, asta sigur. Înțelegeți puțin că este copilăria lui spre adolescență, care l-a chinuit foarte tare. După părerea mea nu este încă filmul lui cel mai mare, dar îl va avea acest regizor. Clocotește mult în el.

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here