Ma Ma – Revenirea cinematografica a lui Penelope Cruz intr-o altfel de victorie impotriva mortii

0
1292

Julio Medem, regizorul devenit celebru datorită filmului Lucia y el sexo, a readus-o pe actriţa Penelope Cruz în rolul unei femei pentru care pofta de viaţă molipsitoare şi teama de moartea pe care o priveşte în faţă cu înverşunarea mamei ce-şi pune copiii la adăpost şi candoarea nebunească a ultimei urme de fericire lăsate într-o zi de plajă nu mai cunosc graniţe, ci se amestecă într-un film care te ţine alert de la început până la final prin întorsăturile de situaţie, printr-o pendulare între frenezia renaşterii şi rapacitatea veştilor negre. Cu fiecare scenă, Penelope Cruz ştie cum să anime un scenariu prin care  Julio Medem a vrut sa schimbe coordonatele unui film despre lupta femeilor cu o boală ce loveşte sfredelitor direct în plexul identităţii feminine – cancerul de sân. Ma Ma, filmul în care vei regăsi o Penelope Cruz dornică să-ţi urce empatia la cote maxime şi compasiunea la limita răvăşirii prin trăirea alături de personaj, aşa cum a făcut-o în ecranizarea cărţii Nu te mişca!, transformă această interpretare într-un tur de forţă tocmai prin naturaleţea desfăşurării unui joc actoricesc prin care se redă atât de bine firescul încât nu vezi urmă de efort necesar punerii în pielea unui personaj feminin ce ajunge să piardă siguranţa locului de muncă, siguranţa rămânerii în viaţă, siguranţa copiilor, şi care învinge într-un mod în care seninătatea şi umorul înlocuiesc miraculosul prin forţa unei fragilităţi asumate.

În cinematografie, filmele despre lupta feminităţii cu boala ce mutilează corpul într-un ritm înfricoşător, ce nu mai lasă loc amânărilor, oscilau fie între victoria asupra bolii, fie asupra unei acceptări în urma conştientizării unei iminenţe menite să dilate prezentul în faţa unui viitor acaparant prin ultimele clipe de fericire permise de implinirea dorinţelor simple într-o manieră ce aminteşte de crezul psihologilor existenţialişti. A găsi nişte nuanţe intermediare între aceşti doi poli care sunt viaţa şi moartea riscă să fie considerat un demers naiv, nerealist şi enervant pentru spectatorul ce preferă să se fie antrenat pentru a vedea partea crudă a realităţii şi nedreptatea de care au parte fiinţele umane în lupta cu boala incurabilă. Şi, totuşi, regizorul sfidează până la un punct veridicitatea medicală şi îi oferă personajului sau, Magda, o amânare, care să-i permită găsirea unui partener devotat copilului ei după divorţ şi pierderea locului de muncă, breşa din clepsidra acaparată de un timp al bolii, care să-i permită o ultimă vacanţă pe malul mării, în ciuda traumei provocate de extirparea unui sân, şi o ultimă sfidare în lupta contra timpului prin încercarea de a duce o sarcină până la capăt înainte de certitidinea dispariţiei corporale.

Ma Ma este o dramă în care detaliile îţi sunt livrate cu picătura, într-o alternanţă, sfidătoare precum o sabie a lui Damocles, a momentelor de revenire la bucuria de trăi şi a veştilor zdrobitoare, care te ţin captiv într-o empatie apropiată de simbioza emoţională cu protagonista, şi care, paradoxal, nu te dărâmă împreună cu ea, ci te fac să te gândeşti la frumuseţea vieţii urmărind eforturile ei de a aduce pe lume un copil înainte de a muri, prin care să celebreze renaşterea scurtă dar intensă cât o existenţă comprimată în câteva luni, după ce l-a întâlnit pe al doilea soţ (interpretat de Luis Tosar) chiar în ziua cumplitului diagnostic. Oricât de îndepărtat de realitatea crâncenă ar părea unghiul de abordare al regizorului Julio Medem, recuperează veridicitatea afectivă prin imaginile-mateforă ce oglindesc toate gândurile Magdei despre feminitate, maternitate şi boală, pline de intermitenţe vizual-onirice prin care liniaritatea acţiunii devine fluidă precum un vis cu tentă psihanalitic-suprarealistă. Însoţite de poveştile dramatice ale medicului şi ale celui de-al doilea soţ, ce se împletesc precum un puzzle în imaginarul protagonistei pentru a prinde consistenţa unei lumi paralele în care proiecţiile fantasmagorice ajung să capate sensuri feminine pline de candoare, aceste introspecţii vizuale metaforice, devenite o călătorie în psihicul Magdei, salvează până la urmă scenariul de apăsărea dezolării şi de superficialitatea cu iz optimist a unei abordări nerealiste, acuzate de compromis în faţa comercialului.

Ma Ma este o reflectare asupra ciclului unei existenţe feminine, cu toate acele simboluri arhetipale care sunt asociate feminităţii: candoarea, fragilitatea devenită o sursă de putere interioară, seducţia, care în cazul protagonistei vine din umorul şi replicile spontane savuroase, şi maternitatea. Însuşi titlul, care evocă atât sensul necruţător al cuvântul  folosit în diagnosticarea cancerului mamar, cât şi imaginea maternităţii, reflectă înspăimântător de bine incredibila vecinătate a vitalităţii şi a morţii în acest film care aproape ca nu permite vizionarea lui prin ochii unui critic de film, ci doar oglindirea emoţională a personajelor ce impresionează prin celebrarea vieţii chiar şi în cele mai grele momente. Personajul central, Magda, poate fi considerat o întruchipare contemporană a modelului de feminitate vechi de când lumea. Este plină de candoare, este conţinătoare precum un receptacul securizant pentru cei traumatizaţi şi debusolaţi, în timp ce se luptă cu propria boală. Îl reconectează la aparatele reanimării prin redescopeirea pasiunii pentru muzică pe medicul ei (Asier Etxeandia) înzestrat cu talent vocal, aflat la rândul său în plină criză conjugală şi existenţială, prin replicile ei amuzante, în care fragilitatea şi compasiunea întâlnesc umorul negru. Îl readuce la viaţă prin luminozitatea solidarităţii umane pe cel ce avea să-i devină al doilea soţ, nimeni altul decât selecţionerul echipei de juniori de la Real Madrid, care şi-a pierdut soţia şi fiica în ziua în care a venit să asiste la meciul fiului ei, şi încearcă să-şi prelungească viaţa reîntorcându-se la propriul trup ce-i dă un ultimatum, şi pe care începe să-l accepte din nou datorită unei sarcini. Întreaga lume a bărbaţilor din jur este animată de prezenţa ei, ordonată de priorităţile ei materne, încât devine mediatorul între aceştia, dar modul prin care începe să relaţioneze cu ei este unul subtil, marcat de simboluri vizuale atribuite feminităţii: marea, în care face pluta ajutată de medicul care îi monitorizează sarcina, copila cu trăsături angelice din ţinutul iernii, ce îl aşteaptă pe ginecologul ei într-un orfelinat din Siberia pentru a fi adoptata de acesta, dar care devine un portret imaginar al fetiţei din pântecul Magdei, sau visele scufundate într-un alb vaporos, în care problemele corpului devin nişte reprezentări suprarealiste ale unor transformări ameninţătoare. De fapt, relaţiile dintre personaje sunt mediate de imagini cu tentă simbolică, în jurul unei reprezentări metaforice a feminităţii, dar fără a deveni opace şi fără a se îndepărtă de realismul crud al dramei.

Schimbările ireversibile provocate de boală sunt redate fără menajamente prin modul în care Penelope Cruz s-a apropiat de lumea personajului său, pe care l-a transformat într-unul universal, ce dă glas milioanelor de femei ce au preferat să treacă prin traume în tăcere, iar intensitatea unor trăiri feminine în relaţia cu boală greu de tradus în cuvinte sunt reprezentate vizual prin imaginile simbolice ale unei fetiţe ce străbate un tărâm îngheţat, în scene ce nu par să aibă o mare legătură cu povestea Magdei, dar care exprimă nevoia de ocrotire maternă atunci când protagonista observă, în cabinetul medicului, fotografia unei copile din Siberia ce urma să fie adoptată, ea imaginând-o aşteptând într-o singurătate friguroasă care începe să capete imaginea unei întinderi de un alb liniştitor, precum o trecere stranie într-o lume ireală, în care trecerea timpului ar putea fi încetinită.

Filmul Ma Ma a fost proiectat în cadrul Bucharest International Film Festival, ediţia 2016.

foto: www.novela.pl

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here