Magritte si Hokusai in doua filme experimentale prezentate la Bucharest International Dance Film Festival (editia din 2016)

0
620
imagine: This Is Not Magritte by Ivan Skorik/www.bidff.ro

Pictura, dansul contemporan şi acea stranietate asociată unui film experimental în care trăirile sunt exprimate exclusiv prin fluiditatea mişcărilor corporale s-au reîntâlnit în scurtmetrajele This Is Not Magritte şi Platform 13. Ambele au fost proiectate în cadrul Bucharest International Dance Film Festival, secţiunea competiţională.

 

 This Is Not Magritte (r: Ivan Skorik)

Când a lăsat moştenire, pe una dintre picturile sale, celebra afirmaţie Ceci n’est pas une pipe, Rene Magritte şi-a invitat contemporanii să se detaşeze de sensul imediat al imaginilor fidele obiectelor din realitate şi să se deschidă spre jocul suprarealist, spre simbol. Indiferent de schimbările privind receptarea modernităţii sau de invazia tehnologiei şi a realitatii virtuale în lumea artelor vizuale, până mai ieri devotată mirosului de uleiuri amestecate în culorile unui tablou sau relaţiei palpabile cu opera creată, Magritte continuă să exercite aceeaşi fascinaţie asupra celor pasionati de avangardă.

imagine: vimeo.com
imagine: vimeo.com

Chiar şi după decenii de inovaţii ce i-au urmat, Magritte se încăpăţânează să rămână ofertant pentru cei pasionaţi de experimentul vizual ce are ca scop o captare picturală a ceea ce nu poate fi rostit, a nelumescului enigmatic, atemporal şi evanescent. Nu e de mirare că dansul contemporan a putut aspira şi integra această viziune suprarealistă a lui Magritte, imposibil de interpretat prin cuvinte. Imaginează-ţi două dintre personajele sale, prezente în tabloul înfăţişând doi iubiţi ce vor să se sărute, deşi au faţa acoperită de un material, prinzând viaţă într-o coregrafie sofisticată şi ermetică precum înţelesurile din compozitiile pictorului. Cuplul oferă un spectacol de coregrafie experimentală ce începe în decorul unui atelier, unde sunt reinterpretate cinematografic anumite simboluri şi compoziţii din universul închipuit de Magritte. Apoi, dansatorii vor muta această galerie de tablouri vivante pe malul mării. Asemenea faimoaselor tablouri, filmul respiră misterul senzual, ambiguitatea atât de seducătoare din lumea lui Magritte şi acele trăiri intraductibile conservate de un timp volatil. Trăirile personajelor par din ce în ce mai intense pe măsură ce se adâncesc în linistea asociată misterului. În acest scurtmetraj ai impresia că te scufunzi în aceeaşi linişte tradusă cromatic astfel încât să devină o voluptate pentru spectatorul captivat de arta vizuală şi de baletul rus.

Regizorul Ivan Skorik a redat perfect marea calitate a lui Magritte – aceea de a oferi expresivitate unor personaje ce refuză contactul cu privitorul, ale căror chipuri sunt ferite de privirea noastră, astfel încât să nu avem acces la gândurile trădate de modificările faciale. Contopind graţia, senzualitatea şi reveria exprimată prin mişcări ce alternează lentoarea cu dinamismul tensiunilor, regizorul străbate întregul univers al lui Magritte. Revezi personajele ce devin în unele compoziţii transparente pe un fundal marin. Dansatorii le dau viaţă tablourilor devenite un simbol şi un reper al modului în care poţi scoate straniul din cotidian fără a deforma concretul. Urmărindu-le coregrafia hipnotică, te intrigă secvenţele în care aparatul de filmat le permite chipurilor să devină inaccesibile privirii tale. La fel cum se întâmplă în pictura lui Magritte, personajele care dansează în acest film îţi permit să îţi proiectezi propriul imaginar când le vezi cufundate într-un un orizont ce pare să le învăluie siluetele.

 

 

Platform 13 (r: Camiel Zwart)

imagine: www.dancescreen.com
imagine: www.dancescreen.com

Ce face un conductor de tren care se trezeşte într-o gară părăsită, ce seamănă mai degrabă cu o hală dezafectată dintr-un oraş-fantomă? Dacă este japonez, se uită precaut în jur, îşi păstrează calmul şi atitudinea ce arată nu a încetat să îşi ia în serios atribuţiile atâta vreme cât poartă uniforma de serviciu, chiar şi după ce au dispărut călătorii. Apoi, deodată, se lasă absorbit la propriu de faimoasa reprezentare a valului ameninţător din stampa lui Hokusai. Plonjează în stampa ce spală retina prin nuanţele de albastru şi liniile ce transpun stilizat dezlănţuirea mării.

Odată intrat în compoziţia lui Hokusai, protagonistul începe să ofere un spectacol de dans contemporan suprarealist, ignorând valul periculos imaginat de pictor. Teama se transformă într-un joc, pe măsură ce angajatul conştiincios execută impecabil mişcările ce presupun o abatere de la postura statică a unui profesionist care trebuie să afişeze o atitudine sobră. În locul rigidităţii îşi face loc efervescenţa ludică. Personajul sfidează gravitaţia prin contorsiuni specifice unui acrobat al spaţiului urban şi se lasă absorbit de fascinaţia pentru capodopera lui Hokusai. După ce îşi face numărul şi iese din stampa lui Hokusai, continuă să exprime coregrafic relaţia cu atmosfera bizară ce a invadat gara şi pe care o acceptă fără stupoare. Ajunge să comunice prin mişcări cu o femeie misterioasă ce poartă o valiză, şi a cărei prezenţă animă pustietatea peronului. Alte personaje încep să apară şi să dispară, în timp ce lumina îşi schimbă intensitatea pentru a favoriza trecerea de la realitate austeră la o lume paralelă cu neoane stridente ce invadează liniştea.

Scurtmetrajul realizat de Camiel Zwart aminteşte de filmele în care un personaj se trezeşte într-un spaţiu pustiu specific unei realitati pline de obiecte şi repere deposedate de sensurile imediate. Un spaţiu depopulat de rutina asociată familiarului recognoscibil şi în care dezolarea este înlocuită de poezia vizuală a unei atmosfere stranii. Discontinuitatea spaţio-temporală ce permite invazia oniricului, misterul, bucuria corpului descătuşat şi omagiul adus esteticii nipone se întâlnesc pentru a te deconecta brusc de la cotidian. Vei avea parte de 14 minute de abandon în artă, dans contemporan şi film independent.

Citeşte şi The Neon Demon  – Un must-see pentru cei fascinaţi de arta fotografică, de thrillerul avangardist şi de jocurile vizuale cu tentă experimentală

Aloys – Cum să fii inventiv când scoţi un singuratic din carapacea izolării

Shirley: Visions of Reality – În căutarea tabloului pierdut

The Neon Demon – Un must-see pentru cei fascinati de arta fotografica, de thrillerul avangardist si de jocurile vizuale cu tenta experimentala

Aloys – Cum sa fii inventiv cand scoti un singuratic din carapacea izolarii

Shirley: Visions Of Reality – In cautarea tabloului pierdut

 

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here