Matthias and Maxime – Atractia mascata de prietenie

0
577
photo credit: https://filmedefestival.ro/les-films-de-cannes/matthias-et-maxime/

În topul filmelor-vedetă ale festivalului Les Films de Cannes a Bucarest 2019 a fost şi Matthias & Maxime, noua peliculă a unuia dintre cei mai apreciaţi regizori tineri – Xavier Dolan.

Matthias & Maxime face parte din categoria filmelor care ajung să te cucerească datorită unui mix bine dozat de elemente care te ancorează afectiv şi empatic în lumea personajelor, trecând printr-un registru larg de stări, de la vulnerabilitate şi ezitare la dezinhibare vulcanic-erotică. Xavier Dolan eliberează în fiecare scenă o sensibilitate reconfortantă şi plină de magnetism. Sensibilitatea este adesea dublată de umorul candid şi de un gen aparte de nostalgie senzuală. Dinamismul este alimentat inspirat de emoţii a căror intensitate creşte treptat şi de reacţii imprevizibile care dau adâncime şi consistenţă psihologică protagoniştilor.

Actorii carismatici (însuşi Xavier Dolan interpretează un rol principal – al lui Maxime) susţin credibil o poveste de iubire şi despre foamea de afecţiune, în stilul unui coming-of-age prelungit. Această povestea de iubire devine şi un tribut adus prieteniei şi acelei prospeţimi post-adolescentine de la 20+, ca antidot împotriva conformismului alienant.

Farmecul peliculei este accentuat şi de coloana sonoră. Aşa cum se întâmplă în toate filmele lui Xavier Dolan, piesele din perioade şi genuri diferite au fost alese inteligent. Ele devin un stimulent afectiv când euforizant, dătător de entuziasm, când nostalgic-răvăşitor. Hiturile selectate activează memoria involuntară a personajelor, dar şi pe a ta. Nuanţează emoţii puternice în absenţa cuvintelor lămuritoare ce ar fi putut deveni intruzive, distrugând farmecul tandru al filmului. Piesele energizează scenele şi branşează într-un mod irezestibil spectatorul la sentimentele năucitoare ale personajelor. Nu în ultimul rând, mixul eclectic de hituri face să pulseze până şi cea mai banală scenă, în care muzica prelinge insinuant o chimie erotică, proaspat- candidă, aşa cum doar lui Xavier Dolan îi reuşeşte. Anumite melodii, printre şi Always On My Mind în varianta Pet Shop Boys declaşează o adevărată explozie de energie cu prelungiri senzuale într-o scenă ce promitea a fi una cât se poate de ternă.

Matthias & Maxime abordează un subiect ofertant şi multistratificat. Straturile multiple sunt îmbibate de observatii subtile şi aluziii ironice, mai degrabă comic-ludice decât grave, asupra societăţii occidentale şi canadiene în mod special. În paralel cu tabloul prieteniei şi al iubirii care maturizează (odată asumată), Xavier Dolan introduce lucid şi empatic nişte întrebări mature despre mersul societăţii. Doar că preferă să le deghizeze în acea nonşalanţă exhibată amuzant prin comportamentul teribilist (însă inofensiv şi plin de sensibilitate) al găştii de prieteni din care fac parte şi personajele principale.

Scenariul porneşte de la clasica temă a oscilaţiei între menţinerea unei relaţii intense în zona safe a prieteniei sau asumarea unei actracţii sexuale care poate dezvălui adevărata identitate a unuia dintre protagonişti: Matthias (Gabriel D’Almeida Freitas). Matthias este un tânăr de succes în lumea bărbaţilor la costum. Are o prietenă oficială şi este bine ancorat în upper-middle class-ul societăţii canadiene. Toate certitudinile sale cu privire la cine este, cine vrea să devină şi ce vrea să facă mai departe sunt brusc spulberate când îl sărută pe Maxime…doar cu scopul de a-şi ajuta sora să regizeze un scurtmetraj.

Sărutul aparent inofensiv scoate la suprafaţă vechea atracţie pe care Matthias o simţea faţă de Maxime, fostul său coleg de liceu. Intensitatea emoţiilor devine din ce mai bulversantă pe măsură ce se apropie ziua plecării lui Maxime în Australia. De fapt, decizia lui Maxime de a pleca intreţine dinamismul filmului deoarece declanşează o ispititoare şi răvăşitoare oscilaţie între dorinţa de a consuma atracţia erotică până în momentul desparţirii şi nevoia lui Matthias de a rămâne încă în zona de confort, chiar şi cu preţul unei vieţi trăite în minciună.

Seducerea spectatorului se bazează tocmai pe caruselul emoţiilor declanşate de cursa anticronometru între nevoia apropierii de celălalt şi îndepărtarea violentă de el. Xavier Dolan are un stil acroşant, cuceritor şi acaparant de a doza tensiunea dintre Matthias şi Maxime. Se tachinează, se jignesc, tânjesc unul după celălalt, se caută, se privesc pe ascuns (vei regăsi aceeaşi apropiere languroasă a camerei de chipul personajului ce emană o senzualitate vulnerabil-confuză). Atracţia este un continuu joc între apropiere şi respingere, între abandonul erotic şi fuga justificată de apelul la falsa maturizare a celui ce se teme de propria sexualitate nonconformistă.

Mai potolit în tratarea legăturilor umane perturbatoare şi a furtunilor afective decât J’ai tue ma mere, Mommy sau Juste la fin du monde şi mai delicat din punct de vedere cromatic decât Laurence Anyways, Matthias and Maxime rămâne totuşi în zona preferată de fanii lui Xavier Dolan. Mizează pe aceleaşi interpretari actoriceşti puternice, naturale şi uneori coroziv-explozive, la care se adaugă de data aceasta efortul reuşit de a crea un film intim, făcut între prieteni. Ai impresia că vezi de fapt un film spontan, fără scenariu prestabilit, în genul celor din arhiva personală. Dolan vrea să îi dea astfel spectatorului iluzia că face parte din gaşca de prieteni ai lui Matthias şi Maxime. De fapt, autenticitatea jocului actoricesc şi mişcările camerei au fost gestionate pentru a-ti accentua impresia că vezi un film făcut de nişte actori între care există mai întâi de toate o veche relaţie de prietenie.

Aparent, Matthias & Maxime este încă un film cald şi agreabil despre uşurătatea postadolescentină a generaţiei Y, atât de blamată pentru dorinţa de a face o petrecere continuă din vârsta primelor planuri de viaţă. Apoi descoperi că tratează unele teme variate şi arzătoare. Doar că o face în stilul mai puţin sobru, ce ascunde profunzimea în scene cu petreceri pline de jointuri, shoturi şi discuţii ce se transformă imediat în glume şi joculeţe infantile.

Deşi pare un film în care personajele o ţin din petrecere în petrecere, Matthias & Maxime tratează nişte subiecte mature. Unul ar fi prăpastia dintre clasele sociale. Matthias face parte din clasa medie înstărită, de unde provin copiii ce urmează şcoli înalte. Această clasă este prezentată caricatural-satiric, la limita absurdului, de personaje artificiale, inautentice, gata să facă din falsitate, snobism şi minciuna în relaţia cu sine o artă a supravieţuirii şi o normă de necontestat. Excepţia este reprezentată de mama lui Matthias, care îl tratează pe Maxim ca pe propriul fiu.

Spre deosebire de Matthias, Maxime provine dintr-o familie săracă. Planurile lui de viaţă se opresc la supravieţuirea imediată. Are un job mărunt. Este nevoit să îşi întreţină mama eşuată în dependenţe şi în propriul refuz de a depăşi problemele de comportament. Vei redescoperi deja clasica relaţie toxică dintre mamă şi fiu, specifică filmelor lui Dolan, doar că nu mai ocupa un rol decisiv în scenariu, nemaifiind explorată sofisticat şi bizar-ambiguu.

Diferenţa socială nu este, totuşi, decât un pretext. Ceea ce pare să urmărească Xavier Dolan este până la urmă contrastul dintre conformism şi autenticitate, dintre încorsetare şi libertate. Matthias mimează siguranţa de sine a bărbatului care şi-a găsit deja drumul în viaţă odată intrat în lumea business-ului din zgârie-norii de sticlă, însă are privirea goală în timpul meetingurilor. Lumea searbădă reprezentată de mobilierul minimalist în care îşi tot consumă zilele în timp ce Maxime rătăceşte pe străzile oraşului este străpunsă poetic de anumite detalii ce se încăpăţânează să îi reamintească de marea lui sete de libertate reprezentată de novoia de a se abandona cu totul în atracţia faţă de Maxime. Sărutul nu a reprezentat pentru el doar a trezire a identităţii sexuale, ci şi o trezire din falsitate. Până în momentul sărutului, Matthias acceptase un model al maturizării prescris de alţii, netrecut apoi prin filtrul propriilor emoţii.

Vei aprecia stilul contemplativ şi uneori imprevizibil prin care Xavier Dolan scoate la suprafaţă adevăratele sentimente ale lui Matthias. Regizorul dozează suav tensiunea, înainte de a rupe barajul autocenzurii pentru a elibera şuvoiul afectiv care disloca definitiv certitudinile. Această eliberare afectivă este mult-aşteptată de spectatorul care preferă demascarea impetuoasă a intenţiilor pentru a savura încă o dată modul ispititor şi fascinant prin care Xavier Dolan îşi obligă de obicei personajele să îşi confrunte adevăratul chip şi adevăratele dorinţe.

Fanii şi critici au observat o temperare a modului în care Xavier Dolan abordează temele grele şi detaliile vizuale ce au devenit un semn distinctiv pentru stilul său. După filme ravasitoare precum Mommy sau Juste la fin du monde, Matthias & Maxime aduce un mesaj optimist. Acest mesaj optimist i se datorează rolului vital, securizant, pe care îl au relaţiile de prietenie din film. În ciuda remarcilor copilăreşti, Maxime este acceptat cu totul în grupul de prieteni. A fi gay nu înseamnă excludere. Relaţiile de prietenie absorb tensiunea dureroasă dintre protagonişti şi vin să compenseze legăturile toxice din familia lui Maxime.

În filmul lui Xavier Dolan, iubirea şi prietenia se completează. Ele creează o simbioză salvatoare. De fapt, succesul de public al filmului Matthias & Maxime şi tot farmecul pe care îl degajă se datorează şi modului în care legăturile dintre personaje activează nişte amintiri despre marile prietenii din existenţa fiecărui om care ajunge să vadă Matthias & Maxime.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here