Men Without Women – Un Hemingway in cea mai buna forma sau despre istoria barbatului obisnuit

0
1153
Povestirile adunate în volumul Men Without Women au fost o revelaţie în anii în care Hemingway îşi dorea să fie luat în serios. Contemporanii săi nu era încă obişnuiţi cu scriitorii ce au renunţat la obsesiile calofile şi la operele de mari dimensiuni în favoarea unor proze scurte inspirate din viaţa oamenilor deloc excepţionali (în sensul clasic), dar trecuţi prin episoadele dramatice ale unei existenţe ieşite din comun. Cele paisprezece proze scurte din acest volum aveau să-i ofere lui Hemingway reputaţia de maestru al vieţilor tumultuoase concentrate în câteva pagini. Simplitatea şi capacitatea de a surprinde o întreagă biografie într-o felie de viaţă amintesc de începuturile fotoreportajelor despre cotidianul oamenilor obişnuiţi de la periferiile marilor oraşe europene sau americane din prima jumătate a secolului trecut.
Personajele sale, care duc o viaţă dură, îşi deschid sufletul în replicile seci ale unui romantism auster, din ultimele fraze ale unei povestiri. Vivacitatea, melancolia, sentimentalismul descoperit în spatele unei aparenţe aprige şi acel amestec între deznădejde, masculinitatea aspră şi reflexiile unei lumini nostalgice pe chipurile unor bărbaţi reduşi la zbaterile musculare pentru supravieţuire îţi lasă impresia că ai în faţă nişte texte ce însoţesc imaginile surprinse de Robert Capa sau de Bresson, când a nimerit pe străzile New-York-ului.
Men Without Women - main imagePoţi derula un întreg secol XX prin ochii protagoniştilor aleşi de Hemingway, dar vei avea parte numai de perspectiva aşa-zişilor oameni simpli, prinşi în tensiunile unei lupte pentru supravieţuirea de zi cu zi. Poţi afirma că Hemingway s-a ocupat de acea parte a universului masculin ce i-a scăpat lui Fitzgerald. În galeria lui Hemingway nu vei descoperi nişte dandy de la Ritz sau nişte visători ce le-au transformat pe acele mondene frivole în muzele unei melancolii strălucitoare ce se întinde peste Central Park sau Riviera. În schimb, ai parte de forfota pe care ai găsi-o în cartierele de imigranţi guralivi şi dezinhibaţi, în tavernele în care femeile ademenesc soldaţi, dar şi de liniştea dătătoare de nostalgii dintr-o colibă de pe malul mării, din camera de hotel a unui boxer obosit sau din tristeţea înabuşitoare a toreadorului ce îşi trăieşte decăderea sub apăsarea unei arşiţe rău-prevestitoare.
Soldaţi rătăciţi pe străzile din Milano sau la periferia unui port din Italia lui Mussolini, delincvenţi mărunţi, călători, matadori, americani ce nimeresc în mijlocul unor locuri străine, unde vor descoperi nişte localnici cu obiceiuri ciudate, puşti ce trăiesc primele decepţii amoroase, aud primele replici sfredelitoare ale unui superior şi au parte de primele tăceri melancolice în timp ce-şi potolesc setea la birtul dintr-o gară catalană de la poalele unor dealuri ce seamănă cu nişte elefanţi albi. Ei devin, din anonimi, protagoniştii excepţionali ai vieţii obişnuite, într-o eră în care scriitorii şi dramaturgii americani se încăpăţânau să demonstreze că se pot găsi trăiri intense sau drame grave şi în rândul plebeilor. Era lui Hemingway era de fapt a scriitorilor ce se inspirau din tumultul cartierelor unde cei din sferele înalte coborau în cotidianul braţelor puternice, al hainelor prăfuite şi ai pumnilor încleştaţi. Hemingway era, la rândul său, departe de imaginea literatului de salon, dar perfect încadrabil în scenele de zi cu zi pline de pescari, muşterii ce aruncă replici fără perdea când le sare ţandăra sau boemi îmbrăcaţi neglijent şi gata de a slobozi un compliment grosolan, dar al naibii de pitoresc într-o crâşmă unde poate vedea spectacolul vieţii în toata splendoarea lui neşlefuită.

Hemingway s-a simţit atât de apropiat de protagoniştii lui încât le-a împrumutat până şi obsesiile şi pasiunile sale pentru box, pescuit, coride, înfruptări copioase din pulsaţiile unei Europe cunoscute în vremea războiului civil spaniol, a ultimelor petreceri extravagante din Parisul decadent şi a expaţilor americani din cercul marilor scriitori îndrăgostii de bătrânul continent. Ipostaza de reporter şi experienţa de pe front s-au amestecat în nişte miniaturi concise, fără pretenţii estetizante, dar capabile de o estetică aparte a solidarităţii masculine sudate de împărtăşirea singurătăţii. Descoperi un limbaj comun, al unei camaraderii în care se adună toate acele tânjiri după apropierea umană securinzantă, pe fondul unor schimbări ce lasă în urma lor o poftă de viaţă redată în tonurile melancolice ale unei fotografii sepia.

Bărbaţii fără femei nu sunt cei care ajung să fie răpuşi de absenţa unei reprezentante a sexului frumos, ci sunt locuitorii temporari ai unei lumi pe care doar ei o pot înţelege şi îndura.  Este o lume care iese la iveală ori de câte ori are loc reîntoarcerea la acea formă a camaraderiei arhaice din preajma unei situaţii-limită, în care solidaritatea, confesiunile, sfaturile şi ajutorul iau forma acelui ritual specific unei exclusivităţi masculine. Prinşi în mijlocul unor evenimente de cotitură sau pur şi simplu străbătuţi de gândurile nostalgice pe măsură ce înaintează în călătoria lor de-a lungul continentului din care nu fac parte, dar în care au trăit marile experienţe memorabile ale maturizării, protagoniştii acestor povestiri trimit siluetele feminine într-un plan secundar. Ei sunt prea absorbiţi de propria supravieţuire, strâns legată de imaginea unei masculinităţi deloc sofisticate, dar fascinante printr-un pact al confruntării, al comuniunii şi al camaraderiei, vechi de când lumea.

Deşi absenţa lor nu este rezultatul unei deliberări machiste, personajele feminine sunt împiedicate să capete consistenţă. Ele pur şi simplu nu au ce să caute în lumea captată de Hemingway în acest volum, de parcă acesta s-ar fi temut că apariţia lor i-ar putea deconspira demersul de a capta nişte cadre având potenţialul unor portrete-document menite să arate, peste decenii, cum se comportau, luptau, sufereau, trişau sau pierdeau bărbaţii din secolul trecut. Poţi vedea întregul univers masculin deposedat de poleiala convenţiilor sau a manierelor aristocrate, dar însufleţit de vitalitatea zvâcnirilor plebee, care, prin amestecul dintre brutalitate şi melancolie, nasc o imagine poetică neaşteptată. O imagine care nu mai sufocă autenticitatea unor felii decupate din cotidian, aşa cum o făcea manierismul detaliilor legate de zbuciumul interior. Şi, totuşi, femeile îşi fac loc din când în când sub forma unor evocări ale vieţii tihnite (Fifty Grand, Now I Lay Me), sub forma unor ispite nimerite la momentul nepotrivit (Che Ti Dice La Patria?), a unui dialog vag pentru cititor, dar apăsător pentru cele două personaje (Hills Like White Elephants), a unei iubiri neîmplinite din cauza snobismului (A Canary for One) sau a trădării adolescentine (Ten Indians).

Dacă le-ai clasifica din perspectiva intensităţii afective, nu a persistenţei unor amintiri cu prezenţe feminine, prozele sunt fie grave, fie străbătute de o tristeţe devenită subţire precum o tresărire nostalgică scurtă, gata să se evaporeze la prima schimbare a peisajului. Adevăratele obsesii ale lui Hemingway se regăsesc în cele ridicate la rangul unor veritabile desfăşurări dramatice în miniaturi epice. În mai puţin de patruzeci de pagini, Fifty Grand şi The Undefeated, care prezintă viata unui boxer şi a unui toreador, ambii ajunşi în situaţii de cotitură ale existenţei transformate într-o luptă decisivă, ajung la intensitatea unor microromane ce pot capta o întreagă imagine grandioasă despre fragilitatea naturii umane, căruia Hemingway îi dă greutatea unei reflecţii existenţialiste mascate de stilul specific mai degrabă unui reportaj.

Când nu au voie să plângă, aceşti bărbaţi fără femei devin melancolici şi nostalgici (A Pursuit Race), sau tăcuţi şi ursuzi până la brutalitate (Today is Friday, The Killers). Şi, cum Hemingway nu vrea să-i transforme în victimele unei introspecţii moleşitoare pentru corp, îi înzestrează cu abilitatea de a preface tensiunile în confesiuni scurte, dar consistente. Este vorba despre acele tipuri de confesiuni rămase în urma rafalei de reacţii tumultuoase potolite la timp de nevoia de a imortaliza întreaga lume de la nivelul celui ce a văzut multe dar preferă o retragere demnă de o revelaţie târzie, a cărei stranietate nu ştie cum să o exprime în cuvinte prea complicate.

Men Without Women

Cartea Men Without Women a fost oferită de librăria Okian.
Foto: Henri Cartier-Bresson; abcnews.go.com/www.interviewmagazine.com (MoMA)

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here