Meseria de romancier – Haruki Murakami despre arta scrisului, premii neluate, jazz, originalitate, contestare si Japonia zilelor noastre

0
1733

O fi el Haruki Murakami un scriitor considerat mai degrabă retras, timid şi lipsit de preocupare faţă de metodele sporirii vizibilităţii de star internaţional sau ale (supra)expunerii online, dar când se apucă să vorbească despre crezul său literar, dă tot din interiorul său, chiar şi lucrurile incomode, pe care un alt scriitor le-ar fi ţinut ascunse pentru a nu fi demitizat sau considerat superficial de către posteritate.

Confesiunile artistice din volumul Meseria de romancier sunt cadoul pe care îl aşteptau cei îndrăgostiţi de stilul unuia dintre cei mai populari scriitori japonezi la nivel mondial, dar şi foarte contestat în ţara natală. Îi vor aprecia francheţea dublată de o modestie greu de bănuit la o personalitate cu faimă planetară şi vor fi uimiţi de anumite idei exprimate despre societate, lumea editorilor, rutina scrisului, compoziţia unui roman, primele încercări literare sau despre tabieturile ce însoţesc actul de creaţie. La final, nu vor face decât să întrebe când va fi tradusă încă o carte scrisă de el şi să îşi dorească să recitească, dintr-o altă perspectivă, acele romane în a căror lume au vrut să se scufunde şi să se adăpostească dacă erau atraşi de personajele stranii.

Fie că şi-a propus asta de la început sau este doar un efect nebănuit şi nepremeditat, prin confesiunile sale, Haruki Murakami îţi face poftă de a-i reciti povestirile sau romanele devenite reprezentative sau de căutat altele ce ţi-au scăpat. Şi îi reuşeşte acest lucru fără să îşi ridice în slăvi propriul talent, deşi este conştient de succesul avut. Pune acest succes pe seama preferinţelor manifestate de cititori, nicidecum pe seama propriei genialităţi, pe care o ia în glumă autoironic ori de câte ori se compară cu vizionarismul unor artişti ce au avut o viaţă tumultuoasă, de personaj memorabil, spre deosebire de viaţa lui, devenită repetitivă în perioada în care scrie.

Intuind parcă toate întrebările cititorilor săi, curiozităţile acestora cu privire la modul în care îşi alege subiectele sau îşi scrie romanele, la dificultăţile întâmpinate sau la anii boemi în care jazzul devenise raţiunea de a fi, Haruki Murakami şi-a ordonat răspunsurile şi le-a pus în doispreze capitole, intense, atractive şi consistente precum felurile de mâncare servite de japonezi în cutiuţe tradiţionale: Sunt romancierii o specie tolerantă?, Pe când am devenit romancier, Despre premiile literare, Despre originalitate, Bun, şi atunci ce ar trebui scris?, Când timpul e un aliat- romanele de mari dimensiuni, O îndeletnicire cât de poate de individuală şi fizică, Despre şcoală, Ce fel de personaje aducem în scenă?, Pentru cine scriu ?, Plec în străinatate, către noi frontiere, Locul cu poveşti. Întâlnirea cu profesorul Hayao Kawai.

Poate unele dintre cele mai interesante şi frumoase pasaje sunt cele aparţinând acelor dezvăluiri despre începuturile scrisului, despre găsirea unui ritm narativ, despre căutarea inspiraţiei de către un scriitor ce nu a trăit vremuri spectaculoase, ca Hemingway, şi despre originalitatea care trece proba timpului. Vei fi captivat de sinceritatea plină de umor şi de naturaleţea prin care face referire la criticii furibunzi, la anii în care investise toată energia şi pasiunea în propriul său bar de jazz, în timp ce, în paralel, sfidând epuizarea fizică şi psihică, începuse primul roman, scris la masa din bucătărie dar mai ales de nonşalanţa, deloc sfidătoare, prin care îşi exprimă opinia legată de premiile literare importante, pe care nu şi le-a adjudecat, spre satisfacţia contestatarilor acizi.

Printre secretele devoalate se regăseşte şi cel prin care îţi poţi explica magnetismul stilului său, care, în ciuda unei simplităţi asumate, reuşeşte să traducă lumea interioară a unor personaje complicate şi un suprarealism deghizat în banal şi prezentat ca fiind o parte indispensabilă cotidianului. În această simplitate sub care simţi un curent al stranietăţii subtile care produce stări difuze, dar şi o imersiune voluptuoasă în lumea personajelor ciudate, se regăseşte un limbaj universal pentru omul marilor oraşe: jazzul. Nu mai este niciun secret că este pasionat de jazz, de acel jazz al anilor ’50-’60, iar modul în care leagă această pasiune obsesivă de găsirea unui ritm al naraţiunii şi al frazei atunci când scrie te face să te întrebi dacă nu cumva succesul internaţional ce a spart barierele dintre Orient şi Occident, aşa cum alţi predecesori nu au reuşit, nu se datorează şi acestui ritm al prozei compatibil cu acel ritm afectiv al nostalgicilor zilelor noastre, oriunde s-ar afla ei atunci când se vindică de maladiile metropolelor prin muzică, lectură şi căutarea extraordinarului din banalul rutinei alienante.

Asemenea cărţilor sale vândute în milioane de exemplare şi traduse în peste 50 de limbi, Meseria de romancier reaminsteşte de sentimentul de familiaritate stabilit între personaje, universul acestora şi lumea cititorilor. Majoritatea celor deveniţi fani ai lui Murakami s-au ataşat de personajele sale. În ele şi-au oglindit adesea propriile dureri emoţionale, probleme, temeri, dezamăgiri, despărţiri fără motive clare sau tăceri ce ascundeau o foame teribilă de ataşament securizant şi de apropieri empatice. Iar Murakami demonstrează că a devenit conştient de forţa personajelor sale, care încep să capete o oarecare autonomie astfel încât îl determină pe creatorul lor să îşi schimbe planurile legate de profunzimea şi dimensiunea romanului. Influenţa decisivă a unui personaj este amintită prin referiri la romanul Tsukuru Tazaki cel fără de culoare şi anii săi de pelerinaj. În acest roman, iubita protagonistului deviază planurile scriitorului printr-o singură propoziţie. Discuţia premeditată dintre ea şi Tsukuru are urmări imprevizibile pentru desfăşurarea poveştii. Acest personaj feminin îl determină pe Murakami să îşi trimită protagonistul într-o călătorie ce îi va schimba perspectiva asupra trecutului şi îi va oferi conflictului interior mai mult dinamism, cu toate că planurile scriitorului se îndreptau spre o învăluire a răspunsului într-o enigmă ce trebuia să excludă posibilitatea unei călătorii lămuritoare.

Vei găsi în acest volum nu doar o prezentare a propriei lumi din perspectivă literară. De la confesiunile despre modul în care îşi alege personajele sau despre cum se lasă el însuşi influenţat de personalitatea lor pornesc multe ramificaţii fertile ce duc la opinii profunde referitoare la societatea japoneză, la rigiditatea şi omogenizarea sistemului educaţional sau la provocările cărora trebuie să le ţină piept unui scriitor ce vrea să pătrundă într-un alt spaţiu cultural, de pe alt continent. Analiza propriei viziuni asupra literaturii, calităţilor îndeplinite de un romancier sau asupra canoanelor ce stabilesc graniţele dintre stiluri, dintre avangardă şi tradiţie sau dintre literatura de calitate şi cea proastă duc la un dialog fascinant între propria viziune şi aşteptările cititorilor. În acest dialog sunt amintiţi autorii preferaţi şi începe să fie explorată legătura dintre interesul pentru anumite romane şi evoluţia unei societăţi.

Un capitol special le este dedicat şi celor interesaţi de relaţia dintre un scriitor şi psihologie, prin evocarea profesorului Hayao Hawai, cunoscut de Murakami prin cărtile sale, citite avid mai ales de soţia lui. Întâlnirea cu acest psihoterapeut dezvăluie modul în care Murakami se raportează la ideea de a se analiza prin metodele oferite de un terapeut, dar mai ales legătura dintre modul în care scriitorul se raportează la personajele sale şi modul în care se desfăşoară o relaţie terapeutică.

Dacă vor cădea în mâinile celor pentru care literatura japoneză veritabilă s-a încheiat odată cu dispariţia unor clasici inovatori ai secolului trecut, printre care Tanizaki, Mori Ogai, Soseki, Mishima sau Kawabata, aceste confesiuni vor domoli revolta unor adepţi ai trecutului. Poate admiratorii scriitorilor din Japonia de altădată nu-l vor aprecia mai mult pe occidentalul Haruki Murakami (deşi găsesc spiritul japonez sub toate aparenţele şi modele vestice adoptate de personajele sale), dar vor fi plăcut impresionaţi de flexibilitatea lui în a recepta literatura şi muzica unor epoci sau culturi diferite, şi de luciditatea prin care îşi analizează propria faimă, propriile greşeli şi limite, dar mai ales propriul stil în raport cu modelul uman promovat şcoala şi de societatea japoneză.

Meseria de romancierEditura Polirom, 2016

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here