Micuta Bijou – Cosette pe strada cabaretelor

0
350

Multe romane scrise de Patrick Modiano se construiesc în jurul unui căutător de trecuturi şi de identităţi, pentru care Parisul dintre perioada Ocupaţiei şi nebunii ani ’60 devine o mitologie plină de umbre, mistere, şarlatani şi traficanţi de biografii modificate. Printre aceşti căutători de trecuturi şi de fantome se află şi o adolescentă de 19 ani, singuratică şi orfană, dar capabilă să caute un fir de umanitate de care să se agaţe în Babilonul de pe Sena. O cheamă Therese, iar în copilărie mama ei i-a dat un nume de scenă destinat unei viitoare dansatoare cu pretenţii de actriţă precoce – Micuţa Bijou. Ea ar fi trebuit să ducă mai departe faima stinsă a mamei care, în urma unui accident ce i-a distrus gleznele, a căzut din lumea baletului direct în stridenţa cabaretelor ieftine, asemenea unui cal de curse dus la abator când nu a mai fost bun de exploatat pe altarul faimei.

Despre această mamă, ce îşi schimba identităţile precum nişte desuuri burleşti sumare, în funcţie de mediul din care provenea bărbatul ce o întreţinea temporar, Micuta Bijou aflase că murise în Maroc, ţara unde fugise alături de un magrebian misterios, lasându-şi copila într-un tren după ce i-a atârnat la gât un bilet pe care scrisese destinaţia – adresa unei foste colege de scenă, ce locuia în afara Parisului, bazându-se pe mila călătorilor intrigaţi de prezenta unui copil dezorientat în tren, care să o ghideze spre adresa indicată de cuvintele de pe bilet. Totuşi, peste ani, în apropierea unei staţii de metrou din Paris, Therese redevine Micuţa Bijou când zăreste o femeie într-un mantou galben spălăcit, care semăna foarte mult cu mama pe care o credea moartă într-o ţara exotică. Din acest moment, începe să o urmarească precum un detectiv zelos, înzestrat cu abilităţile discreţiei.

Cei familiarizaţi cu obsesia lui Modiano pentru acei protagonişti aflaţi în căutarea unor persoane ce le-au marcat anii copilăriei vor zâmbi în faţa detectivei Bijou. Ştiu deja că Patrick Modiano amână răspunsurile şi certitudinile privind adevărata identitate a personajelor sale volatile şi nu se vor aşteapta ca femeia în galben să îşi recunoască trecutul în faţa celei care se consideră fiica neglijată, speriată cândva de crizele de furie ale fostei dansatoare uitate. S-ar putea ca silueta în galben să nu fie decât himera din imaginaţia unei adolescente orfane aflate în căutarea unui punct fix de care să se agaţe şi de la care să primească nişte răspunsuri menite să cârpească o memorie plină de rupturi. Dar pentru Modiano contează mai mult căutarea decât regăsirea, imposibilă în cazul unor protagonişti cu trecuturi diluate de ambiguitate şi aluziile unor personaje secundare la fel de alunecoase precum certitudinile şarlatanilor mitomani ce alcătuiesc fauna clandestină a Parisului decadent cunoscut de Bijou prea devreme. În timp ce urmăreşte mantoul galben prin staţiile de metrou, în amiezile unor zile terne, Bijou începe să pună cap la cap indiciile captate atunci când trăgea cu urechea la bârfele fostelor dansatoare ce rivalizau pe scene ieftine cu mama ei. Apariţiile masculine dubioase din timpul Ocupaţiei, apartamentul select ce avea de fapt alţi proprietari, dar a fost locuit pe ascuns de mama ei, vorbele răutşcioase, care includeau adevăruri pişcătoare spuse pe jumătate, şi amintirile lăsate de imaginea unei mame fără noroc, se perindă prin memoria protagonistei asemenea unui carusel halucinant, în care trecutul şi prezentul se înlocuiesc reciproc într-un ritm ameţitor.

Deşi Modiano este un maestru al subtilităţii şi al sugestiilor ce învăluie certitudinile în ceaţa secretelor ce nu sunt lăsate să prindă formă, în Micuţa Bijou s-a hotărât să lichefieze umbrele înainte de a se evapora, lăsând o parte din indiciile trecutului să se depună peste prezentul subţire, chiar dacă sunt la fel de zgârcite în faţa întrebărilor puse de personajele sale. Spre deosebire de romanele dedicate Parisului boem al fotografilor din cafenele, Micuţa Bijou nu îţi mai permite acea plimbare degajată prin capitala imortalizată de Bresson sau Doisneau în momentele lor mai vesele, ci te obligă să te implici emoţional în drama protagonistei. Modiano este capabil să abordeze marile drame lăsate în urmă de un război mondial într-o formă ce păstrează o licărire nostalgică atunci când disperarea se instalează, de parcă ar fi un fotograf ce imortalizează chipuri visătoare în mijlocul unei periferii apăsătoare, dar în Micuţa Bijou drama personajului central are consistenţa unui periplu coşmăresc demn de analiza unui psihanalist interesat de relaţiile tulburate dintre părinţi şi copii, acelaşi tip de periplu regăsit şi în căutarile personajului din Bulevardele de centură, unroman în care aceeaşi imagine a părintelui fantomatic bântuie prezentul dezlânat şi plin de goluri identitare.

Despre Bijou s-ar putea spune că ar fi o Cosette din umbra cabaretelor, dar în cazul ei nu există un Jean Valjean reabilitat şi mărinimos. Pentru Modiano, vindecarea de trecut şi ieşirea din marasmul în care plutise mama ei se face pe cont propriu şi prin acceptarea unei lumi pline de căutari, fără claritatea răspunsurilor. Pentru a nu se pierde, le mai oferă personajelor sale acea lumină ce străbate uitarea pe străzile unor localuri ale plăcerii aflate în paragină, care îţi aminteşte de licărirea stranie ce însoţeşte liniştea voluptoasă din fotografiile lui Brassai. Micuţa Bijou ar putea fi acea Cosette uitată printre străini de una dintre femeile anonime imortalizate de fotograful Parisului nocturn.

Editura Humanitas Fiction, 2014

imagini: Robert Doisneau (parlez-vousphotography.quietplacetolive.com si www.pariszigzag.fr)

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here