Milarepa – Un tibetan intr-o cafenea din Paris

0
304

Romanul Milarepa este o lecţie ghiduşă de istoria religiilor predată într-o cafenea din inima Parisului. Alături de alte romane ale lui Eric-Emmanuel Schmitt din seria celor din care face parte şi Domnul Ibrahim şi florile din Coran, pledează pentru acel sâmbure de bunătate luminoasă din fiinţa umană, dar care nu poate fi scos la suprafaţă decât în urma unor suplicii, pierderi sau traume. Odată depăşite aceste obstecole, personajele îşi regăsesc pacea interioară, armonia, redescoperind iertarea şi iubirea faţă de aproape. Dacă nu ai şti ce-i poate pielea lui Schmitt, ai crede că ai în faţă broşurica unui sectant ce vrea să te convertească la nu ştiu ce formă de credinţă inspirată din învăţămintele vreunui pustnic rătăcit ce se crede un înţelept gata să salveze lumea. Dar inventatorul mincinoşilor sofisticaţi are alte planuri cu aceste legende ţesute în jurul tibetanului Milarepa, care a trăit în secolul XI şi a cărui poveste l-a fascinat şi pe Constantin Brancuşi, dacă ar fi să le dăm crezare prietenilor săi.

Figura lui Milarepa rivalizează prin numărul de sculpturi (unele mai decorative decât altele) cu a marelui Buddha. Ambii simbolizează purificarea prin renunţarea la slăbiciuni şi la tentaţia urii pentru a-şi purifica definitiv karma şi pentru a-şi întrerupe ciclul reincarnărilor, considerat şi o sursă a suferinţelor ca dobândă pentru păcatele din vieţile anterioare. Înainte de a deveni un pustnic, despre Milarepa se spunea că a pus la cale, prin magie neagră, o răbunare cumplită împotriva unchiului care i-a furat averea după moartea tatălui său, trasnformându-l pe Milarepa într-un servitor exploatat. Pentru a-şi spăla păcatele acumulate prin actul vindicativ, s-a aciuat apoi pe lângă un mare înţelept din Tibet. Folosindu-se de această poveste, Schmitt îşi imaginează cum ar fi fost ca unchiul lui Milarepa să se reincarneze într-un bărbat în vârstă de treizeci şi opt de ani din Paris, care la rândul său trebuie să îşi purifice sufletul repetând povestea lui Milarepa de sute de ori. Parizianul cu viaţă anoastă nu şi-ar fi amintit de o existenţă orientală anterioară dacă o femeie şarmantă nu l-ar fi abordat într-o cafenea şi nu i-ar fi amintit de infamiile comise cu aproape un mileniu în urmă, undeva, într-un ţinut aflat la mii de metri deasupra lumii dezlănţuite.

Ce ar fi putut deveni o parabolă naivă, previzibilă şi moralizatoare se transformă într-un amestec dintre acel umor cu tâlc şi mitul grav, iar când vezi cum în cafeneaua unde stă la masă reîncarnarea celui care i-a facut zile fripte lui Milarepa îşi face apariţia o misterioasă ademenitoare ce-l ghidează într-o călătorie spre Tibet, nu-ţi mai rămâne decât să te întrebi dacă se păstrează reţeta ce i-a adus faima lui Schmitt: abilitatea de povestaş, acea reconfortantă candoare lăsată în urmă de modul în care alege să rescrie legendele şi reinterpretarea năstruşnică a simbolurilor sacre prin dialoguri pline de acrobaţiile deghizării şi de minciuni irezistibile, care te fac să-l consideri pe acest scriitor un inventator al iluzioniştilor spirituali.

Ediţia Livre de Poche (Editura Albin Michel) este însoţită de o postfaţă în care puteţi citi un interviu oferit de autor, prin care prezintă modul în care a receptat filosofia orientală, viziunea budistă asupra iertării şi a suferinţei, dar şi povestea lui Milarepa.

Editura Michel Albin, 1997

imagini: pictor Nicholas Roerich (www.wikiart.org)/commons.wikimedia.org

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here