Miracolul portughez – experimente si experiente intense

0
132

 

Deși lipsa de finanțări publice o afectează până la stagnare, cinematografia portugheză continuă să existe. Și, mai mult decât atât, continuă să producă filme care ajung să fie recunoscute și premiate la nivel internațional. Cu toate că la mijloc există o serie de investiții europene sau private, acest miracol nu ar fi posibil fără ambiția de a rezista – și eventual a răzbate – a cineaștilor portughezi.

BIEFF 2013 a acordat un spațiu semnificativ cinematografiei portugheze a ultimilor ani. Pe lângă includerea unor scurtmetraje în Competiția Internațională sau în Quinzaine des Réalisateurs Cannes, miracolului portughez i-a fost dedicat un program special. Cele șase scurtmetraje curate de BIEFF te trec prin groază, erotism, religie și intimitate, folosind abordări estetice originale care te hipnotizează de-a dreptul.

Așadar, cele șase sunt:

1.     The Gravedigger (Portugalia, 2013, R: André Gil Mata)

Primul scurtmetraj proiectat în cadrul programului este un amestec de animație stop-motion și live action, un basm în alb și negru cu tente horror. Ca în orice basm, personajele reunesc caracteristici fabuloase, dar și bizare de data aceasta: un gropar cu o figură monstruoasă, dar cu o inimă de aur, un pitic care îi decapitează involuntar pe cei care îi ies în cale și o prințesă – frumoasa adormită – care se îndrăgostește de groparul fără cap. Oricât de macabri ar părea, se construiește o poveste care conduce la un final fericit. Toate acestea narate din voice-over, ca pentru a anima și mai mult impresia de basm.

2.     To the wolf of Madragoa (Portugalia, 2012, R: Pedro Bastos)

Regizorul Pedro Bastos s-a inspirat pentru acest film după António Lobo de Carvalho, un poet din secolul al XVIII-lea, gonit și trecut sub tăcere din cauza creației sale prea îndrăznețe. Poezia sa avea un conținut explicit sexual, considerat necuviincios din perspectiva moralei catolice. În film, trupul dezgolit al călugăriței este contrapus în mod aluziv imaginilor cu icoane. Textul unei poezii de-al lui de Carvalho curge pe fundalul acestor imagini, sugerând existența unor relații sexuale între călugăriță și figurile masculine religioase. Un film contemplativ, non-narativ, compus dintr-o serie de tableaux-vivants și filmat pe peliculă. O ironie la adresa normelor catolicismului, dar și o revenire la începuturile cinema-ului.

3.     What my love must see (Portugalia/Franța, 2013, R: François Bonenfant)  

Dacă nu credeai că se poate face un film din trei cadre statice, What my love must see (Ce que mon amour doit voir) te contrazice. Filmul ni-l pune în față pe un actor în trei momente diferite ale zilei. De pe un acoperiș din Lisabona, actorul privește drept în cameră, stabilindu-se astfel o relație specială între noi – spectatori – și el. În prima parte – dimineața – melodia-cheie a scurt-metrajului se aude în surdină de la un radio. Mai târziu, după-amiaza, bărbatul este scăldat într-o suprasaturație de culori și începe să fredoneze cântecul auzit mai devreme. La sfârșit, înspre apus, melodia ne înconjoară din toate părțile, luându-ne captivi în universul filmului. What my love must see este o poveste subtilă și senzuală de dragoste și totodată o reflecție asupra cinema-ului însuși.

4.     Land of my dreams (Portugalia, 2012, R: Yann Gonzalez)    

Filmul ia forma unui road-movie în care protagonistele – Bianca și mama sa – conduc un show burlesc de striptease ambulant. Prima oprire: Porto. Bianca este o blondă frumoasă și senzuală, obiect al dorinței masculine. Recurentul și hipnotizantul Land of my dreams al cântăreței Anna Domino este o sursă complementară de fantezie și senzualitate. Mișcările languroase ale Biancăi, decorul tulburător naște fantezii sexuale și trezește în mama sa dorințe bizare. În final, nu știm unde se plasează cele două – în tărâmul viselor lor sau în realitate.

5.     Within Walls (Portugalia, 2013, R: Tânia S. Ferreira, Gonçalo Robalo)      

Within Walls recreează intimitatea unui cuplu în existența sa zilnică. Camera de filmat este închisă în apartamentul celor doi, exteriorul fiind filmat tot din interior. Fiecare cadru este focalizat pe detaliu, niciodată nu vedem întregul, ci doar părți. Rămâne la latitudinea spectatorului de a reconstitui. Chipul celor doi nu ne este dezvăluit – vedem o jumătate de profil, un ochi, însă nu mai mult de atât. Within Walls ne introduce unei realități, ne face martorii unor existențe și ajungem, gradual, să luăm parte la acestea. Nicicând nu au fost tabieturile cotidiene mai plăcute vizual.

6.     Siesta (Portugalia/Austria, 2012, R: David Krems & Hugo Furtado)        

Siesta este construit sub forma unui jurnal vizual al unei localnice din Barcelona, aparent singura supraviețuitoare în urma unei calamități. Filmul are patru capitole, fiecare conținând incursiunea femeii în locuri diferite ale Barcelonei – pe plajă, pe deal, în oraș și pe mare. Concluzia este aceeași peste tot: nicio urmă de alți supraviețuitori. Relatările localnicei sunt acompaniate de suport video, semănând cu filmări de vacanță ale unor turiști. Perspectiva unei Barcelone fără turiști este sumbră, dar și mai sumbră este privarea spectatorului de informații cu privire la calamitate: nu știm ce s-a întâmplat, când sau de ce. Tot ce vedem și auzim este post-calamitate. Care? Poate nici nu e nevoie să știm.

 

Pe lângă aceste șase scurt-metraje, BIEFF a inclus în Competiția Internațională alte două scurt-metraje portugheze: The King’s Body și As the flame rose, cel din urmă primind premiul pentru cea mai bună regie (João Rui Guerra da Mata). Câștigător al premiului pentru cel mai bun scurtmetraj în cadrul Quinzaine des Réalisateurs Cannes 2013, Wild Haggis a fost inclus în programul special Quinzaine des Réalisateurs. 

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here