Miss Daisy și șoferul său – Un pic despre discriminare și prietenie

0
526

Tema rasială este întotdeauna sensibilă. În spectacolul  Miss Daisy și șoferul său ea capătă nuanțe de toate felurile și putem urmări cum se transformă și cum se dizolvă.

În urma unui accident provocat de Miss Daisy, fiul ei, Boolie, decide să îi angajeze un șofer pentru a preîntâmpina orice alte situații neplăcute. Astfel, Hoke ajunge să lucreze pentru ei spre nemulțumirea lui Miss Daisy, care nu poate accepta sub nicio formă că are nevoie de ajutor și mai ales că are un șofer ”din ăla”.

Personajele principale fac parte din grupuri rasiale discriminate și violentate de-a lungul istoriei: Miss Daisy este o evreică sobră și aspră ce provine dintr-o familie înstarită iar Hoke este un șofer de culoare, needucat, cu un accent aproape enervant și cu o personalitate puternică. De adăugat și faptul că fiecare în parte, în vulnerabilitatea lui, descriminează la rândul său și are prejudecăți adânc înrădăcinate despre ceilalți oameni, indiferent de comunitatea sau grupul de proveniență. Pe de altă parte, au umorul care îi unește și ii face să se cunoască, să se accepte unul pe celălalt și, după ani petrecuți împreună, să devină cei mai buni prieteni.

Costumele și mișcarea scenică, precum și tonalitățile și accentul conturează tipologii și stereotipuri până când devin amuzante. Scena este o aglomerare de gânduri și decor – plină de obiecte mari , în dubluri și contraste, cu un podium ce o traversează precum un drum fără o direcție clară.

Este o societate americană de secol XX cât de poate de diversificată și de dinamică. Desfășurarea spectacolului este aproape filmică pe alocuri, iar trecerile de la un segment de timp la altul sunt profund dramatice.

 În final Miss Daisy îmbătrânește și, bolnavă fiind, ajunge inevitabil într-un spital-azil, iar Boolie este un om de afaceri apreciat și premiat. Hoke nu mai poate conduce, a îmbătrânit și el. Însă bucuria și pofta de viață rămâne aceeași, batrânul șofer o vizitează pe Miss Daisy pe cât de mult posibil și își petrec timpul împreună. Barierele convenționale au fost înfrânte definitv.

 Textul îi aparține lui Alfred Fox Uhry și face parte din Trilogia Atlantei.  Spectacolul  este o producție a Teatrului Evreiesc de Stat și este regizat de Claudiu Goga, în rolul lui Miss Daisy o  vedem pe Maia Morgenstern, în rolul șoferului Hoke pe Mircea Rusu, iar în rolul lui Boolie, fiul lui Miss Daisy, pe Mircea Dragomir. A fost prezent și pe scena Teatrului Nottara, în cadrul Fest(in) pe Bulevard.

Pe scurt, Miss Daisy și șoferul său este o comedie despre toleranță și despre o prietenie cu greu construită.

          

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here