Mobius Dick de Andrew Crumey – Inotand prin undele fictiunii postmoderne impreuna cu balena alba si pisica lui Schrodinger

0
554

Dacă Haruki Murakami și Dan Brown ar fi avut un copil cu doctorat în fizicムteoreticăƒ, numele lui ar fi fost Andrew Crumey. Iar ipoteza nu este nici pe departe fantezistă, dacă rămânem în logica romanului Möbius Dick (pardon de expresie), căci universurile paralele ce se întretaie cu o viteză amețitoare sigur ar mai suporta pe lângă dramele, aventurile, fanteziile, halucinațiile și visele lui Erwin Schrodinger, Robert Schumann, Carl Jung, Friedrich Nietzsche, Goethe, Nathaniel Hawthorne și Herman Melville, o mică poveste literară gay ce a influențat universul fără ca noi să ne dăm seama. Nu vă bateți capul nici cu posibilitatea că doi bărbați să aibă un prunc , e prea complicat, e ceva legat de unde cuantice, continuumul spațiu-timp derutat de o mașinărie de vid și o fată care se crede balenă. 

 

Möbius Dick e o farsă postmodernistă ce ține cititorul într-o poziție defensivă constantă, pentru că nimic nu e ceea ce pare. Rescrieri peste rescrieri a istoriei și a poveștii pe care tocmai ți se pare că ai citit-o și înțeles-o, te fac să te îndoiești de orice. Crumey încearcă pagină după pagină să te păcălească, să facă mișto de lipsa ta de cunoștințe, sau, dacă e cazul, să te flateze, să te facă exclami: Am văzut ce ai vrut să faci acolo, nu-ți merge cu mine, însoțit de zâmbetul de superioritate aferent. […] am citit cândva despre un scriitor francez care a mușcat dintr-o bucată de prăjitură, după ce a înmuiat-o în ceai, și imediat și-a adus aminte de copilărie. Flaubert, anunță Harry cu mândrie… Foarte bine, Flow-Bear, dacă așa vrei să-i spui. Cam ăsta e și genul de umor prezent de-a lungul romanului, o combinație de confuzii lingvistice și istorice ce te fac să zâmbești ironic, un soi aparte de umor sec britanic pentru intelectuali.

 

Unde excelează autorul scoțian este ușurința în a jongla cu metaficțiunile. Poveștile se suprapun, totul este o ficțiune în interiorul altei ficțiuni, dar cumva reușește foarte bine să lege până la final toate firele pe care le întinde de-a lungul romanului, și sunt multe. Amintesc doar parte. Avem o poveste de amor între un fizician, John Ringer, și o cunoscătoare într-ale literaturii pe nume Helen. Scena de flirt dintre cei doi, de pe la începutul cărții, este una frumoasă, un dans erotic presărat cu referințe filozofice, literare și științifice, în spatele Doctorului Faust se află Nietzsche, a spus Helen grav, și în timp ce privea în jos, Ringier i-a ghicit, că într-o galaxie îndepărtată, sfârcul pe sub pulovărul roșu. O idee împrumutată de la Schopenhauer, care a devenit crezul lui Wagner. Doar că legătura dintre cei doi este întreruptă brusc odată cu dispariția fetei. Firul lui Ringer e tras apoi într-un mic orășel scoțian, locație a unei mașinării cuantice dezvoltate de un om de știință incompetent și naiv, manevrat de o corporație lacomă, ce ar putea aduce sfârșitul lumii, aici intervine elementul conspirativ a la Brown. Celelalte personaje, protagoniste (Schrodinger, Schumann) sau amintite doar (Goethe, Jung, Nietzsche, Melville) sunt toate în căutarea unei balene fantastice, răspunsul la o dilemă, acea idee genială ce la va aduce validarea în fața societății și celebritatea.

 

Numele lui Schrodinger este intodeauna alăturat celebrei sale explicații a lumii cuantice, dacă ai o pisică într-o cutie, împreunムcu un flacon de otravăƒ, ea este în același timp și vie și moartă, mai multe universuri potențiale coexistă în interiorul cutiei, starea ei se stabilizează doar atunci când deschizi cutia și privești animalul. Crumey repovestește călătoria acestuia în Alpi la un sanatoriu de tuberculoși pentru a-și aprofunda studiile ce îl obsedează, doar că îi răpește laurii descoperirii ecuației ce stă la baza fizicii cuantice și îi dă unei fete, proiecție din viitor a lui Helen a€“ka Fata invizibilă, ce înoată prin undele spațiu-timp ca o balenă albă ( Melville e și el prezent în narațiune). Știu că sună confuz, asta pentru că este. Nu e genul de roman pe care să-l poți povesti, trebuie să-l citești. Confuzia e căutată de autor. Coincidențele și paradoxurile sunt la mare preț, iar plăcerea lecturii vine tocmai din încercarea de a ține pasul cu ansamblarea puzzle-ului.

 

Comparația cu Borges și Calvino, de pe coperta 4, poate păƒrea forțatăƒ, vorbim de niște titani, dar Andrew Crumey stă foarte sănătos pe propriile picioare de romancier. Möbius Dick e un joc postmodernist de căƒutare a ouăƒlor ascunse într-un text dens și rafinat, recompensa fiind o experiență literarムdeosebit de plăƒcutăƒ.

 

        

  Titlu:          Mobius Dick

    Autor:           Andrew Crumey

   Editura Univers, 2013

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here