Mood Indigo – un cub rubik cu 6 + fete

0
429

Orice medic știe că dacă unui pacient i-a crescut un nufăr în coșul pieptului, tratamentul este costisitor și neplăcut: suferindul trebuie să nu mai bea apă și să fie înconjurat de alte flori pentru ca nufărul să se ofilească de sete și de invidie.

Michel Gondry (Eternal Sunshine of the Spotless Mind) semnează regia și scenariul inspirat din romanul experimental Spuma Zilelor de Boris Vian, din care înflorește o povestea fantasmagorică de dragoste dintre Colin (Romain Duris L’auberge espagnole) și Chloé (Audrey Tatou Le fableux destin d’Amélie Poulain). Moștenitorul unei averi care să îi permită să nu se angajeze, Colin trăiește alături de prietenul/bucătarul/avocatul lui, Nicolas (Omar Sy – Les Intouchables) și se întâlnește des cu prietenul Chick (Gad Elmaleh – Midnight in Paris) – un fan înrăit  al filosofului Jean-Paul Sartre (Philippe Torrenton).

După ce ultimii doi se cuplează cu Isis (Charlotte Lebon) și, respectiv, Alise (Aïssa Maïga), Colin începe să se simtă singur. O întâlnește pe Chloé, o fată spirituală, cu care se căsătorește. Totul se schimbă în momentul în care Chloé se îmbolnăvește, Colin trebuie să se angajeze, iar Alise devine geloasă pe faimosul filosof, idolul iubitului ei.

Firul narativ are un schelet clasic de boy meets girl, însă asta este tocmai ceea ce permite spectatorului să se concentreze pe detaliile unei lumi concepute de Vian și interpretate de Gondry: o zi din viața obișnuită începe, pentru Colin, cu un cocktail sensibil de note false, pentru că este preparat de un piano-cocktail (invenția lui) și cu un mic-dejun gustos pregătit de Nicolas, căruia bucătarul de la canalul de gătit îi dă literalmente o mână de ajutor în bucătărie (îi întinde, mai exact, ingredientele din frigider și apoi se întoarce pe micul ecran pentru a da instrucțiuni).

Când se căsătoresc, Colin și Chloé plutesc de fericire (pentru că, spre deosebire de invitați, sunt sub apă!), iar când se dau jos din patul din camera lor (centrul universului cuplului), traiectoria se curbează. Razele de soare sunt casante și se sparg atunci când intră în cameră pe geam, iar ținuta ideală pentru un ginere care se respectă este nu la patru ace, ci la patru cuie (pentru că fixează mai bine cravata și butonii).

Deși poate fi acuzat că a ținut atât de mult să respecte cât mai mult structura cărții lui Vian, atât de mult încât personajele și mai ales relațiile lor sunt secundare tuturor detaliilor unei lumi care pare să fie construită din petice pestrițe aplicate realității, Gondry a mizat bine atunci când a ales să realizeze o cinematografie low-fi. Aceasta este ca o gură de aer proaspăt și amintește de desene animate, tocmai pentru că o bună parte din scene este obținută prin tehnica stop motion animation.

Derutante la început, mai ales pentru spectatorul care nu a citit deja cartea și nu este familiar cu stilul, toate tipicurile lumii închipuite a lui Colin schițează în mintea privitorului, pe parcursul filmului, o intuiție care îi sintetizează spiritul: realul este prezent în compoziția acestei lumi, ba chiar în proporții uriașe, însă atunci când încercăm să spunem exact cât, aceasta fuge ca argintul viu și se ascunde în spatele unor pereți care reflectă starea de spirit a lui Chloé, a unei perechi de pantofi care merg singuri cu entuziasmul unui câine scos la plimbare. Dacă nu este acceptată această convenție, scenariul riscă să frustreze și creeze nostalgii pentru filme în care actorii jucau personaje mai bine conturate.

Cu toate acestea, experiența traversării lumii delirante a lui Colin și Chloé este destul de intensă pentru a crea un conflict intens care să emoționeze atunci când starea de sănătate a protagonistei se agravează și să creeze tensiune și melancolie. Spuma zilelor (traducerea titlului original, în franceză L’écume des jours)  este o metaforă pentru amintiri, pentru că spuma este tot ceea ce rămâne zorilor de zi după ce, noaptea, apa se lovește de epavele din mare.

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here