Mr. Gaga – Un monstru sacru al dansului contemporan

0
268
foto: www.maximumcinema.ch

Cum hipnotizezi un spectator îndrăgostit de lumea dansului contemporan arătându-i şi culisele unui performance? Îl convingi să creadă în armonia mişcării invitându-l să vadă mai întâi o suită de căderi şi ridicări, de greşeli şi de întinderi ale muşchilor ce sfidează limitele. Îi întreţii iluzia stranietăţii şi după ce i-ai arătat anatomia concretă din spatele unui dans. Îi oferi voluptatea răbdării prin fragmentarea coregrafiei în sute de indicaţii ale unui coregraf de geniu. Îl imortalizezi pe coregraf în timp ce traduce sensurile profunde în zvâcniri musculare şi tendoane prinse într-un joc al membrelor. Acest coregraf, Ohad Naharin pe numele său, nu va renunţa să exprime inexprimabilul, până ce dansatorilor nu le iese în sfârşit mişcarea ce-l poate captiva, năuci sau cutremura pe spectator.

foto: www.cinemaclock.com/films
foto: www.cinemaclock.com/films

Mr. Gaga este un must see pentru cei fascinaţi de lumea dansului contemporan, dar şi o ispitire irezistibilă pentru cei care abia acum descoperă această formă de artă a corpului. În lumea coregrafilor de geniu, Ohad Naharin este inclus în aceeaşi galerie în care se află şi iconica Pina Bausch. Filmul documentar îl prezintă într-un joc de oglinzi, ce reflectă intimitatea biografică, nostalgia copilăriei, tensiunile maturizării, arta vizuală, simboluri şi istoria ţării sale.

foto: nwfilm.org/films
foto: nwfilm.org/films

Regizorul filmului, Tomer Heymann, face trecerea de la scenele acaparate de mişcările şi tensiunea corpului din timpul dansului la datele biografice aflate între mit şi real. Îşi propune să facă această trecere fără a întrerupe brusc ritmul coregrafiei. Pentru a realiza acest lucru, împrumută ceva din arta lui Naharin: simbioza alegorică dintre confesiune, dans, memorie, durere şi pierdere. Este simbioza ce leagă devenirea unui artist de istoria ţării sale, una dintre cele mai vechi, dar cu graniţe noi. Ohad Naharin participat la istoria recentă a poporului său şi la apărarea noilor graniţe, ce l-a făcut să cunoască războiul, absurdul fanatismului şi răzvrătirea împotriva conservatorismului. A dansat tragediile, dar şi noile speranţe. A sfidat canoane, redând, paradoxal, vechile tradiţii, însă fără patos, ci doar prin exuberanţa şi patima inofensivă a celui însetat de metafore şi fascinat de ritualul specific unui act performativ.

foto: The Boston Jewish Film Festival prod1.agileticketing.net
foto: The Boston Jewish Film Festival prod1.agileticketing.net

Naharin este un perfecţionist în ochii celor din trupa lui. Un artist mereu neliniştit, ce respiră prin mişcările care duc spre abisurile de nerostit ale sufletului, în ochii regizorului Tomer Heymann. Un magician al dansului care dezlănţuie un performance halucinant, sălbatic, mistic şi criptic, în ochii spectatorului. Acesta este portretul unui coregraf exigent, carismatic. În viziunea lui, fiecare mişcare a dansatorilor săi trebuie să exprime tensiunile, spasmele psihicului, stările febrile ale fiinţei. Acele stări intraductibile în cuvinte, aflate între instinct, pasiune, damnare şi alegorie mistică.

foto: t-as-vu-ma-plume.over-blog.com
foto: t-as-vu-ma-plume.over-blog.com

Ohad Naharin exprimă ca nimeni altul tocmai stările şi emoţiile sustrase tentativei de a le da un sens exprimat prin orice alta formă de artă în afara dansului. În Mr. Gaga, regizorului Tomer Heymann îi reuşeşte, printr-o sincronizare perfectă a informaţiilor, o celebrare poetic-vizuală a dansului. Demersul său pleacă de la spectacolul, suprarealist în sine, al repetiţiilor. Este un spectacol secret, în care jocurile anatomiei, ce nu mai pot fi detectate de spectator în timpul reprezentaţiei, preiau rolul principal. Dar, în loc să te trezeşti din transa dansului, în spectatcolul repetiţiilor te afunzi şi mai mult în suprarealismul relatiei dintre corp, emoţii şi căutarea sensului cu tentă existenţialistă.

foto: zagrebdox.net/en/2017/program
foto: zagrebdox.net/en/2017/program

Profunzimea capătă musculatură şi carnalitate, iar carnalul se contopeşte cu stările interioare volatile. Iată ceea ce descoperi în călătoria iniţiatică propusă de un spectacol de dans contemporan realizat de Ohad Naharin. Un astfel de spectacol, aduce la suprafaţă iraţionalul, părţile neexplorate ale psihicului şi absurdul. În viziunea unuia dintre cei mai mari coregrafi actuali, dansul contemporan devine un alter-ego al omului. Asemenea fiinţei umane, dansul contemporan are trup, emoţie şi o latură ce transcede interpretările concrete, banalul. Ohad Naharin este un coregraf inventiv şi perseverent care ţine la această legătură arhaică dintre om şi dans, redescoperită de avangardişti. Nu se dă bătut până ce nu face din dans mai mult decât o reprezentare a unui corp armonios ce îşi depăşeşte limitele pentru a stăpâni o fluiditate nelumească pentru limitele materiei.

foto: www.kinonh.pl
foto: www.kinonh.pl

Mr. Gaga este un documentar uimitor, indiferent dacă îţi place sau nu dansul contemporan. Nu este doar pentru cunoscători, deşi aceştia vor găsi o mare sursă de inspiraţie. Poate fi considerat mai degrabă genul de film prin care artistul poate face prozeliţi arătându-şi chipul din culise. Un chip incomod, lipsită de fundalul magic al decorurilor, dar seducător tocmai datorită pasiunii arzătoare pentru arta devenită o menire şi o ademenire mistuitoare, obsesivă.

Regizorul urmăreşte un scop destul de riscant: acela de a menţine interesul spectatorului pentru lumea din culise, după ce l-a sedus mai întâi cu fragmente ameţitoare din spectacole. Te va extrage brusc din mirajul vizual pentru a te aduce în decorul auster al sălii de repetiţii. Iar acest demers necesită găsirea unui echilibru între iluzie, ceea ce vrei să vezi pe o scenă şi modul în care dezvălui eforturile din spatele unor mişcări fluide. Trebuie să ai tact, astfel încât să deconspiri şi, în acelaşi timp, să păstrezi magia dansului. Să nu striveşti himera ce poate face ca până şi contorsiunile dramatice să posede naturaleţea lipsită de efort a firescului. Este poate cel mai important scop în ochii spectatorului intrat în transa indusă de coregraf. Din fericire, documentarul este o reuşită vizuală, oferind un spectacol cinematografic demn de spectacolele lui Ohan Naharin.

foto: www.rogerebert.com/reviews
foto: www.rogerebert.com/reviews

Tomer Heymann a pus la cale propria coregrafie, prin care le redă imaginilor din timpul repetiţiilor aura unei călătorii spre universul corpului. Astfel asişti la un spectacol dinaintea spectacolului. Sub indicaţiile coregrafului, dansatorii îşi redescoperă propriul corp şi învaţă cum să se supună în primul rând nu trupului, ci emoţiilor. Nu emoţia devine trup, deşi capătă corporalitate, ci trupul devine una cu stările sufleteşti. Nu emoţia trebuie adaptată la corporal, ci trupul este obligat să iasă din propriile-i limite pentru a exprima cât mai credibil emoţiile. Asta te face Tomer Heymann să crezi. În viziunea lui, un artist redefineşte rolul formei sale de expresie, de parcă ar încerca să o introducă în ADN-ul uman, încât să ai iluzia că a fost acolo de la începuturi, gata să fie redescoperită pentru a recrea lumea. Nu întâmplător, spectacolele coregrafului israelian permit o trezire la viaţă a celui mai vechi limbaj – trupul.

foto: The Boston Jewish Film Festival/prod1.agileticketing.net
foto: The Boston Jewish Film Festival/prod1.agileticketing.net

Ohad Naharin, aşa cum este prezentat în acest documentar -neliniştit, suficient de rebel încât să iasă de sub aripa unui mare coregraf chiar atunci când se află în etapa de început a carierei, pentru a-şi căuta propria indentitate – confirmă imaginea iconică a unui artist obsedat de atingerea perfecţiunii. Îi copleşeşte şi, în acelaşi timp, îi fascinează pe cei care fac parte din trupa lui. Pentru aceasta, perfecţiunea este sincronizarea perfectă dintre mişcare şi trăirile epuizante. Sincronizarea naşte spasmele trupului, cărora Naharin le oferă o capacitate uluitoare de a exprima nişte emoţii traduse într-un spectacol plin de simboluri. Acest spectacol devine halucinant şi magic pentru acel privitor ce se trezeşte ţintuit în faţa unei lumi paralele, a semnelor corporale.

foto: onedanceweek.com/mr-gaga
foto: onedanceweek.com/mr-gaga

Coregraful Ohad Naharin este capabil să-şi imagineze un alfabet al emoţiilor în care dansatorii vorbesc prin mişcările când fluide şi senzuale, când neliniştitoare, precum o urcare la suprafaţă a unei trăiri abisale angoasante, secrete, de neînţeles. Deşi te afli în sala de cinema, selecţia unor fragmente din spectacolele sale reprezentative devine un spectacol în sine, încât ai impresia că eşti un spectator invitat la un performance de dans contemporan.

foto: www.jfw.at
foto: www.jfw.at

Tomer Heymann este conştient de aşteptările celor din sala de cinema, dornici de a vedea o retrospectivă caleidoscopică a evoluţiei lui Ohad Naharin. Un astfel de film documentar i-ar fi dezamăgit dacă ar fi fost lipsit de fragmentele din cele mai importante spectacole ce au impus viziunea lui Ohad Naharin despre expresivitatea corpului. De aceea, regizorul alege el însuşi o coregrafie echilibrată între mirajul reprezentării finale, apogeul unor eforturi ce solicită mai ales psihicul dansatorilor şi culisele unui spectacol, în care egourile se frâng, se întind, îşi forţează limitele împreună cu trupul. Nu sunt nişte eforturi care nasc spasme de durere, cel puţin nu asta reiese din acest documentar. Perfecţionismul nu îl transformă pe coregraful genial într-un monstru al tocătorului de suflete şi demnitate. Ohad Naharin îşi păstrează aura de magician şi în sala de repetiţii. Aici, în ciuda criticilor, apare asemenea unui ghid care îşi îndrumă elevii să descopere, prin elasticitatea trupului, propria lume afectivă. Abia când ajung pe mâna lui Naharin află până unde pot coborâ prin mişcare, odată împinşi în lumea trăirilor imposibil de exprimat cu voce fermă.

foto: www.judiskateatern.se
foto: www.judiskateatern.se

Datorită lui Ohad Naharin, ce a făcut din simbioza dintre mişcare şi psihic o religie, o legătură mistica, gata să vindece, să exorcizeze, să revolte, să subjuge şi apoi să elibereze, dansatorii ajung să înţeleagă cât de multe pot exprima prin arta lor. Acesta poate fi unul dintre mesajele documentarului, care ajunge să exprime mai mult decât un elogiu adus unui mare coregraf.

Văzut de regizorul Tomer Heymann, Ohad Naharin devine purtătorul unui mesaj mult mai adânc, legat de natura umană. Ajungi să vezi dansul ca pe un ceremonial omniprezent în relaţia cu propriul psihic abisal, cu partea neîmblânzită şi neexprimată a personalităţii, cu propriul inconştient. Ohad Naharin şi-a asumat menirea de a te face să vezi în dans un ritual indispensabil pentru autocunoaştere, pentru o reconectare la sine. Îşi îndrumă dansatorii, prin frenezia mişcărilor sincronizate, astfel încât să facă trecerea de la existenţialism la explozia instinctuală. De la teatrul absurd la satira criptată despre societatea contemporană, despre alienare. De la spasmele angoasante la speranţă. De la realitatea apăsătoare la halucinantul suprarealist, precum o parabolă de nedescifrat în afara mişcărilor.

Citeşte şi Magritte şi Hokusai în două filme experimentale prezentate la Bucharest International Dance Film Festival (ediţia din 2016)

Bucharest International Dance Film Festival – Mit. Natură. Mişcare. Psihic

Magritte si Hokusai in doua filme experimentale prezentate la Bucharest International Dance Film Festival (editia din 2016)

Bucharest International Dance Film Festival – Mit. Natura. Miscare. Psihic

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here