Mr. Turner – Natura moarta in stil dickensian, cu aer laptos

0
616

Pe cât de uşor este aerul în nuanţe lăptoase din marinele sale, în care pigmenţii încep să plutească într-o ceaţă misterioasă, pe atât de greu este să-l interpretezi pe Turner, care în filmul regizat de Mike Leigh are consistenţa unei naturi moarte cu grimase şi cap de porc aruncat într-un interior dickensian.

Lumea lui Mr. Turner, aşa cum este prezentată în această peliculă, nu seamănă cu atmosfera evanescentă din peisajele sale inundate de lumina păstoasă, ci este încărcată de carnalitatea opulentă găsită mai degrabă în picturile realizate de Thomas Gainnsborough şi Frans Hals. Totuşi, dacă vreţi să vedeţi un spectacol vizual, ca în tablourile pictorului, nu veţi fi dezamăgiţi, trebuie doar să aveţi răbdare până când acesta găseşte locul de pe malul mării, unde să îşi aşeze şevaletul, la finalul vieţii.

Mike Leigh nu şi-a propus realizarea unui film biografic, plin de personaje şi muze care i-au marcat viaţa pictorului, încăierându-se pentru centrul de interes al compoziţiilor şi al vieţii sale mondene, iar tragediile ce îi vor căli talentul sunt ţinute sub tăcere în această peliculă. Regizorul a vrut, mai presus de orice, să iasă din zona de confort a unei acţiuni abundente, în favoarea unui studiu de personaj, alegând un Turner văzut prin ochii săi, deloc atractiv, şi renunţând la tentaţia de a include multe personaje secundare menite să anime povestea artistului prin anecdote picante. În acest demers l-a sprijinit interpretarea lui Timothy Spall, care uimeşte printr-o interpretare ce a fost recompensată la Cannes prin distincţia acordată celui mai bun actor, încât ai impresia că acest rol este doar un pretext pentru etalarea performanţelor scenice ale lui Timothy Spall.

În Mr. Turner, viaţa pictorului ce a reluat experimentele vizuale inundate de lumină, începute de Claude Lorrain şi continuate, peste ani, de impresionişti, este suprinsă la finalul ei, când faimosul pictor este ironizat de contemporani, marcat de boala tatălui, dar salvat de la singurătate de proprietara unui han de pe malul mării. Acţiunea monotonă de la începutul fimului, casa desprinsă parcă din atmosfera dezolantă creată de Charles Dickens şi prezenţa unui pictor conturat într-o manieră antipatică, respingătoare, cu trăsături grosiere şi dialoguri monosilabice, susţinute mai mult de mimica posacă, de tonul sarcastic sau de horcăieli ursuze, te pot păcăli. Dar interpretarea lui Timothy Spall răstoarna primele impresii nefavorabile, transformându-l pe respingătorul excentric într-un spectacol de compasiune bine ascunsă, umor ironic, sensibilitate candidă şi vizionarism artistic, încât ajungi să-l îndrăgeşti şi să descoperi copilul din spatele unui căpcăun dickensian.  

Iubitorii de artă vor aprecia, pe lângă efortul actorului de a intra în pielea unui artist, luând el însuşi lecţii de pictură pentru a transforma rolul într-o interpretare credibilă, şi talentul regizorului de a surprinde revoluţia începută de Turner şi continuată de impresionişti. Compoziţiile pictorului au produs o furtună în Academia Regală, prevestind sfidarea grupului impresionist de la Paris, unde avea să fie organizată prima expoziţie independentă de pictură împotriva influenţei clasice. Scenele în care Turner îşi expune lucrările ce împart colecţionarii în două: nonconformiştii vizionari şi contestatarii lor, adepţi ai moştenirii renascenstiste şi baroce înţepenite în tiparul artei italiane, exprimă cel mai bine imaginea unui mediu intelectual în derivă, precum unele nave din marinele sale. Apelând la descrierea acestui moment artistic, regizorul îşi perfecţionează studiul de caractere, prin conturarea unor tipologii umane care dau sarea şi piperul scenelor satirice -colecţionarii având gusturi conservatoare, snobii ce roiesc în jurul marilor artişti precum niste muşte lipite de faima unui excentric pe care nu-l înţeleg, doamnele simandicoase, veleitarii de salon şi oamenii simpli, care anima scenele demne de un Bruegel pe malul mării.

Mr. Turnerimpresionează prin consistenţa interpretarilor actoriceşti. De la actorii distribuiţi în rolulurile principale şi episodice, la figuranţii aleşi pentru a reproduce furnicarele din jurul unei aşezări pescăreşti unde se retrage pictorul, cu toţii reuşesc să recreeze o lume dintr-un alt secol, prin sincronizarea detaliilor, gesturilor, modului de a purta o conversaţie şi costumelor alese, datorită cărora protagoniştii par coborâţi dintr-un tablou realizat la cumpăna dintre secolele XVII-XVIII.

Filmul creat de Mike Leigh i se adresează, în primul rând, unui spectator avizat, capabil să aprecieze talentul unor actori demni de scena unui mare teatru şi curajul unui regizor ce preferă interpretarea personală a datelor biografice unei rigidităţi documentare ce nu permite abaterea de la portretul oficial, prezentat în manualele de istoria picturii.

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here