Napasta lui Radu Afrim – conjugarea lui ”contemporan” in dulcele stil clasic

0
266

Năpasta lui Radu Afrim seamănă cu una din nuanțele nou apărute care înnebunesc artiștii clasici – un fel de fucsia într-o paletă plină de degradeuri aprinse, un roz pudrat într-o mare de pasteluri  – altfel spus ”un ceva” căruia nu i-ai simțit lipsa până nu l-ai întâlnit. O piesă ca o ilustrație de Anne Bachelier – vodevil modern, cu personaje care își țin cu greu echilibrul la granița realității teatrale, creaturi imprevizibile cărora regizorul le-a oferit privilegiul de a-și decora singure purgatoriul.

Matematic vorbind, sunt doua constante care îți atrag atenția: prima ar fi numărul mare de oameni tineri care așteptau cuminți să primească semnalul de intrare – auzisem despre toga invizibilă de studenți care îl urmează pe Afrim și, by all means, este reală, iar a doua este muzica minunată a Luizei Zan, o voce fără de care Năpasta nu ar fi nici pe departe la fel de  hăituitoare.

Decorul imaginat de Vanda- Maria Sturdza este un mix de urban și cozy, în care tronează ghiduș o plasmă-fantasmă a tututor împătimiților de vizionat finaluri de Ligă în baruri și un mini aparat de făcut cafea – întîmplător,  neîntîmplător… nu mai ai timp să duci metafora la bun sfârșit că sala e infuzată de acordurile divine ale piesei ”Rozmarin în colţul mesei”, a cupletului Luiza ZanValentin Luca.

Ca stare generală, se exagerează constant, Afrim dând impresia unui iubitor de hiperbole și augmentative – și ca un bulgăre de zăpada patima pentru extreme contaminează, pe rând  fiecare personaj.  

Universul său – nebulos pentru unii, inovator pentru alții – nu a reușit să mă păcălească așa cum mi-aș fi dorit. Am avut permanent senzația unor trucuri de magie foarte reușite, cărora le ghiceam fără prea mult efort resorturile. Afrim știe pe ce butoane să apese și compoziția lui nu creează nicio clipă senzația de involuntar, de pur și simplu, de ”take me as I am”. Simți că Afrim se autocenzurează, că gândurile lui merg cu adevărat mult mai departe, dar că, în final, nu poate decât să se conformeze unui vocabular căruia publicul îi cunoaște semnele de bază. Grotescul, schizofrenia ludică de care sunt cuprinse personajele, abundența de roșu, abandonul forțat sunt acolo, cuminți. 

Jocul personajelor masculine a fost sincer- un Dragomir interpretat curat de un Mihai Călin matur și prezent în rol, un Gheorghe supus (Emilian Oprea)  plin de elan și patimă și un ocnaș (Marius Manole) care se cufundă în apele tulburi ale nebuniei, în cel mai liniar și mai bun sens al cuvântului.

Părții feminine colective nu i-am înțeles prezența decât în contextul unor aluzii la o senzualitate frivolă și facilă – sunt prezențe care trăiesc doar în decor: roșcate cu părul perfect întins care fie se sărută, blonde și brunete care fie țopăie mult prea vesele, ba se  unduiesc în tricouri subțiri și decupate de foarfece, dăruite de Afrim cu o subtilă valență de obiect al penitenței. Tai în carne vie, tai un material, tai sufletul, picioarele minciunii sau realitatea – tăietura devine preludiul organic al sfârșitului.

Anca, personajul feminin principal (interpretată de Simona Popescu), este prototipul feminității de o fragilitate maladivă, dar pe care o controlează abil și o folosește pentru a-i controla pe ceilalți. Seducătoare și lascivă, bântuită de demonii propri, ea nu cunoaște liniștea, fapt ce se traduce printr-un joc agitat și nefiresc. Faptul că în viziunea lui Afrim este și designer vestimentar, dă șansa psihozei să meargă mai departe. Anca e diva innamorata, un fel de Lady Gaga cu picioarele pline de pământ negru vegetal, o Magdalenă care își caută salvarea în Ion cel nebun, un spirit care nu se regăsește niciunde- de unde momentul suspendat în care eroina alege să rămână țintuită cu capul la propriu între coperțile operei originale a lui Caragiale.

Si cumva, dupa două ore de inexplicabile mesaje și efluvii de cadre, ajungi să crezi, la fel de inexplicabil, că lui Caragiale i-ar fi plăcut adaptarea lui Radu Afrim , i-ar fi dat like și, deloc inexplicabil, s-ar fi tăguit. 

Reprezentația piesei a avut loc în seara spre noaptea de 29 octombrie, în noua sală Multimedia a Teatrului Național București, în cadrul Festivalului Național de Teatru.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here