Nebune de fericire (La pazza gioia/Like Crazy) – Prietenia, ultimul refugiu al normalitatii

0
1564
foto: www.nonsolocinema.com

Multă poftă de viaţă molipsitoare. O prietenie între două femei din medii opuse, dar care împart aceeaşi dramă. O temă grea, tratată cu empatie, tandreţe, compasiune şi nonconformism. Un roller coaster de emoţii contradictorii. Un scenariu dinamic, menit să te poarte de la euforia unui road trip, la beţia adolescentină a bucuriei şi a complicităţii specifice unei evadări şi până la dezvăluirile răvăşitoare legate de un trecut plin de probleme apăsătoare. Acestea sunt ingredientele prin care filmul Nebune de fericire (La pazza gioia) te cucereşte încă de la primele scene.

imagine: www.mymovies.it/film/2016
imagine: www.mymovies.it/film/2016

Nebune de fericire este genul acela de film ce reuşeşte să-i facă pe spectatori să se îndrăgostească de personajele principale, datorită interpretărilor excelente şi contaminante ale celor două actriţe – Valeria Bruni Tedeschi şi Micaela Ramazzotti. Pregăteşte-te, aşadar, de o comedie efervescentă, care pleacă de la un subiect delicat – fragilitatea femeilor ce suferă de afecţiuni psihice. Este o comedie plină de iubire pentru umanitate, având o desfăşurare trepidantă, care te va face să râzi în hohote, dar şi să verşi o lacrimă, fără a prezenta dramele într-o manieră lacrimogenă, ci doar prin modul de a surprinde miracolul prieteniei în medii ostile şi în situaţiile critice ale vieţii.

imagine: www.regionmuseet.se
imagine: www.regionmuseet.se

Cele două protagoniste ale filmului – Beatrice (Valeria Bruni Tedeschi) şi Donatella (Micaela Ramazzotti) – devin cele mai bune prietene după ce ajung să împartă aceeaşi cameră într-o vilă din Toscana, unde condamnaţii cu probleme psihice sunt ajutaţi şi trataţi ceva mai bine decât într-un sanatoriu obişnuit (există nişte cadre în care artterapia face din pereţii vilei toscane un deliciu pentru adepţii artei murale contemporane). În acest loc, Beatrice îşi închipuie că este o femeie de viţă nobilă, adulată de bărbaţi importanţi la nivel mondial, însă trasă pe sfoară de un pasional amant plebeu. Când sfaturile şi bunele intenţii ale medicilor sau lipsa de maniere a colegilor de suferinţă o înfurie, le aminteşte tuturor de originile ei superioare şi de marea greşeală pe care a făcut-o donându-le vila transformată în sanatoriu, când putea bine mersi să facă din ea un hotel de lux cu spa şi toate facilităţile de care se bucură privilegiaţii din înalta societate.

imagine: www.rottentomatoes.com
imagine: www.rottentomatoes.com

Cu aere şi garderobă de regină libertină, revendicări de divă uitată, paşi senzuali de curtezană şi gesturi teatrale de histrionică bipolară, senina Beatrice ajunge să o înveselească pe depresiva Donatella, noua pacientă ce ascunde nişte drame năucitoare. Fiecare interacţiune dintre cele două accentuează inteligent, exploziv şi ingenios contrastul social şi psihologic, alimentând comicul deviat spre o zonă ce lasă loc interpretărilor adânci. Beatrice este logoreică, energică, neobosită, expansivă, căutătoare de aventuri. Trăieşte frenetic şi îi epuizează pe toţi cei din jur. Îi plac lucrurile fine, viaţa de huzur şi tot ce are un aer cochet şi rafinat. În schimb, Donatella, noua ei prietenă, este reţinută, apatică şi ternă, amintind de o adolescentă neînţeleasă ce se îmbracă numai în negru. Are un trecut dubios, iar din punct de vedere emoţional poate fi considerată este exact opusul protectoarei sale, Beatrice.

imagine: www.fotogramas.es/Cinefilia
imagine: www.fotogramas.es/Cinefilia

Beatrice va face totul pentru a o scoate pe Donatella din butoiul tristeţii ce a lăsat urme sumbre pe chipul ei. Cura pregatită pentru noua ei prietenă: o evadare de zile mari, cu stil, fast, bijuterii, bărbaţi generosi ori bădărani numai buni de păcălit, mese la restaurante de lux şi maşini desprinse parcă din filmele italiene devenite simboluri ale eleganţei. Şi cum ambele sunt falite, ideile trăznite de a face rost de bani, ale aristocratei închipuite, ţes un lanţ de aventuri, scene şi minciuni ce te vor face să râzi în hohote aproape tot filmul.

imagine: www.ilfattoquotidiano.it
imagine: www.ilfattoquotidiano.it

Îţi trebuie mult tact, un amestec echilibrat între umor şi tragic, plus acel talent în a evita cinismul revoltător (uneori) al unei comedii negre pentru a realiza de fapt o comedie senină precum o zi de vară italiană, ce porneşte de la drama cumplită a unor personaje care nu au reuşit să învingă demonii unor afecţiuni psihice. Iar Paolo Virzi dovedeşte că are toate aceste calităţi. Dincolo de contrastul dintre stările expansivei Beatrice şi abulicei Donatella, prezentat într-o manieră amuzantă, de zici că s-au întâlnit o histrionică de la curtea regilor francezi cu o adolescentă emo, sau un tort de bezea cu vodca depresivului, vei descoperi şi o abordare serioasă (fără a fi gravă) a cercului vicios ce amplifică stările negative ale personajelor. Un cerc format din persoanele ce le-ar fi putut ajuta, însă nu au făcut-o, din care ele ies cum ştiu mai bine, după regulile lor. Soluţiile găsite sunt expuse în multe scene în care profunzimea interpretării actoriceşti dă naştere unei reflecţii asupra definiţiei date normalităţii sau abordării corecte a bolilor psihice.

imagine: www.cultframe.com
imagine: www.cultframe.com

În noul său film – Nebune de fericire (La pazza gioia) – ce promite a fi una dintre comediile verii lui 2017 – regizorul a cărei faimă a crescut datorită filmului Human Capital, unde a jucat şi una dintre actriţele din acest film (Valeria Bruni Tedeschi), a evitat umorul caricatural facil, demn de bancurile nesărate cu (aşa-zişi) nebuni, şi mai ales grotescul. Deşi majoritatea situaţiilor comice sunt alimentate de efectele tulburărilor psihice, nu vezi nici măcar o scenă în care să ai impresia că personajele sunt umilite, deposedate de orice urmă a demnităţii. Dimpotrivă, în spatele comicului se ghiceşte o pledoarie pentru compasiune şi alteritate, dar mai ales un ochi satiric aruncat mai debrabă în direcţia oamenilor normali, din afara instituţiilor ce îi găzduiesc pe cei diagnosticaţi cu boli psihice. Lumea din care provin cele două personaje nu este nici ea prea sănătoasă, dacă ar fi să definim normalitatea prin disponibilitatea emoţională a părinţilor, empatia faţă de cel ce întâmpină probleme sau evitarea folosirii unei femei vulnerabile ca pe un obiect al plăcerii, de care trebuie să te debarasezi rapid pentru a nu-ţi distruge reputaţia.

imagine: ww.ilfattoquotidiano.it
imagine: ww.ilfattoquotidiano.it

Prin construirea unor personaje feminine impecabil interpretate, înzestrate cu multă candoare şi nevoie de afecţiune, pe care le trimite într-o călătorie plină de suişuri şi coborâşuri, dar niciodată lipsită de solidaritate, regizorul te face să te întrebi cine este de fapt bolnavul. Cel zăvorât într-un sanatoriu, departe de lumea normală, sau cei din lumea normală, care profită de semenii lor, îşi neglijează copiii, fac abuz de putere, răspund cu suspiciune unui strigăt de ajutor, cei pentru care nu există diagnosticul de inuman, care să-i trimita la un specialist? Este genul de întrebare care te face să vezi dintr-o altă perspectivă graniţa dintre normalitate şi patologic, şi mai ales relaţia toxică dintre psihicul fragil şi colectivitatea deloc tolerantă.

imagine: www.cinemas-utopia.org
imagine: www.cinemas-utopia.org

Nebune de fericire te face să râzi cu poftă de invenitivitatea spumoasă a personajului histrionic versatil, dar este mai mult decât o simplă comedie uşurică, prin care se face haz de necaz…şi cam atât. Dincolo de lejeritatea narcisistă prin care se raportează la propriile probleme un anumit personaj sau de luminozitatea degajată de majoritatea scenelor, pe fundalul Toscanei pitoreşti, specifice unei comedii estivale bazate pe tipologia personajelor feminine ce se redescoperă şi se vindecă prin binefacerile prieteniei, vei dibui o resemnificare inteligent redată a ideii de boală psihică.

imagine: www.finnkino.fi/eng
imagine: www.finnkino.fi/eng

Prin comicul situaţiilor şi prin ironia la adresa personajelor fără diagnostic, însă dezumanizate, din trecutul personajelor, Paolo Virzi îndrăzneşte să-ţi dea de înţeles că există o înţelepciune a celor despre care se crede că nu mai sunt stăpâni pe propria viaţă, că nu se mai încadrează în ritmul normal al oamenilor capabili de a-şi asuma responsabilităţi şi greşeli. Cele două protagoniste, prin redescoperirea plăcerii de a trăi şi de a interacţiona autentic, folosindu-se de prietenie şi loialitate, oferă lecţia unei supravieţuiri sănătoase, fireşti, dar şi oglinda incomodă în care apar marile boli ale societăţii moderne, cu oameni hrăpăreţi, părinţi absenţi, critici toxice, vulgarizare a tragediilor personale în ştirile cu iz senzaţionalist şi exploatare afectivă.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here