Noaptea Alba la Pensionatul Domnesc de Fete


Cand: 16 May 2015
Ora:19:30
0
494

La inițiativa ARCEN, Școala Centrală din București își deschide porțile publicului larg, printr-o serie de evenimente inedite. Noaptea Albă la Pensionatul Domnesc de Fete este un eveniment ce se desfășoară în cadrul Nopții Europene a Muzeelor, în data de 16 mai 2015.

Vizitatorii Școlii Centrale vor avea parte de tururi ghidate speciale care vor cuprinde istoria pensionatului de fete, povești despre elevele pensionului, despre femeile din perioada interbelică, educate la Școala Centrală, și explicații privind arhitectura neo-românească, inaugurată de arhitectul Ion Mincu.

Publicul este așteptat și cu o serie de expoziții: Desen și caricatură în presa bucureșteană din prima jumătate a secolului al XX-lea, dar și expoziția-manifest: Proiect pentru Muzeul Literaturii Române. Pentru prima dată la un eveniment ARCEN, 5 artiști contemporani vor expune o serie de lucrări și instalații, în cadrul expoziției: Școala: memoria experiențelor. În parteneriat cu Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, va putea fi vizitată și o expoziție de proiecte – Bucureștii lui Mircea Eliade, tema celui mai recent traseu-cultural ARCEN

La ora 24:00, are loc și Povestea de la miezul nopții, o conferință dedicată iubitorilor orașului București, tema fiind: „Mahalalele, mahalagii și mahalagisme”.

În acest an, vizitatorii se vor bucura și de grădina interioară a Școlii Centrale, deschisă pentru prima dată publicului. Aici vor exista o serie de instalații de lumină, muzică și un maraton de lectură din Jurnalul unei fete greu de mulțumit, de Jeni Acterian. În plus, în grădina interioară, te poți bucura de Limonada lui Iulian și poți degusta o prăjitură specială cu lămâie, pregătită după rețeta originală a Școlii Centrale, aparținând Elenei Malaxa.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here