Nobila doamna din Yodo – In spatele oricarui luptator sta o femeie care iese la timp din castel

0
642
Titlul te face să-ţi imaginezi ceremonialuri feminine în care se revarsă chimonouri mătăsoase cu foşnet discret, paravane pictate, rivalităţi amoroase, chipuri machiate spre a fi perindate prin faţa bărbaţilor nelimoşi pentru a-i îmbuna sau răvaşe clandestine pline de versuri emoţionante. Vor apărea şi aceste detalii în romanul lui Yasushi Inoue, dar mai întâi trebuie să treci de scenele în care nu vezi decât bătălii, castele incendiate, nobili obligaţi să-şi facă seppuku pentru a muri demn, nu înainte de a scrie ultimele versuri, aşa cum o cere un ritual morbid ce arată că japonezul nu renunţă la estetic nici în momentele cumplite. Deşi este dominat de un personaj feminin ce a existat şi în realitate şi i-a stat alături în calitate de concubină preferată faimosului războinic Hideyoshi, cunoscut de cititori dintr-un alt roman al lui Inoue (Maestrul de ceai) drept personajul feudal nemilos ce i-a ordonat lui Rikyu, cel mai artist în ceremonialul ceaiului, să-şi facă seppuku, Nobila doamnă din Yodo nu este un roman scris special pentru un public feminin, şi nici pentru cei dornici de a găsi într-un roman japonez numai paradele unor chimonouri, monologuri introspective în grădini cu iazuri şi irişi, aranjamente florale, suspine şi iubiri imposibile. Personejele feminine din acest roman, majoritatea trecute în planul secund, nu au timp de toate astea. Sunt prinse în urgia luptelor şi a palatelor asediate, şi îşi acceptă pierderile cu mimica indescifrabilă precum o mască de teatru No, nu plâng după castelul în flăcări din care au ieşit la timp şi îşi asumă împăcate aceeaşi soartă cu a bărbatului războinic. Inoue a păstrat însă interesul niponului pentru vizual, pentru descriptiv, aşadar vei avea parte şi de nişte peisaje spectaculoase din regiunea lacului Biwa sau de forfota picturală a unei capitale imperiale. Totuşi, dacă ar fi să redai vizual întreaga acţiune din roman, îţi poti imagina mai degrabă un paravan cu mai multe scene de bătălie, care, odată desfăşurat, ajunge să-ţi dezvăluie, prinse între aceste scene de razboi, interioarele unui castel medieval japonez, în care stau femeile şi aşteaptă demne şi calme să li se hotărască soarta şi, din când în când, le cer doamnelor de companie să le aducă un chimonou frumos, apoi să pregatească lectica pentru a se duce la soţii lor pe front.

Nobila doamna din Yodo - Castelul OsakaConsiderat a fi unul dintre acele romane istorice de căpătâi ale celor interesaţi de cultura şi civilizaţia japoneză, Nobila doamnă din Yodo are consistenţa unei scrieri clasice, în care datele sunt bine documentate, şi densitatea unei cronici pictate, cu scene de bătălie, castele tradiţionale în fundal, culori vii şi aglomerări dinamice de personaje cu mimici încrâncenate în timp ce mânuiesc sabia. Uşurinţa şi naturaleţea prin care Yasushi Inoue descrie scenele de bătălie grandioase, fără a renunţa la estetic pentru macabru, îţi aminteşte de scenele dintr-un film-cult al lui Akira Kurosawa – Kagemusha, a cărui acţiune are loc în aceeaşi perioadă a conflictelor militare ce au dus până la urmă la unificarea teritoriilor nipone şi la tranziţia spre Epoca Edo, în care Japonia s-a aflat sub conducerea clanului Tokugawa, perioadă ce avea să fie asociată politicii izolaţioniste, militarizării şi dezvoltării artistice a teatrului Kabuki şi a picturii dominate de stampele cu femei seducătoare din cartierele plăcerilor, ce aveau să fie imortalizate de Hokusai şi Utamaro.

Dar cine este această doamnă din Yodo? În istoria Japoniei este cunoscută sub numele de Chacha, urmaşa unui important clan de luptători, ras de pe faţa pământului odată cu frumosul castel într-un mod sângeros chiar la ordinul viitorului său stăpân, Hideyoshi, unul dintre unificatorii ţării. Ajunsă concubina favorită a lui Hideyoshi, Chacha este aruncată în mijlocul unor conflicte militare ameninţătoare şi decisive, ce păreau fără de sfârşit, şi carea aveau să schimbe pentru totdeauna modul în care va fi guvernată Japonia până în era Meiji. Deşi Hideyoshi era vinovat de moartea părinţilor şi a oamenilor importanţi din viaţa ei, Chacha devine fascinată de prezenţa lui, descoperindu-i o latură sensibilă dincolo de cruzimea deciziilor prin care va dispune de vieţile celor din jur după bunul plac de parcă ar muta piesele pe o tablă de şah. Această latură a lui Hideyoshi, pe care doar ea o poate vedea, o va face să oscileze multă vreme între a se abandona acestei atracţii de neînţeles pentru cititorul indignat, şi dorinţa de a-l omorâ în timp ce doarme lângă ea după o prima noapte împreună, în care s-a desfătat cu trupul ei abia ieşit din adolescenţă. Iubirea care ajunge să o domine pe Chacha în preajma tiranului Hideyoshi, de care toată Japonia se temea, dar pe care Împăratul se baza, nu este singurul detaliu afectiv de neînţeles pentru cititorul occidental, care va găsi în romanul lui Yasushi Inoue suficiente contradicţii sufleteşti încât să-i pună la îndoială capacitatea de a înţelege umanitatea sau de a crea nişte personaje credibile din punct de vedere psihologic. Totuşi, cei care au mai citit despre mentalitatea japonezului medieval prins în mijlocul unor conflicte militare îi vor spune că, dimpotriva, Yasushi Inoue a redat perfect aceste portrete psihologice din roman, pe care, dacă vrei să le înţelegi, trebuie să adopţi o altă viziune asupra lumii, pentru a reuşi până la urmă să vezi o Japonie de altadată prin ochii lor.

Nobila doamna din Yodo - bataliasursa imagine: history.info

Trăirile lui Chacha, acceptarea senină a căsătoriilor aranjate pentru surorile ei mai mici rămase orfane, prietenia dintre concubinele aceluiaşi războinic, care îl însoţesc pe front fără a porni ele însele un mic război al geloziei, uşurinţa prin care se ducea la îndeplinire macabrul ritual seppuku, de parcă se compuneau nişte versuri sau se înşirau gânduri în faţa unui peisaj, îţi dau impresia că ai în faţă nişte protagonisti din altă lume, ce adoptă un alt cod emoţional decât acela din lumea ta. Şi într-un fel aşa şi este. Nobila doamnă din Yodo nu este doar o incursiune în istoria, obiceiurile şi ritualurile Japoniei militare din secolul al XVI-lea, ci o lecţie despre modelarea culturală a componentei afective. Personajele acestui roman explorează nişte trăiri care încep să capete o anumită coloratură greu de înţeles de către occidentali, dar fireşti în lumea lor. Indiferent de ura pe care o au faţă de seniorul care le nimiceşte familia şi ia hotărâri in locul lor fără să clipească, mulţi îi vor arăta lui Hideyoshi bunăvoinţa odată luaţi sub aripa lui protectoare, cum se întâmplă în cazul lui Chacha, dar fără a fi acuzaţi de ipocrizie. În relaţiile umane din această Japonie a samurailor şi a valorilor feudale, specifice Orientului Îndepărtat, nu ipocrizia declanşează calmul politicos în faţa unei persoane care a stârnit cândva ura şi dorinţa de răzbunare, ci o întreagă etichetă atât de bine absorbită de psihicul personajelor, încât ajunge să reglementeze toată succesiunea de gesturi, decizii şi manifestări comportamentale la care majoritatea cititorilor de azi nu se aşteptau. În Japonia protagonistei, fascinaţia unei concubine pentru războinicul ce reprezentase cândva o ameninţare, însoţită de un ritual prin care îi arată respectul şi acceptarea (considerate semnele unei revoltătoare supuneri de către alţii), nu era deloc nelalocul ei, iar Chacha este conştientă de valorile lumii ei şi de aceea îşi asumă sentimentele pentru Hideyoshi, chiar dacă nu poate uita nici moartea familiei sale de care acesta se făcea vinovat.

Prima jumatate a acestui roman, în care datele istorice legate de bătălii, de poziţionarea domeniilor feudale sau de ierarhiile militare abundă în detrimentul unor portrete adânci şi elaborate, te face să te întrebi unde este acel Inoue din Puşca de vânătoare, liric şi plin de sensibilitate. Pare să fi abandonat simţămintele şi gândurile personajelor, nepăsându-i dacă vrei sau nu să fii mai degrabă în postura de cititor empatic decât în cea de privitor detaşat al unei cronici pictate din secolul al XVI-lea. Încă de la primele pagini, asişti la succesiunea rapidă a unor fapte, confruntări şi înşiruiri de personalităţi militare care îţi pot îngreuna lectura dacă nu cunoşti multe informaţii despre istoria Japoniei, de mare ajutor fiindu-ţi însă notele de subsol, prin care traducătoarea Magdalena Ciubăncan îţi mai oferă şi date legate de ce se face şi ce nu se cade la un banchet nipon cu oameni de vază. Dacă ai răbdare, atunci vei avea parte de o desfăşurare umană de stări şi gânduri despre iubire, abandon, maternitate, rivalitate, gelozie, vinovăţie şi jocuri de culise puse la cale în acele încăperi ale palatului interzise privirilor indiscrete, doar că tot acest ritual feminin de câştigare a unui statut privilegiat în preajma lui Hideyoshi este subtil precum o pictură japoneză în care feţele personajelor par a fi de porţelan şi lipsite de cutele gata să trădeze crispări, patimi, revolte şi dureri interioare. Gelozia naşte schimburi de răvaşe pline de fraze evazive atunci când se aduc în discuţie amănuntele care tulbură armonia din încăperile feminine şi alimentează un şuvoi de cuvinte măgulitoare prin care temutul Hideyoshi potolea mieros temerile concubinelor sale, dovedindu-se un bun strateg şi în viaţa conjugală, nu numai în relaţiile diplomatice, abilitate ce îl pune într-o lumină curtenitoare şi nebănuită pe acest războinic despre care mulţi ar fi spus că toate sentimentele frumoase îi sunt străine.

Chiar dacă celor ce i-au descoperit pe clasicii japonezi prin romanele scrise de Kawabata Nobila doamnă din Yodo li se va părea auster, dar perfect pentru a fi oferit cadou unui apropiat pasionat de tacticile militare, gata să-l citească având şi o hartă alături, pe care să urmarească traseul parcurs de samuraii lui Hideyoshi, romanul are suficiente pasaje în care lirismul japonez să iasă la suprafaţă, dar mereu în constrast cu ameninţarea morţii, a separării brutale, cu tristeţea personajelor, cu pericolul.  Scena în care mama şi tatăl vitreg al protagonistei decid să îşi facă împreună seppuku pentru a avea parte de o moarte demnă în timp ce flăcările cuprindeau castelul asediat de Hideyoshi, îmbină, într-o manieră stranie, întunericul şi frumuseţea efemeră, atât de bine reflectate de nişte versuri pe care aceştia le compun înainte de a-şi lua viaţa, încât ajungi să afirmi că japonezul de altădată nu renunţă la poezie nici măcar atunci când terifiantul ameninţă să-i înghită întreaga fiinţă.

O-ichinokata a fost prima care şi-a scris scrisoarea de adio către lumea aceasta:

În noaptea aceasta de vară, la ceasul când era rânduit să punem geană pe geană, oare cântecul cucului ne cheamă spre tărâmul viselor ?

A fost rândul lui Katsuie să-i scrie răspunsul:

Cântecul cucului să înalţe spre nori numele ce va rămâne în faţa acestei vremelnice nopţi de vară.

Nobila doamna din Yodo - copertaEditura Humanitas Fiction, 2016

 

feature image: esacademic.com

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here