Nuferi negri – Gradina pictorului Monet si enigma din jurul unei crime

0
1791

Dacă îţi vine să te scufunzi în culorile impresioniştilor, mai ales în cele folosite de Monet, şi îţi plac romanele în care misterul ce înconjoară anchetarea unei crime nu este decât un pretext folosit de autor pentru a emite observaţii cu tâlc despre natura umană, atunci nu vei mai lăsa din mână cartea Nuferi negri.

Începutul romanului scris de Michel Bussi te va face să-l compari imediat cu serialele poliţiste a căror acţiune se petrece în zonele pitoreşti ale Franţei. Aşa cum se întâmplă în aceste seriale, indiciile din roman sunt puternic legate de secretele unei aşezări mirifice, dar mai ales de cele mai atractive şi luminoase obiective turistice.

Un astfel de obiectiv turistic plin de lumină şi culoare a devenit un loc de pelerinaj pentru iubitorii Impresionismului. Este vorba despre faimoasa grădină din satul Giverny, unde se află şi lacul plin de nuferi amenajat de Monet pentru a-l inspira în crearea unor capodopere atât de vânate de colecţionarii împătimiţi.

Tot un tablou cu nuferi vâna şi afemeiatul Jerome Morval, unul dintre cei mai buni chirurgi francezi. Ar fi făcut orice pentru a-l avea. Iar dorinţa lui de a intra în posesia unei astfel de picturi nu era întrecută decât de obsesia pentru femeia ai căror ochi aminteau de nuanţele din picturile lui Monet.

Înainte de a-şi îndeplini visul de a-şi atârna un Monet preţios în salonul casei (cea mai frumoasă din Giverny), Jerome Morval este găsit mort chiar în pârâul care a făcut posibilă existenţa faimoaselor grădini cu nuferi. În buzunar avea o ilustrată cu nuferi, pe care scria Unspreze ani. La mulţi ani!

O fi de vină furia vreunui soţ gelos? Sau a unei amante părăsite, pe care Morval o lăsase însărcinată, apoi o abandonase? Să-i fi făcut de petrecanie chiar devotata lui  soţie, mereu la curent cu aventurile sale, dar care era prea dependentă de confortul oferit de prosperitatea infidelului medic pentru a divorţa? Să fie un dealer de artă, care făcea tranzacţii ilegale? Sau poate o persoană din trecut, căreia victima îi distrusese viaţa? Oricare dintre aceste piste poate duce la criminal, aşa cum toate cele trei personaje feminine din roman ar putea deţine cheia desluşirii misterului.

Odată cu apariţia celor trei personaje vei descoperi trei vârste feminine şi trei ipostaze de visătoare care vor să lase în urmă regatul lui Monet, Giverny, pentru a-şi îndeplini menirea. Fanette, cea mai mică dintre ele îşi doreşte să devină pictoriţă. Are un talent precoce dublat de isteţime. La unsprezece ani, Fanette ştie ce îşi doreşte de la propria viaţă, aşadar urmează îndemnul profesoarei de a picta un tablou care să intre în concursul pentru o bursă ce îi va permite să devină eleva unei şcoli prestigioase de artă.

Stephanie, profesoara lui Fanette devine şi ea un personaj central. Este cea mai frumoasă femeie din Giverny şi cândva fusese curtată asiduu de Jerome Morval, bărbatul afemeiat găsit mort în pârâul ce traversează grădinile create de Monet. Apariţia unui anchetator şarmant, cu aer de rebel pe motocicletă, o va face pe Stephanie să creadă că a venit în sfârşit bărbatul care să îi ofere şansa de a cunoaşte marea dragoste şi care să o ia cu el, departe de Giverny şi de o căsnicie nefericită.

Povestea elevei talentate la pictură şi a seducătoarei profesoare îndrăgostite de scrierile lui Aragon şi care tot repetă celebrul lui vers Crima de a visa să se instaureze va fi spusă de un al treilea personaj feminin, trecut de 80 de ani, care locuieşte în vechea moară din Giverny. Această femeie aflată la apusul unei existenţe pline de turbulenţe va fi cea prin ai cărei ochi vei descoperi satul lui Monet şi vei privi desfăşurarea anchetei.

Al treilea personaj feminin devine povestitoarea din umbră. Enigmatica povestitoare va tot schimba importanţa indiciilor pentru a furniza acea voluptate necesară cititorului de romane poliţiste inteligent scrise, care vrea mai întâi să fie derutat pentru a savura apoi clipa revelaţiei uluitoare cu privire la identitatea criminalului şi la încrengătura de motive.

Modul în care Michel Bussi ştie să îţi lase în cale momeli pentru a te face să spui că ai intuit numele asasinului, ca apoi să îţi răstoarne toate aşteptările, transformă intriga poliţistă într-o poveste cu multe straturi. Nu lipsesc nici observaţiile ironice despre fetişizarea unui loc prin marketingul turistic excesiv, ce îl transformă într-un kitsch, nici părerile amare despre localnicii deveniţi prizonierii unui satuc frumos, dar încremenit în trecut, pe care doar turiştii îl pot considera un paradis, şi nici trimiterile spre unul dintre cele mai importante romane ale lui Aragon (Aurelien), care vorbeşte şi despre cei ce visează să cunoască lumea, dar nu pot scăpa din capcana un astfel de loc pitoresc.

Vei mai admira la Michel Bussi abilitatea de a doza suspansul, astfel încât să ofere şi acel răgaz de care admiratorii lui Monet au atâta nevoie pentru a contempla grădina cu nuferi, înainte de a fi prinşi în ritmul alert al succesiunii unor probe ce dezvăluie episoade întunecate din satul atât de iubit de Monet datorită luminii vitale pentru nuanţele căutate cu atâta sete de impresionişti. Astfel, scenele calme cu peisaje ce îşi aşteaptă pictorul impresionist pentru a le imortaliza în orele în care lumina dezvăluie nuanţe nebănuite iau deodată o turnură alertă, care te ţine cu sufletul la gură odată cu năvălirea unui alt indiciu menit să îţi răstoarne toate aşteptările cu privire la deznodământ.

Poţi spune despre Nuferi negri că face parte din categoria romanelor care te ademenesc printr-o intrigă poliţistă pentru a te invita de fapt să reflectezi la mesajele oferite de existenţele personajelor. Toate cele trei personaje feminine te fac să vezi mereu altfel imaginea satului Giverny tot aşa cum lumina din momentele diferite ale zilei îl obligă pe un pictor să modifice nuanţele. Una vede culorile schimbătoare, alta o captvitate, iar cea de-a treia descoperă cu stupoare o prezenţă invizibilă ce a schimbat din umbră vieţile tuturor, inclusiv a celei îndrăgostite cândva de cel mai frumos loc din Giverny.

Marele talent al lui Michel Bussi a fost acela de a intui proporţia corectă a fiecărui ingredient care transformă Nuferi negri într-un roman hibrid. Autorul îmbină echilibrat calităţile apreciate de cei pasionaţi de artă cu desfăşurarea palpitantă de care au nevoie cei dependenţi de suspans.

Deşi acţiunea este plasată într-un loc ofertant pentru descrieri, nu vei da peste scriitura unui autor ispitit de calofilie, pregătit să transforme grădinile lui Monet într-o butaforie, cum ar face un autor mediocru. Dimpotrivă, Michel Bussi deviază obsesia turiştilor de a năvăli în Giverny pentru a obţine cea mai frumoasă poză care să ateste prezenţa lor în altarul vegetal al lui Monet spre o reflecţie satiric-acidă asupra modului în care dorinţa de a conserva un loc idilic devine până la urmă un coşmar pentru locuitorii transformaţi în fuguranţii unui tablou ce trebuie să rămână neschimbat, pentru a le încânta ochii celor aflaţi doar în trecere.

Vă voi dezvălui un alt secret. Giverny este o capcană! Un decor minunat, cu siguranţă. Cine ar putea visa să-şi ducă viaţa altundeva? Un sat atât de drăguţ. Dar va voi mărturisi: decorul este încremenit, împietrit. (…) Aici trăim într-un tablou. Suntem zidiţi! Se crede că suntem buricul pământului, că merităm drumul, cum se spune. Dar peisajul, decorul, în cele din urma ne năclăieşte. Un fel de spoială care ne lipeşte de decor. O spoială zilnică de resemnare. De renunţare…

Bussi nu îi uită nici pe cititorii depedenţi de metafore, pentru care un roman ce face referire la capodoperele picturii trebuie să lege dramele personajelor, maniile asasinului şi culorile unui tablou într-un lanţ de simboluri care ascunde cheia descifrării secretelor. Nuferii pictaţi de Monet reflectă stările personajelor şi ascund indicii preţioase, care sunt devoalate pe măsură ce ancheta ameninţă liniştea asasinului.

Nu doar pasionaţii de pictură vor fi răsfăţaţi. Lor li se alătură cei pentru care marile romane clasice furnizează citate preţioase pentru acele romane care îmbină intriga detactivistă şi observaţiile psihologice. Modul în care Bussi foloseşte cunoştinţele de istoria artei evită nevoia etalării ostentative a erudiţiei. Autorul optează mai degrabă pentru o inserare naturală a trimiterilor spre capodoperele lui Monet şi ale lui Aragon, care se integrează cu sens în ritmul poveştii.

Citeşte şi Muza – Poveştile tabloului misterios

Muza – Povestile tabloului misterios

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here