Numele altora. Povestiri (in principiu) scurte – Scene pe care le-ai mai trait

0
394

Familiar. Acest cuvânt îţi vine în minte după ce parcurgi majoritatea prozelor scurte incluse în volumul Numele altora. Regăseşti în cele 18 povestiri scene trăite la job, la întâlnirile cu prietenii din copilărie, rămaşi aproape şi după ce te-ai mutat în chirie, într-un oraş mai mare, la finalul studenţiei, frânturi de conversaţii receptate fără să vrei în vreo cafenea sau poveşti auzite de la alţii, care vor să pară interesanţi imaginându-şi că duc o existenţă demnă de filmele lui Tarantino sau de romanele decadent-incandescente cu boemi tripaţi.

În (aproape) toate povestirile scrise de Cosmin Leucuţa îţi vezi reflectat, ca într-o succesiune de oglinzi, mai mult sau mai puţin confortabile, un prezent personal. Ai impresia că priveşti scenele unui film minimalist, inspirat din propria rutină, dacă faci parte din generaţia celor născuţi după 1986, care preferă joburile de birou, visurile realizabile după 17:00, conversaţiile amuzante despre cupluri destrămate, relaţii secrete sau prieteni ce renunţă la burlăcie peste noapte, şi mai ales veşnica pendulare între o viaţă lipsită de griji şi angajamentele pe termen lung, când bate ceasul biologic al maternităţii.

Personajele alese de Cosmin Leucuţa dau glas întrebărilor, nemulţumirilor, speranţelor şi confuziei des întâlnite în vieţile cititorilor ajunşi la vârsta de 30 de ani. Vei descoperi scene cotidiene din relaţii de cuplu ajunse într-un impas, epuizate de rutină, vei reauzi nişte replici adesea rostite de prietenii tăi atunci când se plâng de partener sau de răceala acestuia, pusă pe seama unei posibile infidelităţi, sau îţi vei reaminti de propriile opinii depre job, relaţiile de lungă durată, flirturi şi prietenie. Scenele curg într-un ritm natural, întreţinut de nişte dialoguri simple ce exprimă aceleaşi probleme care par din ce în ce mai complicate după o anumită vârstă, când ai impresia că nu le mai poţi amâna sau ignora.

În loc să-şi oblige personajele să îşi rezolve problemele existenţiale prin soluţii alambicat-sofisticate, Cosmin Leucuţa preferă să le abandoneze într-un prezent fragmentat în discuţiile purtate într-un bar obscur, în apartamentul unui prieten, în timpul pregătirii pentru o petrecere de nuntă sau în dormitorul unui apartament prea strâmt pentru visuri. Această plutire în prezent oferă lecturii o fluiditate pe care o regăseşti doar în prozele ce reflectă simplitatea unor vieţi scăldate în lejeritatea nepăsării, dar prin care se strecoară grav temerile, angoasele şi întrebările despre un viitor incert.

Deznodământul prozelor din volum nu are de fiecare dată acea turnură surprizătoare, preferată de cititorul pentru care o povestire trebuie să includă neapărat un mix de suspans, mesaje frapante şi concluzii spectaculoase, însă deţine un ingredient salvator: ironia. În povestirile despre nişte personaje cu vieţi din care spectaculosul a fost alungat există o ironie născătoare de imprevizibil, ce îi priveşte de undeva din umbră, precum acel personaj-martor nevăzut, dar care prinde glas în final.

Printre acele povestiri în care ai impresia că îţi sunt oglindite propriile obiceiuri şi întrebări se mai strecoară şi câteva demne de o povestire scrisă de Bukowki, de scenariul unui film despre o adolescentă rebelă şi însărcinată sau despre gangsteri mărunţi ce ajung să consume tot felul de substanţe dubioase, cu nume greu de pronunţat. Aceste povestiri ies din tiparul stabilit de majoritatea prozelor, căpătând mai degrabă forma unei parodii la scenariile pentru filme neo-noir americane sau cu tineri ajunşi printre interlopi,care îşi iau în râs propria decădere odată nimeriţi în marasmul viciilor cu efecte ireversibile.

În cele 18 povestiri, Cosmin Leucuţa nu vrea să te acapareze printr-o succesiune alertă de evenimente înghesuite în câteva pagini, ci vrea să îţi reţină atenţia stabilind o relaţie de intimitate între tine şi personajele sale. Ai impresia că le zâmbeşti complice personajelor când îţi aprobă opiniile sau dubiile cu privire la anumite relaţii sau alegeri, că le înţelegi dramele aşa cum le înţelegi şi pe ale tale. Complicitatea (uneori incomodă) la care invită personajele cărţii le va fi suficientă unor cititori dornici de a savura mai degrabă nişte proze scurte fără acrobaţii introspective, dar în care să se regăsească, pentru a li se confirma autenticitatea propriilor trăiri.

Citeşte şi articolul 6 cărţi de proze scurte pentru vacanţa de vară

6 carti de proze scurte pentru vacanta de vara

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here