Nuovomondo (Golden Door) – Mincinoasa Lume Noua

0
953

Pe vremea când oamenii nu-şi puteau da check in pe Facebook pentru a vedea rudele îngrijorate dacă au trecut cu bine Atlanticul, iar săracii erau atât de săraci încât nici nu aflaseră de existenţa atlaselor şi a enciclopediilor cu poze frumoase, nişte fotografii cu morcovi mari cât o colibă, măsline cât bolovanii, copaci din care începeau să cadă monedele precum fructele date-n pârg sau ţinuturile unde curgeau răuri de lapte în care se îmbăia femeia iubită nu erau considerate opera unui suprarealist, ci o imagine a realităţi. Pentru nişte sicilieni amărâţi şi uitaţi de lume la începutul secolului trecut, aceste fotografii însemnau promisiunea unei vieţi îmbelşugate, în care hărnicia lor să fie cu adevărat răsplătită. Şi unde altundeva puteau găsi Tărâmul Făgăduinţei promis acelor sărmani cărora le mai rămâneau iluziile dacă nu în America, denumită Lumea Nouă ? Imaginarul lor, ce amesteca naivitatea infantilă, deformarea prin entuziasm a realităţii celui ce nu mai avea nimic de pierdut şi gândirea magică a omului hrănit din prima zi cu superstiţiile bătrâneşti, transformă această Lume Nouă într-un tărâm exotic, în care doar copiii vrăjiţi de basme puteau crede. Azi, cei care se simt umiliţi de interogatoriul prin care sunt nevoiţi să treacă pentru obţinerea vizei de America nici nu-şi pot închipui cât de norocoşi pot fi pe lângă strămoşii care, pentru a intra în paradisul tuturor posibilităţilor, erau nevoiţi să treacă prin purgatoriul din Insula Ellis, vegheat de impasibila Statuie a Libertăţii ce nu se prea sinchisea de injsuta loterie a trierii imigranţilor care, în acest film, seamănă cu împărţirea unor detinuţi în mai multe categorii.

Nuovomondo - maslineleimagine: dicarlofilmblog.wordpress.com

Regizat de Emanuelle Crialese, filmul Nuovomondo (Golden Door), multipremiat la Festivalul de Film de la Veneţia în 2006, pleacă de la nişte drame reale, adunate într-un tablou în care disperarea este realistă, dar modul în care sunt percepute şi rezolvate problemele virează spre un suprarealism liric în care halucinantul este închis în bagajul sufletesc adus de imigranţii cărora li se refuză demnitatea. Totuşi, în ciuda scenelor cu pasagerii amărâţi înghesuiţi la clasa a III-a, care ajung să cadă unii peste alţii când începe furtuna, şi a degradantei trieri de pe insula Ellis, ce amitea de anticamera unui lagăr, viziunea poetică a lui Emmanuele Criesse îţi va răsturna expectanţele, în sensul bun. Dacă te aşteptai la o perspectivă neorealistă asupra mizeriei, candoarea şi imaginarul personajelor ce rezistă în faţa abrutizării la care sunt condamnaţi adesea cei umiliţi fac din tabloul dezolării o pictură naivă, o poezie delicată din pasiunea pentru o frumoasă rusoaică interpretată de o Charlotte Gainsbourg de nerecunoscut când nu apare în filmele lui Lars Von Trier, şi din interogatoriul pentru acceptarea în Lumea Nouă o piesă de teatru în care absurdul şi discursul umanist despre nevoia de sensibilitate vrea să se facă auzit într-un dialog al surzilor născut atunci când se întâlnesc două mentalităţi şi două civilizaţii având priorităţi şi valori diferite.

Nuovomondo - poza de grupimagine:www.corriere.it

Austeritatea călătoriei şi brutalitatea vieţii mizere nu sunt reflectate de acea carnalitate densă a unui film neorealist apăsător, şi nici de povestea romantică înfiripată între Salvatore Mancuso (Vincenzo Armato), sicilianul care vrea să-şi scape familia din mizerie, şi enigmatica străină Lucy (Charlotte Gainsbourg), care vorbea o engleză impecabilă, şi despre care celelalte pasagere ce se uitau curios la ţinutele ei rafinate, incompatibile cu sărăcia de la clasa a III-a, spuneau că ar fi fost de fapt nevasta unui aristocrat din Rusia ţaristă, pe care îl părăsise pentru un american, deşi ea făcea tot posibilul pentru a refuza nişte cereri în căsătorie insistente menite să-i asigure intrarea în America (numai femeile căsătorite erau primite). Întâlnirea dintre cocheta Lucy şi amărâtul sicilian inadecvat, ce putea fi luat drept un ţăran cam taciturn şi greu de cap, nu cunoaşte evoluţia spectaculoasă a idilei dintr-un film din categoria celor despre Titanic (deşi înghesuială de la clasa a III-a şi haosul din timpul unei furtuni amintesc de minutele ce prevesteau naufragiul unui pachebot). Ezitările personajajului masculin dezarmat de francheţea misterioasei seducătoare care-l cere de soţ uitând de cutumele machiste pentru a-i spune apoi că vrea doar un paşaport conjugal fals, de intrare în Lumea Nouă, iau forma unei apropieri emoţionale ce salvează până la urmă firescul din relaţiile umane în momentele dificile, dar pe care spectatorul ce îşi imaginează sudul nemilos, abrutizant şi pulsional din acea Italie descrisă în povestirile scrise de Pavese, s-ar putea să le considere nefiresc de candide, mai ales când stâlpul familiei renunţă la masca de patriarh aprig pentru cea de îndrăgostit răbdător cu femeia după care i s-au aprins călcâiele.

Nuovomondo, lăudat pentru forţa imaginilor de epocă şi pentru interpretarea actorilor capabili de a recrea versomil autenticitatea socială şi psihologică a unei perioade, este o alternanţă înşelătoare între disperare şi speranţă, între dezolare şi umorul plin de compasiune, între duritatea imaginilor ce reprezintă ruralul din sudul Italiei, desprins parcă dintr-un tablou de Le Nain, dar având sensibilitatea lui Murillo, ce-l salvează de căderea într-o variantă monstruoasă a naturalismului specific lui Zola, şi poezia vizuală suprarealistă ce descrie modul în care personajele ce nu vorbesc prea mult îşi reprezintă de fapt lumea din afara locului de baştină, pe care îl părăsesc pentru prima oară. Între superstiţiile unei bătrâne ce încă mai crede în riturile primitive care scot spiritele rele din femei şi imaginile onirice în care imigranţii plutesc într-un ocean de lapte, din care încep să răsară pălării Belle Epoque, taţi, fii, dar şi iubiţi care se caută din priviri, regizorul manipulează reperele spaţio-temporale şi prejudecăţile într-o estetică vizuală experimentală, în care inserează elementele unei coloane sonore compuse (şi) din hituri cântate de contemporani şi dialoguri aburde care, paradoxal, îi permit spectatorului să respire când situaţia personajelor i se pare sufocantă, mai ales că nu se vrea o redare fidelă a realităţii, ci extragerea unui mesaj pătrunzător atemporal despre acceptare, umanitate, speranţă si relaţia cu mediul străin.

Nuvomondo - morcovul

imagine: youtube.com

Tocmai alternanţa dintre imaginile cu tentă realistă şi cele aparţinând unei fantasmagorii onirice prin care putem intra în gândurile personajelor, ce nu par mintoase la început, devine imprevizibilă şi te poate ghida spre două perspective în interpretarea filmului. Una este perspectiva documentară din categoria Prin ce dificultăţi au trecut strămoşii nostri pentru a răzbi, care îţi poate trezi curiozitatea specifică unui istoric interesat de validitatea poveştii din film şi care începe să verifice dacă într-adevăr imigranţii deveneau subiecţii unor teste de inteligenţă deoarece nu se dorea un amestec între cetăţenii americani şi nişte străini cu IQ redus, dacă femeile nu erau primite fără a face dovada existenţei a unui soţ sau măcar a unui logodnic, sau dacă trierea era un proces degradant şi cinic precum cel din film. În schimb, dacă ai vrut să vezi filmul datorita imaginilor cu tentă suprarealistă ce promiteau o mai mare importanţă acordată experimentului cinematografic decât veridicităţii naraţiunii, atunci vei prefera o perspectivă simbolică asupra dramei cu mesaj atemporal şi vei aprecia mai mult scenele din cea de-a doua jumătate a filmului, în care dialogurile dintre evaluatorii ce par lipsiţi de empatie precum nişte dezumanizaţi preocupaţi de calitatea genetică, asemenea unor nazişti, şi ţăranii sicilieni luaţi de proşti, dar care dovedeau o profunzime afectivă provenită tocmai din modul simplu şi natural prin care puteau discerne între cruzime şi umanitate, între artificial şi firescul mers al vieţii. Tatăl ce şi-a îmbarcat familia spre Lumea Nouă face din piesele unui puzzle ce măsura înteligenţa o fermă, arătând cât de priceput şi bun este pentru a munci în acest nou tărâm, unde se vrea util. Prostie şi limitare în ochii celor preocupaţi de triere, seninătate, compasiune şi inocenţa omului simplu în ochii celor ce văd umanitatea din spatele unor aparenţe rudimentare. Gesturile şi replicile sumare ale protagonistilor ce intră perfect în pielea unor oameni ce nu înţeleg limbajul sofisticat şi inuman al celor ce îi iau la puricat (la propriu) devine o alegorie a incapacităţii de a-l percepe pe străin drept uman, fără suspiciuni şi prejudecăţi.

Dacă ignori partea narativă, sumară, şi păstrezi doar scenele de pe Insula Ellis, poţi considera Nuovomondo o reflcţie cinematografică universal valabilă, despre modul în care setăm filtrele percepţiei la întâlnirea cu străinul având obiceiuri şi valori diferite, despre a avea sau nu dreptul de a formula nişte criterii de respingere în funcţie de nivelul temerilor în faţa necunoscutului ce ne bate la uşă, despre legitimitatea de a-i cere să renunţe la anumite valori sau de a-i măsura intelectul în dauna zestrei emoţionale. Când îi este criticată mama, despre care se crede că ar fi înapoiată mintal deoarece nu înţelege rostul controlului corporal ruşinos şi al testelor de evaluare, ale căror cerinte i se par aberante, unul dintre protagonişti iese din tăcerea devenită o formă de autoconservare şi ţine un discurs despre căldura sufletească, despre importanţa familiei şi despre injustiţia de a nu înţelege dorinţa familiei sale de a putea munci într-o ţară unde se poate trăi decent, că doar oamenii buni la suflet şi cuminţi pot fi utili societăţii chiar dacă nu par deţinătorii unei inteligenţe sclipitoare. Oare nu poate deveni util un imigrant care aduce şi suflet în construirea unei naţiuni măreţe, sau viitorul este un trecut darwinist? Este genul de întrebare care va persista după finalul peliculei despre intrarea în Lumea Nouă, şi care îţi aminteşte de oamenii fugiţi de sălbăticia progresului în ţările considerate a fi populate de sălbatici, doar pentru a găsi o inocenţă pierdută, considerată primitivă sau o trăsătură a oligofrenilor în lumile dezvoltate.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here