O paranteza in timp – Jeanette Winterson aduce in prezent o piesa de Shakespeare

0
699

Pentru a-l sărbători pe Shakespeare, Humanitas Fiction aduce în România proiectul editurii britanice Hogarth, care le-a lansat o provocare unor scriitori contemporani foarte populari în rândul cititorilor din întreaga lume. Aceşti sciitori fost invitaţi să reviziteze piesele lui Shakespeare, apoi să le reinterpreteze în romanele lor. Alegând piesa târzie Poveste de iarnă, Jeanette Winterson li s-a alăturat unor autori faimoşi precum Howard Jacobson (piesa Neguţătorul din Veneţia), Anne Tyler (Îmblânzirea scorpiei), Margaret Atwood (Furtuna), Tracy Chevalier (Othello), Edward St. Aubyn (Regele Lear), Jo Nesbø (Macbeth) şi Gillian Flynn (Hamlet).

Nu vreau să vă dau prea multe amănunte despre modul în care Jeanette Winterson a mutat personajele, teritoriul acestora, dramele furtunoase, universul afectiv şi deznodământul în zilele noastre. V-aş strica plăcerea lecturii ce se bazează mai ales pe calitatea scriitoarei de a se folosi de atuurile unui bun povestitor pentru a te ţine cu sufletul la gură. Acest roman te acaparează prin intimitatea afectivă împărtăşită de personaje cu tine, cititorul, dar şi printr-un fir narativ ispititor, efervescent şi nostalgic, plin de trăiri tumultuoase, de brutalitate şi cruzime psihologică, dar şi de un romantism împachetat în simbolurile culturale apreciate de cititorii erudiţi. O paranteză în timp este un roman străbătut de tristeţea răscolitoare, dar şi de umorul savuros. Vei avea parte de o interpretare năstruşnică, plină de tâlcuri legate de metehnele şi de visurile omului modern, de o poveste ce pledează pentru compasiune, empatie şi mai ales pentru diversitatea umană.

Nimic din ce ţine de patimile clocotitoare ale fiinţei umane, de metamorfozele afective uimitoare, de zvârcolirile în focul geloziei furibunde având urmări fatale, de infamiile abjecte sau de aspiraţia spre salvarea prin iubire nu i-au fost străine lui Shakespeare. Şi-a văzut contemporanii aşa cum erau: şi cruzi, dar şi fragili, şi dezlănţuiţi, dar şi temători, şi ignoranţi, dar şi avizi de a cunoaşte lumea, şi intoleranţi cu semenii pe care nu îi înţelegeau, dar şi nemiloşi cu ei înşişi. Dacă ar face o călătorie în secolul nostru, probabil că lui Shakespeare i-ar sări imediat în ochi toate problemele din lumea personajelor reunite de Jeanette Winterson în romanul O paranteză în timp. Dar nu s-ar mira şi ar spune că victimele pasiunilor din zilele noastre nu sunt decât nişte veri mai tineri şi mai nerăbdători să dea în clocot ai nesăbuiţilor din epoca lui.

Gelozia omului de afaceri dominator, incapabil să o controleze pe soţia cu sensibilitate de artist, conflictele dintre taţii indisponibili şi fii răzvratiţi împotriva unor adulţi goliţi de pofta de a trăi frumos, efectele mercantilismului globalizat, căutarea unui refugiu în persoana considerată a fi marea iubire şi neputinţa în faţa unei realităţi ostile distorsionate de suspiciuea infidelităţii disctructive. Ei sunt demonii care populează noua societate. De fapt, sunt aceiaşi, doar că purtau alte măşti în vremea lui Shakespeare. În zilele noastre, regii au fost înlocuiţi de magnaţi, reginele de cântăreţe visătoare, atât de râvnite de cei puternici, iar copiii pierduţi îşi găsesc părinţi pe alte continente. Pe scurt, în locul regelui Leontes al Siciliei apare un afecerist influent, modelul unui mascul Alfa invincibil. În locul bunului său prieten bănuit că i-a sedus nevasta este un creator de jocuri video cu suflet de poet, care se inspiră din visul avut de Nerval pentru a crea un Paris virtual unde i-a putut păstra pe toţi cei pe care i-a pierdut de-a lungul vieţii.

Există o scenă reprezentativă pentru întâlnirea, dincolo de timp, a celor înstrăinaţi, dar şi a sensibilităţii din alte vremuri cu preocupările omului modern. Este o scenă dintr-un joc video în care penele unui înger suspendat între zidurile unei clădiri pariziene inspiră scrierea unor pagini demne de o reverie în care frumuseţea şi tristeţea sfâşietoare se suprapun. Aceste pagini opresc timpul în loc pentru a te ţintui într-o bulă în care imaginea atemporală a unui oraş inundat de penele unui înger decăzut pluteşte deasupra realităţii. Îţi vine să le reciteşti ori ce câte ori simţi că lumea din jur devine incompatibilă cu nevoia de cufundare în frumos, în linişte şi în sensibilitatea lirică.

Modul în care Jeanette Winterson îmbină trimiterile spre jocurile video şi lirismul parizian oferă una dintre cele mai frumoase scene apărute într-un roman, în ultimii ani. Nimic nu pare desuet şi greu de sincronizat în pasajele poetice din această carte. Lirismul care se prelinge într-o linişte a durerii ce pluteşte peste lumea personajelor se învecinează cu acţiunea antrenantă, fără a crea o rupere de ritm deranjantă. Opoziţiile care ajung să coabiteze în sufletul uman se simt atât în stările personajelor, cât şi în ritmul evenimentelor prinse între acalmia candidă şi furia tenebroasă, dezumanizantă, de care ajunge să fie stăpânită o fiinţă umană ce se simte vulnerabilă, trădată, pusă în faţa posibilităţii de a pierde fiinţa iubită.

Jeanette Winterson a reuşit să readucă în romanul ei abilitatea lui Shakespeare de a transpune coliziunile dintre personaje, dintre modul diferit în care percep realitatea sau intenţiile celuilalt şi dintre propriile lor trăiri contradictorii. În acest roman se ciocnesc mentalităţi diferite. Se încaieră perspective opuse asupra existenţei şi se iau la harţă mecanisme de apărare în faţa propriilor mustrări de conştiinţă, a neîmplinirilor ce vor duce la un război absurd, pornit de la nişte detalii greşit interpretate. Ca în orice piesă de-a lui Shakespeare, şi în romanul O paranteză în timp reacţiile personajelor sunt disproporţionate, patimaşe, explozive, cu efecte înspăimântătoare. Dar umorul este şi el omniprezent. Jeanette Winterson îl distribuie nepărtinitor, dublat de o cantitate vitală de compasiune pentru fiecare personaj care îi răneşte pe cei iubiţi, oricât de greu i-ar fi cititorului să-l ierte.

Aşa cum Shakespeare a detectat slăbiciunile anonimilor şi a plămădit din ele personaje reprezentative pentru unele tipologii umane, Jeanette Winterson a colecţionat multe dintre apucăturile şi reacţiile afective toxice ale omului actual, printre care vanităţile, narcisismul, lipsa cumpătării, impetuozitatea autodistructivă, refuzul de a păstra echilibrul când apare tentaţia luptei pentru dominaţie şi teritoriu. Din ele a creat nişte personaje ale căror fapte ce pot stârni dezgustul vin de fapt dintr-un hău în care s-a pierdut strigătul prin care aceste personaje îşi manifestau nevoia timpurie de iubire, şi care nu a fost auzit la timp. Există însă posibilitatea vindecării oferite de timp. De fapt, în acest roman, timpul permite intervenţia miraculosului în cotidian, dar este un miraculos obţinut doar prin apariţia unor personaje ce îşi dau voie să îşi manifeste acele trăiri afective capabile să umanizeze o fiară, aşa cum devenise unul dintre personajele geloase.

Timpul este reprezentat de fiecare personaj astfel încât să devină un alfabet subiectiv care să permită descifrarea propriei drame. Este un timp al căderii din paradisul regăsit în poezia lui Nerval şi în plimbările pariziene, conservate în lumea virtuală a unui joc video atipic. Este un timpul fragmentat în secundele care fac trecerea de la fericire la tragedia celui ce a pierdut fiinţele dragi, indispensabile propriei existenţe. Este  timpul ireversibil al destrămării, al pierderilor, al însingurării. Este un timp precum o mască hâdă, al demonilor interiori. Dar mai este şi un timp reversibil al reparaţiilor, al iertării. Un timp al celor ce vor să păstreze cu orice preţ dramul de umanitate care li s-a cuibărit într-o existenţă ce ar fi putut fi acaparată de abandon, de pierdere sau disperare. Aceste forme ale timpului permit o comunicare între două generaţii: cea a părinţilor ce şi-au distrus vieţile capitulând în faţa orgoliilor şi cea a Perditei, fiica înstrăinată de familie prin decizia unui tată gelos, ce şi-a bănuit soţia de trădare. Printr-o breşă în timp se vor furişa prospeţimea şi empatia din lumea Perditei spre lumea devastată de vanităţi ale puternicului ei tată, promiţând o regenerare neaşteptată.

O paranteza in timp - copertaEditura Humanitas Fiction, 2016

 

 

 

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here