O viata de om – Scrisa pentru cititorii empatici

0
2256

O viaţă de om le va plăcea mai ales cititorilor dornici de a găsi un personaj în care să admire întreaga fragilitate a lumii şi de a cărui bunătate să se ataşeze. Ei vor descoperi în acest roman tipologia personajului care dă ce are mai bun în el şi care ajunge să capete consistenţă abia după ce pierde totul, într-un mediu înconjurat de peisaje devenite un paradis pentru turişti, dar care în anii ’30 năştea mai degrabă perdanţi înăspriţi mult prea devreme.

Actorul Robert Seethaler (ce a jucat şi în filmul Youth al lui Paolo Sorrentino) face parte şi din categoria scriitorilor talentaţi, ce reuşesc în mai puţin de 200 de pagini cât alţii într-un roman-fluviu: să concentreze într-un ritm domol o întreagă existenţă, precum şi esenţa unui secol cu o mie de chipuri, zguduit de schimbări, să te emoţioneze fără sentimentalisme, să te facă să trăieşti alături de personajul său. Şi mai are o calitate: aceea de a te convinge să te ataşezi de un personaj şters, taciturn, stângaci în relaţiile interumane, ce îl obligă de obicei pe un scriitor să aleagă un stil arid pentru a-i face portretul şi pentru a-i descrie traiectoria existenţială, dar şi nu şi pe Robert Seethaler. Acesta scormoneşte încăpăţânat pentru a scoate la suprafaţă o frumuseţe umană chiar şi acolo unde alţii ar fi văzut doar cenuşiul unei tristeţi depresive şi o monotonie infinită.

În centrul romanului se află Egger, un om al secolului XX. Egger poate fi considerat un supravieţuitor, unul discret, lipsit de medalia eroului, care şi-a găsit fericirea într-o singură iubire, mult prea scurtă. A prins modernizarea satului său din creierii munţilor austrieci, unde s-au construit primele teleferice, a iubit, a pierdut, a continuat să trăiască atunci când nu mai avea motive, a cunoscut frontul şi bucuria colectivă provocată de imaginile cu primii paşi pe Lună.

În epoca lui şi în comunitatea izolată unde a trăit, Egger ar fi fost condamnat la nefericirea prin respingere şi inadaptare încă din născare. Fiu al unei femei considerate de obicei oaia neagră a familiei, rămas orfan şi adoptat de o rudă care îl folosea mai degrabă pe post de servitor al familiei sale, lipsit de afecţiune şi de perspectivele oferite de un mare oraş ce i-ar fi permis evadarea din mediul copleşitor, Egger devine un bărbat singuratic, însă deloc plictisitor sau nesuferit, deoarece autorul ştie cum să-i surprindă latura candidă, ghicită în spatele crustei de om neprietenos, incompatibil cu legăturile umane.

După vârsta majoratului, Egger pleacă din casa rudei care i-a traumatizat copilăria şi îşi caută propriul drum, unul nu foarte îndepărtat de satul austriac izolat unde a şi crescut. Îşi construieşte o căsuţă într-o vale (cum atfel decât) singuratică, visează la o mică grădină care să îi asigure strictul necesar şi face tot felul de munci pe care le poate executa de obicei un bărbat solid, harnic şi tăcut, capabil de a duce poveri fără a se plânge.

Pentru Egger, viaţa împărţită între liniştea căsuţei din valea aflată în afara satului şi munca solicitantă este una cum nu se putea mai liniştitoare după anii petrecuţi alături de unchiul care îi aplica nişte corecţii fizice ori de câte ori avea ocazia. Însă va descoperi cât de mult îi poate schimba viaţa apropierea umană când o întâlneşte pe Marie, angajata hanului din sat. După un ritual de curtare năstruşnic, Egger o cere de nevastă, iar Marie acceptă. Pentru a-şi dovedi sieşi că este un bărbat capabil de a se asigura ca femeii iubite să nu îi lipseacă nimic, Egger se angajează la compania de construcţii ce schimbă pentru totdeana vieţile sătenilor după ce transformă satul izolat într-o staţiune extrem de frecventată.

Nu îţi va lua mult până să îţi dai seama că de fapt vei citi un roman despre o fericire sfidător de fragilă, dar care lasă o viguroasă urmă în memoria cititorului datorită plăcerii oferite de lectură. Egger este personajul ce simbolizează omul faţă de care viaţa este crudă, lăsându-l mereu la voia unor evenimente de care nu se poate feri. Totuşi, autorul îi rezervă personajului mult încercat o reîntâlnire stranie cu fiinţa pe care a iubit-o cel mai mult, acea reîntâlnire vindecătoare după o existenţă strivitoare.

În ciuda unei existenţe dramatice, Egger devine simbolul omului capabil de a găsi o cale de supravieţuire psihologică după ce pierde totul, iar stilul cinematografic al scriitorului face din tentativele sale de a suptavieţui nişte pagini care să îţi păstreze viu interesul până la final. De fapt, autorul demonstrează că poate crea o proză vie chiar şi fără o naraţiune dinamică. Totodată, stilul său, care alternează evenimentele dramatic-alerte cu lentoarea descriptivă, îi va da un farmec aparte acestei cărţi, amintind şi de filmele pline de cadre poetice, fotografice. Pasajele descriptive te fac să te simţi precum un călător într-un sat austriac, iar echilibrul stilistic îi atrage până şi pe cititorii speriaţi de pasajele descriptive minuţioase.

Citeşte şi În Calabria – Un pitoresc imprevizibil

In Calabria – Un pitoresc imprevizibil

 

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here