Obaba – Cand orasul se afla intr-un calator

0
398

Poţi lua un călător dintr-un oraş, dar, uneori, nu mai poţi scoate oraşul din călător. Poveştile, misterele şi legendele şoptite de locuitori pe la colţuri îl pot urmări dincolo de încheierea excursiei, mai ales când este vorba despre un oraş mic, dintr-o zonă aproape izolată, unde plictiseala şi închiderea în sine a comunităţii nasc povestiri înspăimântătoare, fantome şi mici psihoze colective legate de vietăţi aparent inofensive.

Într-un astfel de orăşel se aventurează Lourdes, interpretată de Barbara Lennie, cunoscută şi datorită filmului The Skin I Live In, regizat de Pedro Almodóvar. Ea alege Obaba, o regiune mitică din Ţara Bascilor pentru a finaliza o temă dată de profesorul ei- să aleagă un loc, apoi să filmeze cât mai multe detalii privind traiul cotidian, dar şi aspectele mai putin cunoscute din viaţa localnicilor. Rezultatul: un jurnal de călătorie plin de suspans, amănunte şocante, dar prezentate subtil, şi, mai ales, o experienţă care trezeste interesul pentru latura mai puţin luminoasă a psihicului uman.

Filmul regizat de Montxo Armendariz a fost bine primit de criticii din Spania, fiind o variantă inteligentă a filmelor cu tentă horror. Scenele şi detaliile sângeroase au fost înlocuite de secretele personajelor, despre care ţi se oferă doar câteva indicii terifiante, mai mult sub forma scornelilor unor localnici având prea multă imaginaţie şi timp liber. Obaba este genul de film în care teama este provocată nu de amânuntele ostentative, vizibile, ci de modul în care protagoniştii ajung să perceapă realitatea, după un anumit declic. Spaima ia forma unei angoase difuze, ce nu poate fi legată imediat de un amănunt precis, de unde şi farmecul acestui film psihologic, gata să te ţină captiv până la ultima scenă. Regizorul Armendariz ar fi putut fi un Marquez mai întunecat şi dornic să îmbine fiorii unui thriller cu viziunea transgeneraţională, mai întâi trecută prin lentilele unui realism magic.

Imaginează-ţi o studentă din aglomeratul Madrid, ajunsă într-un orşel unde timpul a rămas în trecutul plin de poveşti halucinante, cu aer borgesian, care, în loc de clasica vedere trimisă rudelor pentru a le spune că totul e bine, găseşte la magazinul de suveniruri numai poze alb-negru pline de personaje cu priviri goale, pierdute sau înfiorătoare. O astfel de fotografie care o intrigă este şi cea reprezentând clasa unei profesoare (Pilar Lopez de Ayala) ce se luptă cu morile de vânt pentru a-i educa pe copiii din Obaba, dar sfârşeşte prin a fi oaia neagră după ce seduce un adolescent. Această profesoară îi trezeşte interesul curioasei Lourdes, oferindu-i doar acele indicii eliptice, menite să adâncească mai mult enigmele din jurul foştilor elevi, nicidecum să conducă spre acel deznodământ clar.

Vrând să parodieze scenariile horror ieftine, regizorul o trimite pe Lourdes la hanul unui bărbat considerat a fi depozitarul tututor faptelor malefice din Obaba. Nu vă gândiţi însă la clasicul proprietar al unui hostel al groazei, acel sadic însingurat care intră peste femeile pe care le cazează şi le ciopârţeşte în cabina duşului. Acest personaj se dovedeşte a fi unul ambiguu. Are privirea întunecată, nu inspiră încredere, dar sinceritatea dezarmantă prin care prezintă legendele sumbre şi faptele puse de vecini în cârca lui, în faţa călătoarei având aspiraţii de regizor, de parcă toate acele acuzaţii sunt nişte obiective din patrimoniul turistic, o fac pe Lourdes curioasă, ghidându-se după vechea prezumţie de nevinovăţie acordată celor ce nu ascund trecutul.

Aura întunecată din jurul acestui hangiu este întreţinută şi de pasiunea lui pentru şopârlele colecţionate, prea mici pentru a o speria pe nou-venita Lourdes, dar suficient de faimoase printre localnicii dornici să le amintească străinilor de rolul negativ avut de una dintre ele în runda finală a unei rivalităţi din adolescenţa hangiului. Unui astfel de personaj i se mai adaugă unul bântuit de vocea surorii ce nu a murit, se pare, într-un accident, şi o femeie bârfitoare, cu al său frate ce a devenit surdo-mut peste noapte şi care îngrijeşte şopârlele hangiului, de care l-au legat câteva secrete din şcoala primară.

Scenele imită acea trecere de la fotografiile recente, vii, la cele îngălbenite, dintr-un album de familie, oamenii din Obaba fiind obligaţi să rămână legaţi unii de alţii mai rău decât nişte rude obligate să împartă aceeaşi masă din când în când. Deşi comunică prin simbolurile unei tăceri complice, uneori acuzatoare şi pline de ranchiună, deloc toleranţi cu oamenii diferiţi, locuitorii nu se pot abţine, odată rămaşi singuri, să nu pomenească numele unui vecin mai des decât pe cel al propriilor copii, iar Montxo Armendáriz stie cum să redea într-o manieră credibilă tocmai acea încrengătura masochistă ce îi leagă pe oamenii din colectivităţile oraşelor izolate, ce se zbat în propriul venin, apoi sunt gata să-l transforme pe străin în canalul de scurgere al unor amintiri toxice.

Totuşi, în mijlocul acestei lumi apăsate de propriile închipuiri ce schimonosesc memoria colectivă, Lourdes va găsi mici insule de intimitate şi tablouri ale unui spaţiu domestic apărat de privirile iscoditoare, unde senzualitatea şi inocenţa nasc un joc amoros interzis de vecini, dar bine apărat de protagonişti. Unul dintre oamenii senini şi discreţi din Obaba este un imigrant din Germania, proprietarul unei mine, taciturn la prima vedere, al cărui fiu corespondează cu o femeie din ţara natală, după ce i-a găsit adresa într-un vis.

Ghidată prin labirintul uman de carismaticul fiu al profesoarei ce şi-a sedus unul dintre elevi, apoi s-a refugiat în casa neamţului ostracizat de vecini, Lourdes găseşte motive pentru a rămâne legată de Obaba, deşi alţii, în locul ei, ar fi fugit mâncând pământul. Aici se regăseşte pe sine, experimentează prima legatură amoroasă cu adevărat importantă, apoi îşi găseşte inspiraţia creatoare. Decizia finală va fi una bizară, dar tocmai acesta este şi meritul regizorului, ce amână răspunsurile cu privire la magnetismul inexplicabil exercitat de Obaba, care, dintr-un loc al groazei, devine un spaţiu iniţiatic.       

Obaba a fost proiectat şi în cadrul Festivalului Hip Trip, dedicat filmelor despre călătorii.

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here