Oblivion – Drag & drop

0
487

Potrivit regizorului Joseph Kosinski (Tron: Legacy), această Misiune imposibilă futuristă constituie un omagiu adus filmelor SF din anii ’70. Nici nu știe câtă dreptate are.

Jack Harper (Tom Cruise) și Victoria (Andrea Riseborough) reprezintă întreg personalul unei stații de supraveghere situate undeva deasupra Pământului în anul 2077. Planeta a fost pustiită cu mulți ani în urmă; ca în Planeta maimuțelor (și în alte sute de producții horror-educative de serie B din anii ’50 înaintea ei), anihilarea totală a fost adusă de folosirea bombei nucleare.

Scopul imediat al celor doi este să asigure buna funcționare a unor sonde, care extrag puțina energie rămasă pe Pământ. Încă din primele minute, suntem puși la curent cu un deadline extrem de important: în două săptămâni, Jack și Victoria își vor fi încheiat misiunea. În mod inteligent, acest ceas care ticăie este destul de curând dat uitării.

Aparent, cei doi trăiesc într-o minunată lume nouă. Curând, Jack își dă seama că nu e deloc așa. Schimbarea atitudinii lui față de un status quo pe care Andrea nu îl pune la îndoială e declanșată de intrarea lui în contact cu o serie de vestigii ale lumii vechi. Dacă partenera lui nu nutrește aceleași nostalgii, aceasta se întâmplă deoarece singurul lucru cu care poate ea intra în contact e monitorul de la care comunică cu centrul de comandă. Aparent, nici în viitor, rolurile de gender nu se vor fi schimbat radical: femeia nu poate aspira la mai mult decât să-și aștepte bărbatul cu masa pusă sau să se roage să fie salvată, atunci când e la ananghie.

Descoperirea care îl schimbă în mod fundamental pe Jack e o carte, în ceea ce trebuie că reprezintă un omagiu la adresa romanului „Brave New World”, a lui „Fahrenheit 451”sau, mai recent, „Equilibrium”. Lumea veche zace îngropată sub tone de sedimente, așa se face că, din Empire State Building, se mai vede doar vârful, un al doilea omagiu la adresa seriei „Planet of the Apes”(doar că acolo nu era o clădire, ci o statuie – Statuia Libertății). Regulile lumii noi au la bază o serie de tabuuri. Printre acestea, o zonă interzisă, ca în aceeași „Planet of the Apes”.

Pentru că filmul omagiază și filmele-cult ale anilor ’80, adversarii lui Cruise poartă platoșa monstrului din Predator, împodobită cu penele negre din Mad Max Beyond Thunderdome. Nici anii ’90 nu sunt neglijați, drept urmare, Jack descoperă destul de curând că tot ceea ce știe despre lumea în care trăiește e o minciună, că semenii săi sunt clonați și cultivați ca într-o crescătorie de niște mașini, că există o Rezistență subterană și că scopul Mașinilor e să o anihileze, cu largul său concurs.

După omagiul adus The Matrix, urmează omagiul închinat Odiseei spațiale 2001 și lui 1984: fiecare mișcare a sa e atent supravegheată de o fantomatică eminență cenușie informatică, așa că Jack trebuie să-și țină dublugânditul pentru el. Singurele momente când se poate manifesta după voia inimii sunt cele petrecute la o fermă aflată în perfectă stare, variantă niciodată explicată a hiperspațiului din Star Trek.

Pentru a arăta efectele cele mai devastatoare ale apocalipsei nucleare, Kosinski ne arată New York-ul distrus și Pentagonul bombardat. Pentru Jack, o importantă victimă colaterală e Superbowl-ul. Distrugerea orașelor americane, dar mai ales a sacrosanctului fotbal american ar trebui să ne dea întreaga dimensiune a dezastrului. Jack însuși e un cowboy modern, care poartă în loc de pălărie șapca celor de la Yankees și care reușește performanța de a repara o dronă cu o gumă de mestecat. De îndată ce acest cowboy înțelege care îi e dușmanul, nimic nu mai poate sta în calea lui, nici măcar moartea.

Finalul acestui western postapocaliptic e fușerit și incongruent cu restul filmului (invincibil până atunci, sistemul se lasă dus cu zăhărelul într-un mod care ar putea fi considerat extrem de neverosimil), dar asta nu are cum să influențeze prea mult părerea de ansamblu pe care o lasă Planeta uitată.

Dincolo de dificultatea de a găsi linia de demarcație între omagiu și plagiat, Oblivione o experienta senzorială la care imaginea lui Claudio Miranda (Tron: Legacy, Life of Pi) contribuie cel puțin la fel de mult ca muzica formației electro M83 în construirea unei space opera în adevăratul sens al cuvântului. Filmul lui Kosinski e un colaj în care nu întotdeauna părțile componente se leagă, dar al cărui succes depinde de cât de atent îl ascultăm.

Totodată, Oblivionmarchează o premieră în filmografia lui Tom Cruise. Deși actorul american a salvat de numeroase ori lumea, e totuși pentru prima dată când personajul său își dă viața de dragul unei femei, reușind să rămână cu ea în același timp.

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here