Ocolul zilei in optzeci de lumi – Oglinda lui Cortazar

0
500

Mătrăguna trebuie dezmierdată cu o pană sau poate fi pusă lângă episcopul de Evreux, închis în colivia suspendată la care se zgâieşte Theodor Adorno deghizat într-un motan, rezultând o tulpină veche. Pentru a picta un oraş ca un cozonac din bere nu-ţi trebuie o viziune, ci doar o mânuire nervoasă a creioanelor colorate, asta în timp ce Spintecătorul se plimbă nestingherit pe străzile din Buenos Aires, iar în Oraşul Luminilor spectatorii devin caracatiţe hipnotizate de sunetele scoase de Louis Armstrong.

Dacă ai intoleranţă la fabulosul după care scormoneşte Cortazar într-un cotidian monoton, atunci toate aceste detalii ţi se vor părea decupate fără noimă din delirul unui psihotic având nişte aplecări intelectuale. Dacă, în schimb, ai devorat cu nesaţ volumele de proză scurtă şi romanele scrise de Julio Cortazar, argentinianul ce a dus suprarealismul parizian la întâlnirea cu spiritul magic sud-american, vei considera Ocolul zilei în optzeci de lumi la crème de la crème, acel festin literar din cabinetul de curiozităţi al unui magician extravagant, pentru care fantasticul este a doua natură a firescului.

Este mai uşor să oferi detalii privind conţinutul acestui volum decât să-l încadrezi într-o categorie literară. Mici eseuri năstruşnice, povestioare comice, din care se degajă umorul negru, recenzii şi articole despre artiştii care l-au inspirat pe Julio Cortazar, acest veritabil copil teribil al prozei scurte în care fantasticul şi realul îşi schimbă rolurile chiar sub nasul tău, fără ca măcar să-ţi dai seama. Pentru fanii argentinianului ce a scris romanul Şotron, Ocolul zilei în optzeci de lumi va deveni jucăria preferată, fiecare pagină închinată unei pledoarii ce-i serveşte fabulosului putând fi socotită o bijuterie adorabilă tocmai datorită formei bizare. Pentru a putea admira mai bine finisajul acestei colecţii de bijuterii, trebuie să treci mai întâi prin experienţa magică a unui volum de proze semnate de acest scriitor, cum ar cele incluse în volumul Cât de mult o iubim pe Glenda.

Ocolul zilei în optzeci de lumipoate fi receptat sub forma unui colaj ludic, a unui exerciţiu de stil, a unui gest de răsfăţ al copilului neastâmpărat gata să-i sfideze pe monştri sacri ai realismului ortodox, sobru şi abundent în romanele-fluviu, sau, de ce nu, sub forma unui dialog autoironic dintre Cortazar şi propriile scrieri. Legătura dintre fantastic şi real este coloana vertebrală a cărţii prin care scriitorul argentinian se reîntoarce spre originile fabulosului mascat în viaţa de zi cu zi. De la riturile primitivilor şi viziunile totemice la scrierile lui Jules Verne şi la hipnoticele acorduri de jazz, Cortazar începe o explorare a graniţelor dintre fantastic, imaginar, delir, artă, morbid, excentricitate şi halucinaţie, asemenea unui arheolog erudit, având o cultură literară enciclopedică, dar şi o copilărie marcată de acea experienţă a singuratăţii precoce, întâlnită în biografia marilor scriitori ce au schimbat macazul în secolul XX.

Acest volum sintetizează opera lui Cortazar, lămurindu-te cu privire la revoluţia facută de reîntoarcerea spre mit, spre fantasticul extras din legendele şi din basmele vechi, moştenite de avangardiştii interbelici (de la romantici), gata să le ofere straniul desprins din visele ciudate examinate psihanalitic în Parisul lui Andre Breton şi al lui Lacan. Oniricul, acrobaţiile inconştientului, miturile şi omagiul adus imaginaţiei fără limite sunt pilonii concepţiei despre literatură exprimată în acest volum ce face lumină în labirintul ficţional străbătut de fiecare cititor aventurat printre paginile scrise de Cortazar. Poate una dintre bijuteriile acestei colecţii este cea dedicată romanului-cult uitat – Paradiso– scris de Lezama Lima, despre universul magic al Cubei înainte de-a fi cunoscută prin romanele scrise de Cabrera Infante sau de Reinaldo Arenas. În paginile referitoate la Paradiso, Julio Cortazar surprinde întreaga pulsaţie a realismului magic, a miturilor şi arhetipurilor ce-şi fac de cap în literatura sud-americană, în care proza devine adesea o incantaţie plină de lirism, iar personajele, nişte simboluri însufleţite, a căror istorie familială iese din spaţiul şi timpul aşa cum le percepem în lumea profană.

În cazul în care te fascinează stilul acestui scriitor, poţi considera Ocolul zilei în optzeci de lumi oglinda ce-i permite lui Cortazar să se privească pe sine, să deseneze un autoportret la fel de vag precum graniţa dintre ireal şi cotidian, aşa cum o vede în prozele sale. Dincolo de acest portret eliptic, suprarealist, poţi găsi una dintre cele mai frumoase reflecţii legate de nevoia de ficţiune şi de omniprezenţa vindecătoare a ludicului în existenţa umană. Acestui portret a trebuit să-i adauge şi trompeta de jazzman rebel, care provoacă sobrietatea prin improvizaţii obraznice, dar care, asemenea oricărui instrument muzical, are în spatele uşurinţei de a răspândi sunetele dezinvolte un întreg sistem de componente bine sincronizate, aşa cum asociaţiile spontane din volum au la bază o erudiţie bine organizată în aparentul haos al acestui cabinet de curiozităţi fără etichete lămuritoare ataşate obiectelor expuse.

Editura Art, 2014

imagini: Paul Delvaux (theredlist.com) si Rene Magritte (www.magritte-gallery.com)

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here