Oglinzile Orientului – Vizita cu ghidaj gratuit: Un ceas pentru arta

0
500
Unde: Muzeul de Arta al Romaniei

Cand: 25 Sep 2016
Ora:12:30

Dacă vreţi să vă reîncărcaţi bateriile în ultima zi din weekend, puteţi alege varianta unei expoziţii cu ghidaj gratuit. În ultima zi de vizitare a expoziţiei de artă Oglinzile Orientului – 25 septembrie 2016 – unul dintre curatori şi expert în cadrul Secţiei de Arte Grafice a Muzeului Naţional de Artă al României, Elena Olariu, vă invită de la ora 12:30 la evenimentul Un ceas pentru artă. Elena Olariu va oferi mai multe detalii privind subiectele, temele din picturile expuse, conceptul expoziţiei şi mai ales modul în care a fost percepută şi reprezentată lumea orientală în lucrările artiştilor plastici români.

În cadrul expoziţiei Oglinzile Orientului sunt expuse lucrări ale unor artişti din epoci diferite: Theodor Aman, Carol Pop de Szathmari, Ion Georgescu, Nicolae Grigorescu, Iosif Iser, Ştefan Popescu, Nicolae Tonitza, Jean Steriadi, Nicolae Dărăscu, Victor Brauner. Orientul din picturile lor poate fi localizat geografic în spaţiul Imperiului Otoman, în Cadrilater sau în Spania maurilor. Picturile orientaliste ale artiştilor care au fost asociaţi cu începuturile modernităţii în pictura autohtonă reflectă influenţele şcolii franceze, precum şi modul în care Asia Mica, Nordul Africii sau Arabia începeau să fie percepute în Vest prin tablourile pictorilor din perioada romantică.

Pentru a participa la acest eveniment este necesar să faceţi o rezervare prin e-mail la programari@art.museum.ro sau la telefon 021.314.81.19. Biletul de acces costă 10 lei şi include vizitarea expoziţiei Oglinzile Orientului, deschisă până pe data de 25 septembrie 2016, la parterul Galeriei Naţionale.

 

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here