Orasul in mantie purpurie – Un Rio de Janeiro naucitor, irezistibil si devorator

0
482

Romanul Oraşul în mantie purpurie reflectă perfect un oraş precum Rio de Janeiro. Este acaparant, hipnotic, febril, stupefiant, senzual-dezinhibat, ameţitor până la haos, irezistibil şi terifiant.

Oraşul în mantie purpurie te face să ceri traducerea tuturor cărţilor scrise de Asli Erdogan. Te vei declara vrăjit de modul în care Asli Erdogan reuşeşte, încă de la prima pagină, să te extragă din lumea ta pentru a te arunca în agitaţia clocotitoare a oraşului tropical ademenitor. Exista o chimie între ea şi acest oraş încăpător, generos cu străinii aventurieri şi totodată de necucerit.

Entuziasmul îi va cuprinde mai ales pe cititorii pentru care un roman bun trebuie să echivaleze cu ieşirea din zona de confort. Asemenea personajului central feminin, ei sunt gata să îşi lase propria lume în urmă pentru explorarea unui oraş îndepărtat. Plăcerea este cu atât mai intensă dacă este vorba despre un oraş frenetic precum Rio.

Vei străbate un Rio ce asaltează prin amestecul dintre carnal şi pornirile feroce. Acest amestec este suprapus peste dansul extatic al zâmbetului generos cu durerea. Al culorilor aţâţate de lumina orbitoare a zilei cu noaptea sinistră din mahalale.

Autoarea din Istanbul ajunsă în inima oraşului Rio de Janeiro ştie cum să te arunce în vârtejul unei metropole a extremelor. Ea respecta perfect o lege nescrisă. Este vorba despre legea ce spune că toate romanele autentice despre Brazilia trebuie să reflecte o imagine suprarealistă, în care splendoarea torid-incitantă a tropicelor flirtează neruşinat cu teama şi violenţa extremă.

Rio devine o junglă unde te afunzi alături de personajul central – tânăra turcoaică pe nume Özgür. În această junglă, ghidat de Özgür, întâlneşti agonia şi extazul, paradisul şi coşmarul. Rio este un oraş în care fiorii sunt provocaţi atât de plăcerile fără limite, cât şi de ameninţările care seamănă cu prădătorii din jungla ce pândeşte dealurile metropolei asaltate de favele.

Oraşul în mantie purpurie poate fi considerat genul de roman care îţi schimbă perspectiva nu doar asupra unui oraş la care viseaza mulţi europeni, ci asupra naturii umane. Îţi vei reseta aşteptările şi opiniile raportate la capacitatea fiinţei umane de a îndura haosul unei lumi noi şi contradicţiile frapante, de nesuportat. Fiecare pagină este un amestec năucitor de frumuseţe şi descompunere. Personajul central îţi devine astfel cel mai bun ghid într-un Rio în care apusurile splendide se ridică nepăsătoare deasupra favelelor în care mizeria nu mai are limite.

Modul în care personajul feminin explorează metropola braziliană devine emblematic şi fascinant. Însă este vorba despre acea fascinaţie bizară faţă de un loc al extremelor. În loc să te inhibe, descrierile urâţeniei provocate de sărăcie te provoacă. Te conving să parcurgi cartea până la capăt, deoarece permit infiltrarea unor informaţii considerate nişte veritabile revelaţii şi a rătăcirilor poetice uimitoare.

Deghizată în personajul feminin ce a părăsit Istanbulul pentru a trăi dezinvolt în Rio, Asli Erdogan depăşeşte ipostaza străinului ignorant. Nu alege un oraş tropical pentru a-i exploata aventuros exotismul. Absolventă a unor studii de antropologie urmate chiar in Rio de Janeiro, Asli Erdogan a înţeles esenţa unui oraş al contradicţiilor. Prin ochii săi descoperim năuciţi un oraş-mozaic – un mozaic de culturi, de religii, de clase sociale, de rase.

Puterea de seducţie a romanului se bazează mai ales pe renunţarea la personajele bine conturate (cu excepţia protagonistei). Nimeni nu poate eclipsa prezenţa copleşitoare a marelui personaj – metropola braziliană. Rio este un oraş ce freamătă de acţiune, însă descrierile îl pot reda cel mai bine.

Descrierile din roman sunt abundente precum vegetaţia tropicală, au consistenţă şi magnetism. Te răvăşesc precum o alunecare în vitează într-o lume precum o spirală. Te întrebi ce este real şi ce este doar o fantezie bizară. Dacă nu cumva străbaţi o altă lume. Un delir al protagonistei ajunse în mijlocul unei crize existenţiale, dar şi a unei libertăţi nebănuite.

Viaţa în Rio devine pentru acest personaj feminin din Istanbul o permanentă sursă de inspiraţie, dar şi de nelinişte. Özgür ajunge să fie dependentă de Rio. Totuşi, nu ezită să-şi strige epuizarea provocată de infinita lui agitaţie peste care se întind sunetele împuşcăturilor din favelele controlate de găştile de traficanţi. Nu poate sta departe de Rio nici după ce banii i se termină, iar supravieţuirea îi este ameninţată. Preferă să se târască pe străzile insuportabile din apropierea favelelor, prin barurile de boemi de pe faimoasa colină Santa Teresa. Discută cu personaje excentrice, foşti artişti, actuale epave, dar care nu şi-au pierdut expresivitatea.

Oraşul în mantie purpurie are un efect puternic şi asupra cititorului pe care un roman fără o naraţiune bine închegată l-ar descuraja sau irita la culme. Deşi multe dintre paginile sale par mai degrabă înregistrarea unei rătăciri urbane vecine cu delirul unei minţi zguduite, romanul convinge datorită alternanţei dintre o destăinuire frântă în mii de cioburi şi pasaje consistente datorită cărora afli detalii despre istoria şi dinamica socială a oraşului. Aceste pasaje îţi deschid noi orizonturi dacă te pasionează domenii precum sociologia sau antropologia.

Dincolo de calităţile scriiturii ajung să răzbată calităţile vizuale. Asli Erdogan are flerul, empatia şi privirea cuprinzătoare a unui artist fotograf. Mai are instinctul un fotoreporter ce poate surprinde într-o singură imagine dansul frumuseţii cu morbidul, cu grotescul.

Scriitoarea cuprinde, în acelaşi pasaj, imaginea grandioasă a unui Rio care te înghite. Un Rio deopotrivă cotropitor (datorită frumuseţii) şi înspăimântător precum o jivină prădătoare şi mereu nesătulă. În ciuda gândurilor dezordonate ale personajului central prins în haosul propriei vieţi, romanul este un joc echilibrat. S-au sincronizat exactitatea detaliilor ce ţin de realitatea socială şi poezia camuflată în proză.

Asli Erdogan are un dar la care mulţi visează. Ea scrie precum un autor de documentare sociale cu ochi de poet. Unele pagini trădează un poet înfipt cu picioarele în mocirlă. Aici, mocirla devine mâlul fertil al explorărilor interioare. Asli Erdogan ajunge să extragă frumuseţea unui mare oraş precum Rio. Frumuseţea acestui Rio este rară. Devine cu atât mai îmbătătoare şi mai persistentă cu cât se lasă ademenită în abisurile unor lumi din umbră, care sfidează de fapt limitele suportabilităţii.

Citeşte şi 5 filme despre alte lumi

5 filme care iti arata intr-un mod original problemele unor lumi putin cunoscute

 

 

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here