Ordinea de zi – Dezvaluiri necesare

0
564

Ordinea de zi este un roman pe care nu-l poţi lăsa din mână, chiar dacă te cutremură prin fiecare pagină care îi dă în vileag pe oamenii ce l-ar fi putut opri pe Hitler, dar nu au făcut-o. Datorită Premiului Goncourt primit în 2017, acest roman despre trecut va căpăta vizibilitatea explozivă a unui denunţ cu efecte ce vor zgudui conştiinţa multor cititori din prezent.

Ordinea de zi te face să descoperi un autor capabil de a transforma o lecţie de istorie într-o poveste care te invită să o devorezi cu pofta stârnită de un roman trepidant. Dezvăluie secrete nebănuite despre evenimentele ce au schimbat lumea. Face din personalităţile istorice intimidante şi tenebroase nişte personaje caricaturale bine conturate. Prezintă deciziile conducătorilor intraţi în cartea de istorie ca pe nişte jocuri de culise demne de un thriller politic închegat din evenimente revoltătoare, petrecute în saloanele somptuoase invadate de atmosfera demnă de un film noir.

Eric Vuillard are flerul celui care ştie cum să folosească un stil simplu pentru a obţine reacţii emoţionale complicate. Stăpâneşte perfect secretele acelor fraze prin care să provoace furtuni în conştiinţa ta, folosind un amestec de revoltă, stupoare şi replici incisive când scrie despre culisele unor evenimente din trecut. Astfel, se foloseşte abil de stările pe care ţi le provoacă pentru a te face să arunci o privire lucidă şi circumspectă asupra unui prezent ameninţat iar de mişcările extremiste ce îi curtează asiduu pe alegătorii vulnerabili ai Occidentului.

Dezvăluirile reamintite de autorul francez au fost adesea eclipsate de mărturiile despre atrocităţile naziştilor din anii ’40. Însă atrocităţile au început mult mai devreme, în anii ’30, când toate semnalele ce prevesteau ascensiunea unei dictaturi fără precedent au fost ignorate pentru a nu afecta nişte interese economice. Aceste interese le aparţineau marilor bancheri şi industriaşi care, în ziua de 20 februarie 1933, au hotărât să finannţeze campania electorală a partidului ce avea să-l aducă pe Hitler la putere.

Şi acum, domnilor, la casierie! Este îndemnul unuia dintre cei 24 de afacerişti care au devenit complicii naziştilor. Sponsorizarea partidului nazist avea să le asigure acestor 24 de ticăloşi un viitor prosper, cum nici nu ar fi fost posibil pe timp de pace. Naziştii au promis că atunci când vor lua frâiele puterii, fiecărui patron i se va permite să fie un Fuhrer în cadrul întreprinderii sale, fără a se mai teme de sindicate, de legislaţia care îi obliga să respecte drepturile omului. Cul alte cuvinte, promisiunile naziştilor erau visul oricărui mare industriaş din perioada interbelică, dornic să depăşească limitele eticii şi ale firescului uman.

Timpul a trecut, iar conducătorii nazişti (aceia care au prinşi) au fost judecaţi şi condamnaţi. Totuşi, reputaţia marilor companii devenite sursele de finanţare ale naziştilor nu a fost zguduită de procese. Brandingul a reuşit să le impună în topul preferinţelor datorită siguranţei şi calităţii promise consumatorilor. Naziştii şi-au pierdut şansa la un viitor glorios. Nu şi afacerile puse pe picioare de finanţatorii lui Hitler. Istoria a fost mai îngăduitoare cu ele şi le-a transformat în branduri solide.

Eric Vuillard evocă ziua în care afacerile şi maleficul şi-au dat mâna astfel încât să ţi se pară că ai devenit martorul nevăzut al unui bal mascat în culori macabre. În sala de bal, participanţii devin marionetele răului, nişte marionete lacome şi dominate de laşitate, în ciuda puterii date de statutul lor privilegiat.

De la episodul întâlnirii celor 24 de grei ai industriei şi finanţelor, deveniţi idolii oricărui întreprinzător mânat de ambiţia feroce, autorul te face martorul altor evenimente, despre care nu ţi s-a prea vorbit la orele de istorie. Dar nu păstreaza tonul monoton al unui profesor fără vocaţie, care îşi transformă elevii în maşini de memorare a datelor istorice. El vrea să te facă să gândeşti, să interpretezi, să înţelegi mecanismele schimbărilor din secolului XX, denunţând culisele neştiute ale politicii.

Eric Vuillard are talentul celui dornic de a transforma realitatea istoriei într-o suprapunere caustică de alegorii şi asocieri simbolice. În Ordinea de zi, marea istorie se transformă într-o paradă a personalităţilor groteşti şi ridicole, într-o absurdă coregrafie a laşităţii la cel mai înalt nivel. Toate ceremonialurile diplomatice stabilite de eticheta respectată de marii şefi de stat devin astfel sinonimul unei purtări civilizate pline de falsitate, prin care au fost mascate intenţiile barbare.

Nu datele, şi nici marile întâlniri oficiale devin sursa interesului trezit în cititorul şocat, ci micile detalii care se preling printre aşa-zisele detalii importante. Aceste detalii aparent mărunte ce alcătuiesc romanul nu pot fi descoperite decât de cei ce au răbdarea de a umbla prin marile biblioteci, prin arhivele consultate mai degrabă de specialişti. Eric Vuillard tocmai asta face. Pune cap la cap detaliile mărunte pentru a forma un puzzle coerent menit să îţi arate imaginea cu mesaj cutremurător pentru natura umană.

Autorul şi-a format un stil irezistibil deoarece prezintă istoria aşa cum le place oamenilor care vor să vadă semnificaţiile din spatele evenimentelor. Cititorul său pătrunde în culisele unde se învecinează absurdul, metafora, umorul sinistru, caricatura transformată în groază, triumful şi penibilul grandomaniei. Această învecinare îl pune pe autor în postura unui regizor subversiv ce reuşeşte să te convingă rapid că marea istorie nu este altceva decât perindarea pe scena unui vodevil macabru a unor personaje mărunte care au nimerit într-un context favorabil grandomaniei de care sunt capabili doar ticăloşii mediocri. Sunt personaje cu apetit pentru stilul triumfalist, deşi nu fac decât să-şi arate ridicolul. Care vor să fie personajele centrale ale unui spectacol impresionant, deşi locul lor este lângă nişte decoruri ieftine.

Eric Vuillard ia toate informaţiile din arhive, le pune cap la cap într-o desfăşurare captivantă, apoi le învăluie în aura unui mister tenebros. Poţi spune că a scris un roman cum doar un cetăţean al unei ţări ce a cunoscut umilinţa invaziei naziste o putea face. Iar dacă ţara cotropită este simbolul erudiţiei rafinate, al ironiei pătrunzătoare şi al apetitului illuminist pentru discuţii umaniste sofisticate, atunci aşteaptă-te să descoperi nişte pagini cărora li s-au insuflat dinamismul unor scene memorabile şi li s-a dat forma unei istorii trepidante precum un thriller de modă veche, dar care nu încetează să atragă atenţia noilor generaţii.

Scopul autorului este acela de a-ţi demonstra că la baza ascensiunii lui Hitler este o vină colectivă, neasumată încă. Parcurgând fiecare pagină, inventariezi uimit şi indignat o serie de evenimente şi ritualuri diplomatice având rolul unor semnale de avertizare pe care liderii occidentali s-au făcut că nu le văd, refuzând să acţioneze împotriva naziştilor încă din anii ’30.

Romanul Odinea de zi mai poate fi considerat un tablou al politicii din anii ’30, care te face să te gândeşti la cât de uşor pot fi toleraţi dictatorii atunci când intervin meschin interesele celor dornici să prospere. Fiecare pagină seamănă cu piesa unui joc de domino sau cu veriga unui mecanism de proporţii monstruoase, care, odată pus în fucţiune, devine invincibil şi incontrolabil. Istoria, aşa cum o vede Eric Vuillard, este plină de lideri slabi, care, pentru a-şi conserva privilegiile, sunt de acord să fie transformaţi în rotiţele unui mecanism ce ajunge să deservească un dictator precum Hitler.

Deşi nu depăşeşte 160 de pagini, Ordinea de zi este solicitant şi consistent precum un roman de sute pagini. Lectura seamănă cu genul acela de călătorie rapidă şi ameţitoare, în care străbaţi multe oraşe în timp record. În această călătorie asişti la succesiunea unor episoade în care liderii ţărilor ce aveau să elibereze Europa de nazism au fost chiar oaspeţii ce s-au întreţinut la cine simandicoase cu favoriţii lui Hitler. Destinaţia călătoriei: partea necunoscută a istoriei. Vei descoperi această parte secretă aşa cum ai vedea un film zguduitor, având o coloană sonoră ce include nişte compoziţii răscolitoare, care îţi dau fiori.

Fără a introduce imaginile cumplite din cărţile supravieţuitorilor din lagărele de concentrare, Eric Vuillard reuşeşte să inducă aceeaşi groază. Este groaza generată de teama faţă de istoria care se poate repeta dacă laşitatea unor lideri din ţările civilizate şi lăcomia unor afacerişti gata să facă pactul cu diavolul se vor alinia. Însă în fatidica întâlnire dintre Hitler şi finanţatorii săi nu a existat un pact cu diavolul, deoarece aceşti 24 de complici nici măcar nu au văzut în Hitler o fiinţă cu tendinţe distructive, ci un mare protector al lumii lor.

Citeşte şi The Invisibles – Prietenia învinge

Budapest Noir – Intriga detectivistă suculentă plasată în ispititoarele decoruri interbelice

Cei doi H. – Freud ar fi făcut un pictor inofensiv dintr-un viitor dictator

The Invisibles – Prietenia invinge

Budapest Noir – Intriga detectivista suculenta plasata in ispititoarele decoruri interbelice

Adolf H. Doua vieti – Freud ar fi facut un pictor inofensiv dintr-un viitor dictator

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here