Palatul Viselor – Kadare descifreaza mesajele unui tinut prea putin cunoscut

0
2112

Ismail Kadare a descoperit secretul care stă în spatele unei poveşti pline de tâlcuri subversive, pe care să o parcurgi într-un ritm febril: menţionarea unor evenimente misterioase, petrecute într-un ţinut îndepărtat, pierdut într-o nebuloasă de legende irezistibile şi înfricoşătoare.

Şi în Palatul Viselor vei regăsi acel element indispensabil pentru Kadare: distanţa, ce se dovedeşte a fi extrem de fertilă pentru imaginarul care se vrea asaltat de poveşti fabuloase, camuflate de multe ori în romanele istoric-alegorice. Este vorba despre acea distanţă dintre lumea cititorului şi locul exotic, mai puţin explorat, de unde vin ecourile unor legende care atrag tocmai deoarece sperie. Kadare umple această distanţă cu asocieri nebănuite între acţiunile personajelor şi conotaţiile simbolice ale unor legende albaneze, care se infiltrează în realitate dilatând-o enigmatic şi bulversant.

Aşa cum tu, cititorule, vei simţi curiozitate şi teamă când te vei gândi la  nesupusa Albanie a miturilor tenebroase amintite de Kadare, tot aşa personajul central, provenit dintr-o familie influentă a Imperiului Otoman, va fi bântuit de amestecul dintre fascinaţie şi groază faţă de tărâmul îndepărtat care era Albania cotropită. Numele acestui personaj este Mark-Alem şi provine din vestitul neam al Qyprilliilor.

Vestit în cercurile apropiate sultanului, neamul Qyprilliilor ajutase Imperiul Otoman să cucerească teritorii vaste de-a lungul secolelor de expansiune. Însă un teritoriu s-a răzbunat şi a dominat acest neam prin legende şi mesaje rău-prevestitoare. Mesajele  pluteau sumbru deasupra bunăstării clanului precum un apăsător blestem transgeneraţional ce semăna cu o prezenţă hulpavă care îşi cerea tributul, iar tributul era căderea în dizgraţie a unui membru al familiei, urmată de o pedeapsă fatală dictată de sultan.

Pentru vestitul neam al Qyprilliilor, Albania nu era doar ţara de unde venea cel ce i-a dat şi numele, a cărui poveste era legată fatidic de legenda înspăimântătoare amintită în Podul cu trei arce. Albania de la marginea Imperiului Otoman era mai mult decât un teritoriu cucerit. Devenise un simbol al necunoscutului care putea emana tot felul de grozăvii sub forma poveştilor. Forţa acestor poveşti era cu atât mai mare cu cât distanţa dintre capitala imperiului şi Albania capătă proporţiile unei închipuiri lugubre.

Albania era ţinutul de la margine, în care cei mai mulţi supuşi ai sultanului nici nu ajungeau, dar pe care îl populau cu propriile fantasme înfiorătoare. Pentru Mark-Alem, unul dintre tinerii din neamul Qyprilliilor, Albania era un ţinut sărac în vise. O ştia de la funcţionarii care se ocupau cu strângerea viselor din tot imperiul. Acestea erau interpretate la Tabir Saray cunoscut drept Palatul Viselor.

Mark-Alem ajunge un functionar de seamă al acestui palat unde se adunau visele imperiului. A fost împins de familia lui, care de-a lungul generaţiilor avusese de suferit în urma interpretării nefavorabile a unor vise considerate un avertisment pentru stăpânirea ce se temea de răscoale şi de nesupunerea locuitorilor. Nu după multă vreme, Mark-Alem ajunge în cel mai important department al Palatului, acolo unde se interpretau visele pentru a se alege cel mai important dintre ale, considerat Marele Vis, ce urma să-i fie trimis în fiecare vineri sultanului, astfel încât descifrarea lui să ajute la prevenirea unei posibile tentative de înlăturare a sa ori de fărâmiţare a Imperiului.

Palatul Viselor este un roman care te absoarbe în lumea lui, o lume unde istoria şi mitul trimit aluziile incomode ce le dau fiori stăpânitorilor care se consideră de neînlăturat. Asemenea romanelor inspirate din evenimentele zguduitoare prin care au trecut Imperiul Otoman şi Albania cotropită, Palatul Viselor îţi va da impresia că parcurgi un coridor straniu, ce te îndepărtează de lumina realităţii actuale şi te ghidează spre adâncimi necunoscute, care deşi te sperie, te şi atrag prin aluziile ascunse în indiciile ce promit dezvăluirea unor secrete ispititoare pentru cei dependenţi de poveştile cu tâlc şi de realismul magic balcanic.

Începutul romanului poate fi uşor frustrant pentru cei mai puţin răbdători, dornici de a plonja imediat în scenele memorabile. Însă dacă ai răbdare să treci de paginile în care sunt descrise primele zile petrecute de Mark-Alem în labirintul birocraţiei din Tabir Saray (Palatul Viselor) şi ritualurile zilnice ale funcţionarilor, vei fi răsplătit cu pasaje de care nu te vei mai putea desprinde. Aceste pasaje te vor arunca în mijlocul unei dileme exprimate prin oscilaţia între tentaţia de a te lăsa dus de ritmul alert al întâmplărilor declanşate de apariţia unui vis tulburător şi cea de a mai zăbovi asupra unor pagini care te invită la reflecţie.

Imediat cum intră în scenă visele ajunse în faţa lui Mark-Alem, pentru a fi descifrate, paginile se vor umple de imagini ce amintesc de picturile suprarealiştilor. Ismail Kadare l-ar fi convins până şi pe Freud să îl pomenească în studiile sale. Însă nu interpretarea oferă plăcerea lecturii, ci toată acea ţesătură complicată de opinii contradictorii legate de un singur vis.

Când un zarzavagiu îşi trimite visul ciudat spre Tabir Saray, în care apar un pod, un instrument muzical şi un taur fioros gata să dărâme podul, viaţa Qyprilliilor, inclusiv a lui Mark-Alem, va fi zguduită odată cu liniştea sultanului. Descifrarea acestui vis aminteşte de investigaţiile din romanele poliţiste inteligente.

Asemenea unui detectiv presat de şefii lui pentru a elucida un caz important, Mark-Alem încearcă să pună cap la cap nişte mesaje evazive oferite de imaginile din vis. Anchetarea visului îl va duce în arhivele Palatului, unde zac şi visele colecţionate înaintea unor mari bătălii date pe teritoriile vecine cu Albania medievală. Dar aşa cum se întâmplă în cazul multor anchete, cheia descifrării enigmelor se află acolo unde cititorul nu prea bănuieşte.

Ismail Kadare foloseşte ancestrala fascinaţie a omenirii pentru lumea viselor pentru a oferi acea naraţiune irezistibilă. Ademeneşte cititorul prin vise precum un tablou în care imaginea stranie trece de la frumuseţe la coşmărescul exprimat nu prin imagini groteşti, ci prin simboluri. Începe apoi să amestece simbolurile acestor vise pentru a spori curiozitatea stârnită de indicii menite să prevestească apropierea acelui gen de pericol indispensabil unei astfel de cărţi – pericolul nevăzut, himeric.

Palatul Viselor îţi va reaminti de plăcerea devorării unor basme întunecate din copilărie, acele basme ce incitau imaginaţia şi o scufundau în zonele obscure ale inconştientului colectiv. Exact ca într-o poveste cu tenebre seducătoare, vei întâlni scene în care detaliile concrete ale realităţii se diluează în stranitatea ce duce spre secretele unei familii influente, venite dintr-un timp ale cărui repere capătă un aer fantomatic.

Kadare a reuşit să te facă dependent de această carte fără prea multe artificii şi decoruri spectaculoase. Îi sunt suficiente descrierile unor coridoare întunecate, pline de ramificaţii ascunse în umbră, care duc spre alte şi alte coridoare secrete, şi aluziile vagi la istoria Albaniei. De fapt, ai impresia că adevăratul suveran ameninţător, ce stăpâneşte Palatul Viselor nu este sultanul, ci trecutul Albaniei, un trecut cu multe datorii neplătite.

Depistezi o legătură metaforică între Albania şi Palatul Viselor, însă nu este vorba doar despre Albania râvnită de otomani, ci mai ales despre Albania unde a trăit Ismail Kadare. Palatul Viselor se impune în memoria supuşilor otomani prin intimidarea exercitată de lipsa concretului. Visele sunt nevăzute, de aceea mesajele acestora, odată interpretate, pot determina acţiuni intempestive din partea stăpânirii, ce duc la maziliri şi la masacre etnice.

Marele Vis din vârful piramidei onirice poate ataca precum un monstru furios, cu o forţă oarbă, iraţională, fatală, imposibil de anticipat şi de oprit, iar clanul albanezilor intraţi în graţiile sultanului pentru a supravieţui o ştiu cel mai bine. În Albania lui Kadare, sultanul nemilos fusese înlocuit cu vecinul scriitorului, devenit dictatorul Enver Hodja (acesta era născut în acelaşi oraş de unde venea şi Kadare).

Succesul romanului se bazează pe talentul lui Ismail Kadare de a descrie arhitectura unui spaţiu fictiv cu exactitatea asociată unui loc real, unde activitatea este una birocratică. De fapt, interiorul palatului Tabir Saray, unde ajung visele, seamănă cu marile clădiri apărute în epocile dictatorilor. În prima lui zi de lucru la Tabir Saray, Mark-Alem este trimis dintr-o încăpere în alta, până să ajungă în departamentul în care ar trebui să îşi desfăşoare activitatea. La început se rătăceşte, deoarece nimeni nu îi va spune exact pe unde să meargă.

Imensitatea palatului este derutantă, umilitoare şi frustrantă. Palatul este creat mai degrabă pentru a testa rezistenţa psihică a nou venitului. Oamenii pe care îi întâlneşte Mark-Alem sunt nişte fucţionari taciturni, epuizaţi şi discreţi precum nişte umbre, a căror vechime le permite oferirea unor informaţii evazive, care îl derutează şi mai mult pe noul venit.

Citind paginile în care Mark-Alem rătăceşte confuz prin labirintul de la Tabir Saray, te gândeşti la inventarea unei noi metode folosite de puterea despotică pentru a te umili. Dacă suveranii medievali îşi dominau supuşii ordonând construirea unor catedrale gotice austere, care să îi facă pe cei vulnerabili să se simtă neînsemnaţi, suveranul din romanul scris de Kadare a preferat un labirint întunecat, unde omul se simte abandonat, lăsat să se piardă zeci de minute până când găseşte o fiinţă solidară, care să îi arate drumul spre coridorul potrivit.

Romanul considerat a fi una dintre capodoperele secolului XX are multiple interpretări, asemenea visului care îl obsedeaza pe Mark-Alem. De fapt, Ismail Kadare îţi demonstrează că atmosfera onirică, puterea metaforelor şi ficţiunea ascund o înţelegere profetică a lumii în care trăieşte un artist. Când îşi trimite personajul în camerele secrete de la Tabir Saray, pentru a consulta paginile în care au fost păstrate visele soldaţilor participanţi la o sângeroasă bătălie din Kosovo, în secolul al XIV-lea, Kadare prevestea de fapt un alt masacru, ce avea să zguduite Balcanii prin anii ’90.

Personajele create de Ismail Kadare consideră Palatul Viselor un loc periculos, deoarece îşi exercită forţa prin exploatarea parşivă a veşnicului apetit al mulţimilor şi al suveranilor pentru simboluri profetice, pentru imaginarul anarchic, întotdeauna mai atrăgător decât lumea concretului. Însă cititorii vor considera Palatul Viselor nu doar metafora unei institutii de forţă, ci şi a puterii exercitate de artă asupta psihicului uman, dar o putere benefică. Prin trimiteri alegorice, Ismail Kadare şi-a purtat cititorii spre înţelegerea marilor traume prin care au trecut Balcanii de-a lungul istoriei. Vei explora istoria acestei lumi prin simboluri, aşa cum protagonistul romanului descoperă istoria familiei sale şi mai propria identitate odată cu descifrarea cutremurătoare a unui vis.

Citeşte şi Firida Ruşinii – Fascinaţia Balcanilor, salvată de Ismail Kadare

Firmanul orb – Ispitire, putere şi damnare în Imperiul Otoman

Firida Rusinii – Fascinatia Balcanilor, salvata de Ismail Kadare

Firmanul orb – Ispitire, putere si damnare in Imperiul Otoman

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here