Panica – Frica de sine, o sursa inepuizabila de umor

0
243

Uitaţi de orice film de comedie despre universul masculin voi, cei ce păşiţi în sala de teatru! Intimitatea oferită de scenă poate scoate tot ce au dramele umane mai amuzant, de la nişte dialoguri cu turnură neaşteptată şi protagonişti ce se mint pe ei înşişi, până stârnesc hohote de râs (şi aplauze), la mimici şi gesturi capabile să ridice firescul slăbiciunilor la rangul de terapie prin (auto)sinceritate. Şi este doar începutul piesei de teatru Panică, un spectacol pentru care trei personaje într-un decor cât mai sumar devin arhisuficiente pentru a comprima, în 90 de minute, problemele omului contemporan, indiferent de sex, categorie socială sau cont bancar. Scrisă de Mika Myllyahoun, un dramaturg finlandez în vogă (director al Teatrului Naţional din Helsinki), piesa regizată de Theodor-Cristian Popescu devine universală, în ea regăsindu-se mulţi bărbaţi pentru care prietenia este insula unde pot naufragia mereu alături de o bere şi de încurajări presărate cu ironii camaradereşti după încă o despărţire de femeia ideală, ce i-a dat afară din viaţa ei fără să le servească pe tavă şi motivul, explicat pe înţelesul lor. 

Eai-a zis Lui că trebuie să-şi ia o săptămână de gândire pentru a lămuri lucrurile din capul său, dacă tot pleacă într-o călătorie de afaceri la Berlin. Ba nu! De fapt i-a zis că trebuie să-şi dea seama ce vrea cu adevărat. Nici el nu mai ştia, când bătea frenetic la uşa celui mai bun prieten la 3 dimineaţa, după o noapte de beţie solitară. Astfel debutează cele mai grele cinci zile din viaţa lui Leo (Alexandru Jitea), dar şi a celor mai buni prieteni, doi fraţi cu personalităţi opuse. Fiecare încearcă să-l înveţe, în felul său, cum să o păstreze pa Mari, femeia alături de care Leo şi-a petrecut ultimii treisprezece ani şi pe care nu vrea să o piardă, mai ales acum când i-a dat ca temă o reflectare profundă asupra relaţiei lor, iar când un bărbat nedotat cu darul autoanalizei primeşte ca temă (din partea unei femei) o exprimare a emoţiilor specifică unei fiice a Evei, nu a celui având un creier pus pe fapte, moştenit de la strămoşii vânători, prietenii cei mai buni la nevoie se cunosc, mai ales în momentele de criză, în care trebuie să-i transforme eforturile de a înţelege Femeia într-un şir de replicii amuzante, dar nu lipsite de consistenţa profunzimii cerute de Ea, dar neapărat adaptată la nevoile masculine.

Când pe Leo îl cuprinde panica în faţa misterului feminin, ar fi păcat să nu-şi aducă aminte de cei mai buni prieteni din copilărie – Max (Gabriel Răuţă), un graphic designer ce-a dezvoltat o mare obsesie pentru lecturile psihologice şi pentru filmul Vorbeşte cu ea, regizat de Pedro Almodovar, căruia îi dă nesfârşite interpretări de natură freudiană, şi Joni (Vlad Zamfirescu), o vedetă TV cu aere de fante cinic, pentru care dragostea este curată nebunie, sursa tuturor conflictelor planetare şi a tulburărilor psihice. Singurul aspect previzibil din acest scenariu este debusolarea lui Leo când singura lui întrebare – Ce sfat îmi daţi?- se izbeşte de analize halucinante, ce-l implică pe chitaristul prieten cu Pablo Neruda, pe Almodovar şi ale sale personaje bizare şi pe un burghez devenit calugăr budist, scos din Nirvana păcii doar de întrebările puse de Jani în timpul talk-show-ului ce i-a asigurat prezenţa în lumea divertismentului televizat, implicit a maşinilor 4X4 şi a faimei de carton.

Mimica buimacului Leo, interpretat credibil de Alexandru Jitea, este o mană cerească pentru fanii comediilor în care bărbaţii sunt eternii copii mari plutind în derivă pe marea ataşamentului din relaţiile cu femeile. Dar cei mai încântaţi par să fie cei mai buni prieteni ai săi, Joni şi Max, care abia aşteptaseră să le fie zgândărite filosofiile de viaţă pentru a le testa pe noul cobai ameninţat voalat de iminenţa separării de cea pe care o ia drept femeia vieţii lui. Regizorul Theodor-Cristian Popescu a ştiut cum să găsească momentul perfect pentru a-şi urca personajele într-un montagne russe afectiv, unde anxietatea, simularea gesturilor specifice Don Juan-ului blazat şi discuţiile ilare provocate de un joint poştit în momentele tensionate ale reuniunii prieteneşti scot la suprafaţă acele tachinări sub care se ascund rivalităţile şi reproşurile din trecut, exact ca-n vremurile bune.

O dramă personală nu vine niciodată singură dacă le-o destăinui şi prietenilor de-o viaţă. Ea ricoşează în cele mai dureroase colţuri ale memoriei pline de secrete ruşinoase, temeri şi rateuri, transformându-se fie într-un ecou dezolant, fie într-o poftă de a face haz de necaz, dar într-o manieră inspirată, demnă de o interpretare inteligentă, capabilă să evite umorul vulgar. În timp ce deadline-ul pe care trebuie să-l respecte Leo, cel aflat în căutarea unui răspuns care să-i înduplece iubita, se apropie angoasant, cei doi prieteni se întrec în a-i oferi nişte interpretari care mai de care mai greu de înţeles de către acesta, umplând sala de lacrimi…provocate de râs.

De fapt, ajutorul oferit prietenului aflat în impas devine o competiţie între fratele care deţine armele masculului Alfa deghizat în vedetă de televiziune cu priză la multe femei şi cel anxios, neîncrezător în forţele sale, baricadat în propriul apartament boem din cauza deselor atacuri de panică. Devenit arbitru în meciul dintre fratele care ia totul prea în serios, prin oferirea răspunsurilor complicate, parodiind fără să vrea demersul unui psihoterapeut, şi cel care alege interpretările superficiale ca macanism de apărare împotriva autodezvăluirii, Leo trece prin stările vecine cu epuizarea psihică, exteriorizate în soluţii şi reacţii de tot râsul.

Reuşita acestei puneri în scenă s-a datorat mai ales de alegerii inspirate a celor trei actori, capabili să intre în pielea tipologiilor umane cărora le dau viaţă. Alexandru Jitea, Gabriel Răuţă şi Vlad Zamfirescu reuşesc să redea farmecul unei prietenii cu bune şi rele, captat prin firescul unor scene în care simţul umorul devine cel mai bun liant între personajele total diferite, unindu-le într-o complicitate a neînţeleşilor ce pot supravieţui şi fără Ea, nu înainte de-a învăţa cum să-şi ia în râs problemele, să îşi arunce replici acide şi câteva reproşuri de amorul solidarităţii.

Spectacolul a putut fi văzut şi în cadrul festivalului internaţional de teatru Fest(in) pe Bulevard.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here