Papusa – Misterul primei femei din viata unui scriitor

0
1069

Amintirile unui mare scriitor despre copilărie şi tinereţe pot rivaliza cu poveştile captivante din romanele sale, mai ales dacă toate aceste amintiri gravitează în jurul unei personalităţi demne de o carte plină de mistere şi de case devenite un spaţiu situat la graniţa dintre mit şi realitate.

Copilăria şi anii debutului literar au fost influenţate, în cazul scriitorului Ismail Kadare, de prezenţa unei mame ce emana fragilitate. Peste această fragilitatea s-au suprapus atât naivitatea celei rămase veşnic adolescenta intrată în casa viitorului soţ, cât şi un mister de nedesluşit, care îi amintea lui Kadare de versurile unui poet rus (Andrei Voznesenski). În aceste versuri, jocurile de cuvinte învecinau cuvântul mamă cu altul tradus prin beznă.

Poreclită Păpuşa, datorită fragilităţii ei, mama lui Ismail Kadare nu apare în ipostaza femeii acaparante, cu trăsături şi biografie spectaculoase. Dimpotrivă, este un personaj al cărui fabulos ţine mai degrabă de talentul de a rămâne o prezenţă discretă. Dar în ciuda aparentei fragilităţi ce putea trece drept ezitare, ştia să intervină prin replici memorabile în momente-cheie, hotărâtoare pentru identitatea fiului, dar mai ales pentru demnitatea ei într-o casă dominată de soacra devenită femeia arhaică supremă sau în preajma unei rude emancipate a soţului, care nu se sfia să-i alimenteze mamei lui Kadare complexele de inferioritate şi teama de a pierde afecţiunea fiului.

Conştient de marile idei freudiene despre legătura oedipiană de tip mamă-fiu, ce atrăgea şi rivalitatea dintre tată şi fiu, decisivă pentru formarea identităţii masculine, Ismail Kadare nu recurge la o analiză sofisticată, pentru fanii autorilor ce îmbină literatura cu noile descoperiri din psihologie. Aşa cum a făcut şi în romanele premiate, care i-au adus faima internaţională, Ismail Karade preferă să plaseze amintirile despre mamă în acel spaţiu demn de varianta balcanică a realismului magic.

Discreţia mamei o transformă într-un personaj demn de romanele şi povestirile sale, unul din alte vremuri, fantomatic, nebulos, atemporal. Pentru ca un astfel de personaj feminin să ţi se dezvăluie în toată ambiguitatea lui enigmatică, era nevoie de un loc şi mai ales de o casă pe măsură. Locul ales este chiar oraşul unde s-a născut Kadare şi de unde au plecat cele mai frumoase poveşti ale sale (dar şi un tiran comunist)– Gjirokastra, un oraş uşor de localizat pe harta Albaniei, dar greu de menţinut doar între limitele unei realităţi geografice. În Gjirokastra exista o casă având ziduri de fortăreaţă otomană, pivniţe ascunse, chiar şi o temniţă, un rezervor de apă şi un pasaj secret. Era casa familiei Kadare, în care avea să intre ca noră, la doar şaptesprezece ani, Păpuşa.

În descrierea relaţiilor dintre soacră şi noră şi a ritualurilor cotidiene vei regăsi ecouri din Cina blestemată, nişte ecouri invadate de atemporalitatea miturilor. Cititorii familiarizaţi cu modul în care Ismail Kadare creează stranietatea potrivită pentru un roman învăluit de realismul magic desprins din legendele balcanice tenebroase, ieşite la suprafaţă în orice cotlon din Gjirokastra, vor spune că mama scriitorului a devenit cheia ce a deschis uşa secretă pentru a dezvălui timpul mitic, învăţându-l să asculte cum zidurile casei respiră un mister fecund pentru operele sale viitoare.

Mă înghite casa! – această replică a mamei forţate să locuiască în cetatea unei soacre din alte timpuri – a fost suficientă pentru a naşte, în imaginatia copilului, o încrengătură de interpretări şi emoţii ce reflectă jocul dintre lumină şi enigmele abisale, specific romanelor sale. Casa a devenit astfel o breşă în real ce permit o trecere spre un alt spaţiu, unul al nevăzutului care, în schimb, se lasă receptat cum nu se poate mai bine de imaginar.

Păpuşa nu are acel rol de limpezire totală prin dezvăluire, atribuit de obicei unei scrieri autobiografice, însă te ajută să înţelegi mai bine scrierile lui Kadare, mai ales romanele în care se face referire la miturile balcanice, bine conservate în zidurile caselor din Gjirokastra. O simplă cină de anunţare a logodnei sau ceremonialul prin care o soarcă îşi marca teritoriul sau îşi consolida statutul amintindu-le celor din jur de respectul ce i se cuvenea încep să capete nişte forme bizare pentru omul secolului XXI, dar seducătoare pentru cititorii lui Kadare, absorbiţi de oraşul balcanic aflat în două spaţii – unul real, celălalt mitic.

Dincolo de a fi o carte a reamintirii şi a încercării de a înţelege tainele universului feminin, Păpuşa este o reapropiere de spaţiul copilăriei pentru a i se recunoaşte în sfârşit meritele în hrănirea neîncetată a imaginarului.

Cieşte şi Firmanul orb – Ispitire, putere şi damnare în Imperiul Otoman

Firmanul orb – Ispitire, putere si damnare in Imperiul Otoman

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here