Pescarusul. Ultimul act sau Vocea pescarusului e melodioasa

0
395

Cum reinventăm sensibilitatea feminină în artele spectacolului? Printr-un cumul de manifestări pentru același simbol, îndeajuns de variate pentru a fi clară puterea lui. Acesta este maniera prin care regizoarea Carmen Lidia Vidu concepe Pescărușul. Ultimul act, un tribut dedicat tragediei cehoviene și iubirii neîmplinite. 

Piesa  ni-l prezintă pe Treplev (Istvan Teglas), personaj principal din Pescărușul lui A.P. Cehov, redus la conflictul cu femeile din scurta lui existență. La unul dintre poli, el ne prezintă relația defectuoasă cu mama lui, cea care i-a dat viață și care-l disprețuiește pentru că îi amintește perpetuu de pierderea farmecului și tinereții. La celălalt, ne dezvăluie iubirea nebunească pentru Nina (Ioana Mardachian), care nu-i răspunde cu aceeași afecțiune, împingându-l în cele din urmă la suicid. Astfel, între naștere și moarte, Treplev se raportează numai la femininul ce-l dezamăgeşte iremediabil.

Această feminitate în mijlocul căreia se află construieşte un zid impenetrabil împrejurul lui, utilizând-și drept simbol pescărușul. De la cântecul sopranei Cătălina Antal devenită vocea pescărușului, la proiecțiile cu pasărea marină ce însoțesc peretele și podeaua scenei, la momentele de dans ce par să fie inspirate de echilibrul firav al unor piciorușe subțiri de pasăre, la afirmația aproape șoptită, dar plină de forță interioară a Ninei că este un pescăruș, toate inundă scena și-l acoperă pe Treplev.

Pescărușul. Ultimul act vizează crearea unei ambianţe ce desparte spectatorul de mundan, și transportarea lui în același context atemporal și aspațial în care se află și personajele principale, Nina și Treplev, izolate de lumea întreagă. Acolo, ei se prezintă unul în fața celuilalt doar cu revelațiile personale ce le dovedesc incompatibilitatea și imposibilitatea de a fi împreună, în ciuda rugilor lui intense. Pe când el refuză să accepte povara sorții, ea se resemnează și găsește împlinire spirituală în lucrurile mici, iar această disensiune îi aduce sfârșitul lui Treplev.

Este o piesă gingaşă, feminină, o intepretare unică a piesei cehoviene, cu accent pe unitatea simbolismului, care se plasează undeva între coerența specifică teatrului și muzicii clasice și abstractismul dansului comtemporan acompaniat de elemente multimedia. 

 

Piesa Pescărușul. Ultimul act se va desfășura și în data de 22 noiembrie la Centrul Național al Dansului din București.

  

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here