Poezii de toamna – poezii despre toamna si emotiile pe care le trezeste in noi

    0
    862
    poezii de toamna

    Odată cu venirea toamnei se schimbă natura, dar se schimbă și ceva în noi. Poate vă gândiți melancolici la vară, în timp ce afară plouă mocănește. Sau vă place să vă plimbați în parc printre frunzele ruginii. Sau emoția de toamnă vă face să citiți iubitei sau iubitului o poezie.  Pentru fiecare dintre voi, avem câteva poezii de toamna potrivite. Împrieteniți-vă cu toamna și nostalgiile ei, citind aceste poezii de toamna.

    Poezii de toamna scrise de mari poeți români

    Mai toți poeții români au avut o slabiciune pentru acest anotimp. Iată câteva poezii de toamnă semnate de mari poeți români.

    poezii de toamna nichita stanescuEmotie de toamna – de Nichita Stănescu

    A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
    cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

    Mã tem ca n-am sã te mai vad, uneori,
    ca or sã-mi creasca aripi ascutite pana la nori,
    ca ai sã te ascunzi intr-un ochi strain,
    si el o sã se-nchida cu o frunza de pelin.

    Si-atunci mã apropii de pietre si tac,
    iau cuvintele si le-nec în mare.
    Suier luna si o rasar si o prefac
    intr-o dragoste mare.

     

    De ce nu-mi vii? – de Mihai Eminescu

    Vezi, rândunelele se duc,
    Se scutur frunzele de nuc,
    S-aşează bruma peste vii –
    De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?

    O, vino iar în al meu braţ,
    Să te privesc cu mult nesaţ,
    Să razim dulce capul meu
    De sânul tău, de sânul tău! […]

    Căci tu înseninezi mereu
    Viaţa sufletului meu,
    Mai mândră decât orice stea,
    Iubita mea, iubita mea!

    Târzie toamnă e acum,
    Se scutur frunzele pe drum,
    Şi lanurile sunt pustii…
    De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?

     

    Uită-te – de Nicolae Labiș

    Uita-te, inca e roua
    Si toamna incepe sa-si teasa
    Foile galbene-n suflete,
    Pale nelinisti in pomi de matasa.
    Si uita-te, noaptea e rece
    Iar vara-i alaturi dar frunzele pica.
    Si uita-te,-i rece dar trece
    Fiorul fierbinte de care ni-i frica.

    poezii de toamna nichita stanescuRar – de George Bacovia

    Singur, singur, singur,
    Intr-un han, departe —
    Doarme si hangiul,
    Strazile-s desarte,
    Singur, singur, singur…

    Ploua, ploua, ploua,
    Vreme de betie —
    Si s-asculti pustiul,
    Ce melancolie!
    Ploua, ploua, ploua…

    Nimeni, nimeni, nimeni,
    Cu atit mai bine —
    Si de-atita vreme,
    Nu stie de mine,
    Nimeni, nimeni, nimeni…[…]

    Singur, singur, singur,

    Vreme de betie —
    I-auzi cum mai ploua,
    Ce melancolie!
    Singur, singur, singur…

    poezii de toamna nichita stanescu

    Toamna noua – de Octavian Goga

    Atât de tristă-i dimineața
    Acum când plânge-o toamnă nouă,
    Când cade din copaci viața
    Și frunze galbene mă plouă.

    O lume-ntreagă simți cum moare
    Într-o tulpină ce se-ndoaie,
    În orice zvon o așteptare
    Și-un vis în fiecare foaie.

    Abia o brumă fără milă
    Și vara mi-a fugit departe,
    Răsar, movilă de movilă,
    În jur de mine frunze moarte. […]

     

     

    SONETE – de Mihai Eminescu

    Afara-i toamna, frunza-mprastiata,

    Iar vantul zvarle-n geamuri grele picuri ;

    Si tu citesti scrisori din roase plicuri

    Si intr-un ceas gandesti la viata toata.

     

    Pierazandu-ti timpul tau cu dulci nimicuri,

    N-ai vrea ca nime-n usa ta sa bata ;

    Dar si mai bine-i cand afara-i zloata,

    Sa stai visand la foc, de somn sa picuri.

    […]

     

    Isprava toamnei – de Ion Minulescu

    Toamna, fata deocheata —
    Biata fata!…
    Deocheata, dar frumoasa
    Si cocheta,
    Mi-a intrat odata-n casa,
    Indiscreta,
    Sa ma-ntrebe ce mai fac…
    Ce problema viitoare
    Ma mai doare…
    Ce tigari de foi ma otravesc
    Cind vorbesc…
    Si ce fel de coniac
    Beau cind tac…

    Si de-atunci —
    Nu vreau sa spun de cind —
    Am ramas cu toamna-n trup si-n gind !…

    Si de-atunci, in fiecare an,
    Toamna, fata buna, vine sa ma vada —
    Vine ca o ora fixa pe cadran
    Si solemna ca o stea cu coada…
    Si, cum stie ca eu nu fac decit bine,
    Toamna sta trei luni intregi la mine,
    Cum ar sta la ea acasa…
    Pina ce-ntr-o buna zi ma lasa
    Si se duce de s-ascunde…
    Unde?…
    Dracul stie unde!…

    Numai ca, dupa ce pleaca,
    Odaita-mi pare mai saraca…
    Poate fiindca toamna-mi fura
    De la gura
    Tot ce-n noua luni adun
    Cu rabdare si tutun —
    Tot ce cred ca-i mai de seama
    Pentru clopotelul meu de-alarma!…

    Toamna, fata indiscreta
    Si cocheta,
    Se agita ca un ascutis de sapa
    Pe biroul plin de praf si prin sertare
    Si-mi distruge fara mila
    Operele literare,
    Rupind fila dupa fila,

    De mă lasă gol… goluț…
    Ca o ciutură-ntr-un puț,
    Fără nici un pic de apă!…
    Dar norocul meu că-n acest an
    Timpul merge după alt meridian…
    Și că versurile acestea au fost scrise
    Nu la mine-acasă ―
    Cum scriu eu de obicei, pe masă ―
    Ci pe iarba verde,
    Undeva, la țară,
    Unde calendarul scrie că-i tot vară
    Și-unde toamna încă nu sosise!…

    Lacustra – de George Bacovia

    De-atitea nopti aud plouind,
    Aud materia plingind…
    Sint singur, si ma duce un gind
    Spre locuintele lacustre.

    Si parca dorm pe scinduri ude,
    In spate ma izbeste-un val —
    Tresar prin somn si mi se pare
    Ca n-am tras podul de la mal.

    Un gol istoric se intinde,
    Pe-acelasi vremuri ma gasesc…
    Si simt cum de atita ploaie
    Pilotii grei se prabusesc.

    De-atitea nopti aud plouind,
    Tot tresarind, tot asteptind…
    Sint singur, si ma duce-un gind
    Spre locuintele lacustre.

    Octombre – de Ion Minulescu

    In parcul presarat cu statui
    De Nimfe,
    Fauni
    Si Silvani,
    De-a lungul celor trei alei
    De plopi,
    De tei,
    Si de castani,
    Pe bancile vopsite-n verde
    Si pe nisipul galben sters,
    Multicolorele covoare de frunze vestede s-astern
    In ritmul vintului de toamna,
    Ca-n ritmul unui ultim vers –
    Un vers cu care se sfirseste un cint
    Dintr-un Poem etern.

    Octombre -curtizana pala, cu obraji fardati
    Si buze supte –
    Octombre -amanta celor care pornesc
    Sa nu se mai intoarca –
    Octombre-a poposit in parcul cu-alei cotite
    Si-ntrerupte
    De visatoarele bazinuri,
    Pe-albastrul carora -o barca-
    O frunza vesteda si-asteapta intirziatele surori…
    O!…Nentrerupta disonanta de schingiuiri
    Ce-ti da fiori !…
    O!…Nesfirsitele regrete abia soptite !…
    Cine trece
    Prin parcul presarat cu statui,
    De-a lungul celor trei alei,
    Se-nduioseaza ca de plinsul idolatrelor femei !…

    […]

    Si-n timp ce vintu-i smulge fardul
    Si-l spulbera in largi spirale,
    Octombre -curtizana pala-
    Coboara ultimile trepte !…

    Poezii de toamna și dragoste

    Dacă primăvara e anotimpul iubirii care înmugurește, toamna e al iubirii care apune. Nicolae Labiș, Nina Cassian și Tudor Arghezi sunt doar trei poeți cărora li s-au înnecat corăbiile iubirii toamna. Iată unele dintre cele mai bune poezii de toamna si dragoste.

    Dans de Nicolae Labiș

    Toamna-mi îneacă sufletul în fum…
    Toamna-mi poartă-n suflet roiuri de frunzare.
    Dansul trist al toamnei îl dansăm acum,
    Tragică beţie, moale legănare…

    Sângeră vioara neagră-ntre oglinzi.
    Gândurile-s moarte. Vrerile-s supuse.
    Fără nici o şoaptă. Numai să-mi întinzi
    Braţele de aer ale clipei duse.

    Ochii mei au cearcăn. Ochii tăi îs puri.
    Câtă deznădejde paşii noştri mână!
    Ca un vânt ce smulge frunza din păduri,
    Ca un vânt ce-nvîrte uşa din ţâţână…

    Mâine dimineaţă o să fim străini,
    Vei privi tăcută mâine dimineaţă
    Cum prin descărnate tufe, în grădini,
    Se rotesc fuioare veştede de ceaţă…

    Şi-ai să stai tăcută cum am stat şi eu,
    Când mi-am plâns iubirea destrămată-n toamnă,
    Şi-ai să-asculţi cum cornul vântului mereu
    Nourii pe ceruri către zări îndeamnă.

    Pe când eu voi trece sub castani roşcaţi,
    Cu-mpietrite buze, palid, pe cărare,
    Şi-or să mi se stingă paşii cadenţaţi —
    În nisip, scrîşnită, laşă remuşcare…

     

    Cum dat mi-e să plec din iubire când încă mai am de iubit… de Nina Cassian

    Voiam să rămân în septembrie
    pe plaja pustie și palidă,
    voiam să mă-ncarc de cenușa
    cocorilor mei nestatornici
    și vântul greoi să-mi adoarmă
    în plete cu apă năvoade;

    voiam să-mi aprind într-o noapte
    țigara mai albă ca luna,
    și-n jurul meu – nimeni, doar marea
    cu forța-i ascunsa și gravă;

    voiam să rămân în septembrie,
    prezentă la trecerea timpului,
    cu-o mână în arbori, cu alta-n
    nisipul cărunt – și să lunec
    odată cu vara în toamnă…

    Dar mie îmi sunt sorocite,
    pesemne, plecări mai dramatice.
    Mi-e dat să mă smulg din priveliști
    cu sufletul nepregătit,
    cum dat mi-e să plec din iubire
    când încă mai am de iubit…

     

    Toamna – de Tudor Arghezi

    Străbatem iarăş parcul, la pas, ca mai nainte.
    Cărările-nvelite-s cu palide-oseminte.
    Aceeaş bancă-n frunze ne-aşteaptă la fântâni.
    Doi îngeri duc beteala fântânilor pe mâni.

    Ne-am aşezat alături şi braţu-i m-a cuprins.
    Un luminiş în mine părea ca s-ar fi stins.
    Mă-ndrept încet spre mine şi sufletul mi-l caut
    Ca orbul, ca să cânte, spărturile pe flaut.

    Vreau să-mi ridic privirea şi vreau să-i mângâi ochii…
    Privirea întârzie pe panglicile rochii.
    Vreau degetui uşure să-l iau să i-l dezmierd…
    Orice vroiesc rămâne îndeplinit pe sfert.

    Dar ce nu pot pricepe ea pricepu, de plânge?
    Apusul îşi întoarce cirezile prin sânge.
    O! mă ridic, pe suflet s-o strâng şi s-o sărut –
    Dar braţele, din umeri, le simt că mi-au căzut.

    Şi de-am venit ca-n timpuri, a fost ca, înc-o dată
    S-aplec la sărutare o frunte vinovată
    Să-nvingem iarăş vremea dintr-o-ntărire nouă
    Şi să-nviem adâncul izvoarelor de rouă. […]

     

    Poezii de toamna de George Toparceanu – poezii de toamna si natura

    Topîrceanu e cunoscut pentru pasiunea și umorul cu care a urmărit schimbările din natură, venite odată cu trecerea anotimpurilor. Mai jos am ales poezii de toamna care descriu natura în plină schimbare în acest anotimp.

    Rapsodii de toamna de George Topîrceanu

    I

    A trecut întâi o boare
    Pe deasupra viilor,
    Și-a furat de prin ponoare
    Puful păpădiilor.

    Cu acorduri lungi de liră
    I-au răspuns fânețele.
    Toate florile șoptiră,
    Întorcându-și fețele.

    Un salcâm privi spre munte
    Mândru ca o flamură.
    Solzii frunzelor mărunte
    S-au zburlit pe-o ramură.

    Mai târziu, o coțofană
    Fără ocupație
    A adus o veste-n goană
    Și-a făcut senzație:

    Cică-n munte, la povarnă,
    Plopii și răsurile
    Spun că vine-un vânt de iarnă
    Răscolind pădurile.

    Și-auzind din depărtare
    Vocea lui tiranică,
    Toți ciulinii pe cărare
    Fug cuprinși de panică…

    Zvonul prin livezi coboară.
    Colo jos, pe mlaștină.
    S-a-ntâlnit un pui de cioară
    C-un bâtlan de baștină

    Și din treacăt îi aruncă
    Altă veste stranie,
    C-au pornit-o peste luncă
    Frunzele-n bejanie! […]

    III

    Florile-n grădini s-agită.
    Peste straturi, dalia,
    Ca o doamnă din elită
    Își îndreaptă talia.

    Trei petunii subțirele,
    Farmec dând regretelor,
    Stau de vorbă între ele:
    “Ce ne facem, fetelor?…”

    Floarea-soarelui, bătrână,
    De pe-acum se sperie
    C-au să-i cadă în țărână
    Dinții, de mizerie.

    […]

    V

    Dar deodată, pe coline
    Scade animația…
    De mirare parcă-și ține
    Vântul respirația.

    Zboară vești contradictorii,
    Se-ntretaie știrile…
    Ce e?… Ce e?… Spre podgorii
    Toți întorc privirile.

    Iat-o!… Sus în deal, la strungă,
    Așternând pământului
    Haina ei cu trenă lungă
    De culoarea vântului,

    S-a ivit pe culme Toamna,
    Zâna melopeelor,
    Spaima florilor și Doamna
    Cucurbitaceelor…

    Lung își flutură spre vale,
    Ca-ntr-un nimb de glorie,
    Peste șolduri triumfale
    Haina iluzorie.

    Apoi pleacă mai departe
    Pustiind cărările,
    Cu alai de frunze moarte
    Să colinde zările.

    [. . .] Gâze, flori întârziate!
    Muza mea satirică
    V-a-nchinat de drag la toate
    Câte-o strofă lirică.

    Dar când știu c-o să vă-nghețe
    Iarna mizerabilă,
    Mă cuprinde o tristețe
    Iremediabilă…

     

    Balada unui greier mic de George Toparceanu

    Peste dealuri zgribulite,
    Peste țarini zdrențuite,
    A venit așa, deodată,
    Toamna cea întunecată.

    Lungă, slabă și zăludă,
    Botezând natura udă
    C-un mănunchi de ciumafai, –
    Când se scutură de ciudă,
    Împrejurul ei departe
    Risipește-n evantai
    Ploi mărunte,
    Frunze moarte,
    Stropi de tină,
    Guturai…

    Și cum vine de la munte,
    Blestemând
    Și lăcrimând,
    Toți ciulinii de pe vale
    Se pitesc prin văgăuni,
    Iar măceșii de pe câmpuri
    O întâmpină în cale
    Cu grăbite plecăciuni…

    Doar pe coastă, la urcuș,
    Din căsuța lui de humă
    A ieșit un greieruș,
    Negru, mic, muiat în tuș
    Și pe-aripi pudrat cu brumă:

    – Cri-cri-cri,
    Toamnă gri,
    Nu credeam c-o să mai vii
    Înainte de Crăciun,
    Că puteam și eu s-adun
    O grăunță cât de mică,
    Ca să nu cer împrumut
    La vecina mea furnică,
    Fi’ndcă nu-mi dă niciodată,
    Și-apoi umple lumea toată
    Că m-am dus și i-am cerut…

    Dar de-acuș,
    Zise el cu glas sfârșit
    Ridicând un picioruș,
    Dar de-acuș s-a isprăvit…
    Cri-cri-cri,
    Toamnă gri,
    Tare-s mic și necăjit!

     

    Octombrie de George Toparceanu

    Octombrie-a lăsat pe dealuri
    Covoare galbene şi roşii.
    Trec nouri de argint în valuri
    Şi cântă-a dragoste cocoşii.

    Mă uit mereu la barometru
    Şi mă-nfior când scade-un pic,
    Căci soarele e tot mai mic
    În diametru.

    Dar pe sub cerul cald ca-n mai
    Trec zile albe după zile,
    Mai nestatornice şi mai
    Subtile…

    Întârziată fără vreme
    Se plimbă Toamna prin grădini
    Cu faldurii hlamidei plini
    De crizanteme.

    Şi cum abia pluteşte-n mers
    Ca o marchiză,
    De parcă-ntregul univers
    Priveşte-n urmă-i cu surpriză, –

    Un liliac nedumerit
    De-alura ei de domnişoară
    S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit
    Şi de emoţie-a-nflorit
    A doua oară…

     

    Noiembrie de George Topârceanu

    Ploua stupid…
    Cerul isi scutura
    Ca dintr-o ciutura
    Frigul lichid.

    Carduri de ciori –
    Neagra pecingine,
    Flori de funingine
    Zboara sub nori…

    Ploua perfid.
    Si-n doza minima
    Picura-n inima
    Neant acid.

    Ploua de sus…
    Toamna ironica
    Imi scrie-o cronica
    Cat un Larousse.

    (O Halim? , –
    Pentru ca nu cere
    Nici introducere,
    Nici “va urma”…)

    Ploua placid:
    A… e… i… o… u… a…
    Daca continua,
    Ma sinucid!

     

    Toamna în parc de George Topârceanu

    Cad grăbite pe aleea
    Parcului cu flori albastre
    Frunze moarte, vorba ceea,
    Ca iluziile noastre.

    Prin lumina estompată
    De mătasa unui nor,
    Visătoare trece-o fată
    C-un plutonier-major.
    Rumen de timiditate
    El se uită-n jos posac.
    Ea striveşte foi uscate
    Sub pantofii mici de lac.

    Şi-ntr-o fină discordanţă
    Cu priveliştea sonoră,
    Merg aşa, cam la distanţă,
    El major şi ea minoră…

     

    Poezii de toamna de Octavian Goga

    Toamna e o tema si pentru Octavian Goga, la fel ca si pentru Topîrceanu. De aceea am ales cele mai bune poezii de toamnă semnate de Goga.

    Toamnă de Octavian Goga

    Văl de brumă argintie
    Mi-a împodobit grădina
    Firelor de lămâiță
    Li se uscă rădăcina.

    Peste creștet de dumbravă
    Norii suri își poartă plumbul,
    Cu podoaba zdrențuită
    Tremură pe câmp porumbul.

    Și cum de la miazănoapte
    Vine vântul fără milă,
    De pe vârful șurii noastre
    Smulge-n zbor câte-o șindrilă.

    De vifornița păgână
    Se-ndoiesc nucii, bătrânii,
    Plânge-un pui de ciocârlie
    Sus pe cumpăna fântânii.

    Îl ascult și simt subt gene
    Cum o lacrimă-mi învie:
    – Ni se-aseamănă povestea,
    Pui golaș de ciocârlie.

    O ramură întârziată de Octavian Goga

    Nu ti-a fost dat să vezi vreodata,
    Când toamna palida coboara,
    Intr-o gradina despoiata,
    O ramura intirziata
    Ce-a inflorit a doua oara?

    Nu te-ai oprit atunci în cale
    Se te intrebi: ce taina, oare,
    Ascund intelepciunii tale
    Infriguratele petale,
    Ca miine stinse, fără soare?

    Si dac-o blinda-nduiosare
    Ti-a frint o clipa-n ochi lumina,
    Cum stai asa, intrebatoare,
    Uitindu-te la biata floare,
    Ai inteles a cui e vina?

    E raza, care toamnei mute
    I-a dat fiorul primaverii.
    Si-n preajma mortii abatute
    A picurat, pe nestiute,
    Un strop din cântecu-nvierii…

     

    Sonet de Octavian Goga

    Acum din nou îmi treci pe sub fereastră,
    Tu, toamnă, tu, frumoasă cerşitoare,
    Pe urma ta cântări tânguitoare
    Lin flutură-n întinderea albastră.

    Durerea ta în zare călătoare
    Atinge-n drum căsuţa mea sihastră
    Şi-nfrigurate florile din glastră
    Suspină-n zvonul frunzei care moare.

    Rămân, aşa, pierdut în reverie,
    Şi, dus încet de luntrea amintirii,
    Ascult duioasa morţii psalmodie.

    Ascult şi simt cum genele mi-s grele:
    Pare că-n vasta îngropare-a firii
    Aud şi plânsu-ngropăciunii mele…

     

    Coboară toamna… de Octavian Goga

    Coboară toamna-ncet din slavă,
    Năframa galbenă-i răsare
    Și peste vârfuri de dumbravă
    Îi flutură departe-n zare.
    Atât de jalnic geme vântul,
    Cum s-a pornit acum să zboare,
    Pare c-a prins în drum cuvântul
    Unei neveste care moare.
    Pe urma lui un plâns se-mparte
    Și-n taina codrului străbate,
    Ca niște fluturi – soli de moarte –
    S-alungă foile uscate.
    Lumina soarele și-o frânge,
    De somn pleoapele i-s grele,
    În jur de patul alb își strânge,
    Mai des, cernitele perdele.
    Din geana lui abia o rază
    Îmi mai alunecă pe frunte
    Și tremurând îmi luminează
    Argintul firelor cărunte…

    Poezii de toamna pentru copii

    Unele dintre cele mai simpatice poezii de toamna pentru copii se găsesc în selecția de mai jos.

    Vine toamna – de Emilia Plugaru

    Soarele e tandru,

    Vara caldă trece,

    Vine sora Toamnă.

    – Cântă, Chiriece!

    – Cântă, Chiriece –

    Lăutar cu strună,

    Doar în cântec dulce,

    Toamna îşi adună,

    De pe plaiul nostru

    Roadele bogate.

    – Tu eşti solul roadei,

    Cântă, cântă frate!

     

    Vine toamna de Elena Farago

    Veștejite flori de crin,

    Vine toamna vine,

    Și cu freamătul ei plin

    De obidă și suspin,

    Ne alungă din grădini

    Fluturi și albine.

     

    Vine crivățul hain,

    Să vă bea potirul,

    Veștejite flori de crin,

    Vine crivățul hain,

    Să vă sece pe deplin

    Din potire mirul…

     

    Vine aprigul șuvoi,

    Biete flori plăpânde,

    Vine aprigul șuvoi…

    Și veți adormi și voi,

    Veți dormi visând un roi

    De albini flămânde…

    Si in folclor acest anotimp este cantat. Am ales din poezii de toamna din folclor una culeasă de Vasile Alecsandri. Brumarelul se referă la o parte din luna septembrie, octombrie si chiar primele săptămâni din noiembrie.

    Brumărelul – de Vasile Alecsandri

    Într-o verde grădiniță

    Șade-o dalbă copiliță

    Pe-așternut de calonfiri,

    La umbră de trandafiri.

    Trece-un voinicel cu grabă

    Și din fugă o întreabă:

    “Spune-mi, dalbă copiliță,

    Cu rumena ta guriță,

    Ești nevastă, ori ești fată,

    Ori zână din cer picată?”

    “Nici nevastă sunt, nici fată,

    Nici zână din cer picată,

    Ci sunt floare garofiță,

    Răsărită-n grădiniță;

    Dar tu, voinicele, spune,

    Ești însurat, ori ești june?”

    “Eu sunt, dragă, Brumărelul,

    Îi răspune voinicelul.

    Eu viu seara, pe răcoare,

    De mă culc pe sând de floare,

    Și când plec voios cu soare,

    După mine floarea moare!”

     

    Poezii de toamna scurte

    Cand nu ai prea mult timp liber, si doar cateva versuri te pot face sa simti emotia toamnei. Mai jos este selecția noastră de poezii de toamna scurte.

    Nervi de toamnă de  George Bacovia

    E toamnă, e foşnet, e somn…
    Copacii, pe stradă, oftează;
    E tuse, e plânset, e gol…
    Şi-i frig, şi burează.
    Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
    Pe drumuri fac gesturi ciudate –
    Iar frunze, de veşnicul somn,
    Cad grele, udate.
    Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,
    Şi-amanţii profund mă-ntristează –
    Îmi vine să râd fără sens,
    Şi-i frig, şi burează.

    Piatră cubică. Toamna – de Geo Bogza

    Toamna aceea lungă e ca o coadă de cometă…
    E atâta umezeală, atâta frig când plouă. Cât mi-e de
    milă de bieții stâlpi de telegraf. Dacă aș avea bani mulți aș cumpăra pentru fiecare câte un prezervativ.
    Vai, toamna are dantură de aur. N-o să uit niciodată
    zâmbetele ei galbene ca dovlecii pe care îi mâncam în copilărie.
    Permiteți-mi domnișoară să vă ofer sufletul meu cu
    autograf.
    În toamna aceasta am pierdut zilele ca pe niște trenuri. […]

    Cantec mediocru de Ion Minulescu

    Toamna a trecut pe linga mine
    (Strada era plina de femei),
    Toamna a trecut pe linga mine
    Si m-a luat de brat fara rusine
    Ca sa-i fiu intreaga noapte-al ei.

    M-a tirit apoi intr-o gradina
    (Pomii galbeni, cerul cenusiu),
    M-a tirit apoi intr-o gradina,
    Si-n gradina plina de rugina
    M-a culcat in iarba ca-n sicriu.

    Si mi-a zis: Inchide ochii bine
    (Somn usor de-acuma, dragul meu);
    Si mi-a zis: Inchide ochii bine,
    S i m-a sarutat fara rusine;
    Si mi-a zis: De-acuma esti al meu!

     

    Mai multe poezii de toamna, dar mai ales versuri de dragoste, gasesti in articolul in care am adunat cele mai frumoase poezii de dragoste. Gaseste inspiratie “rasfoind” si citate.

    Poezii de dragoste – cele mai frumoase din literatura romana

     

    LASĂ UN COMENTARIU

    Please enter your comment!
    Please enter your name here